Trei fotografii alb-negru

Recent, citeva din lucrarile mele alb-negru au fost expuse recent in SUA si Moldova. O lucrare (din Turcia) a fost selectata pentru expozitia studenteasca din cadrul Kennedy School of Government. Datorita initiativei lui Alexandru Bostan de la DNT, doua lucrari (din Boston si din Turcia) au fost expuse la Chisinau, in incinta noii cafeneli Coffee Beans din strada Sciusev.

Iata aceste fotografii, insotite de scurte istorioare si alte poze facute tot atunci (pe acestea le puteti vedea marite selectind varianta mica).

Santinela

Mauzoleul lui Kemal Ataturk, Ankara (Turcia), 23 iulie 2005
(expusa la Kennedy School of Government)

Aceasta fotografie necesita explicatii nefotografice. Armata joaca un rol major in viata politica a Turciei. Este principalul suporter al integrarii europene si garantul democratiei si secularitatii tarii, impiedicind incercarile islamistilor de introduce valorile musulmane (inclusiv limitarea democratiei) in viata politica a tarii. Dilema consta in faptul ca islamistii, lasati in voia soartei, au sanse puternice sa cistige alegerile, iar armata impiedica cresterea sentimentelor pro-islamiste rasturnind (recent — amenintind cu rasturnari) guvernele care flirteaza cu idei fundamentaliste. De facto, democratia este mentinuta (cel putin sustinuta) prin mijloace nedemocratice. Privita in acest context, poza — prin intermediul expresiei copiluli — reda sentimentele pe care le au turcii fata de armata: respect, interes si neliniste.

Evident, toate acestea ginduri au aparut ulterior. La acel moment vedeam doar o fetita, care examina cu interes santinela care stringea la spate un pumnal. Eram la doar doi metri in spatele soldatului cind am observat scena. Pe aparat era fixat un obiectiv telefoto, asa ca a trebuit sa fac citiva pasi rapizi inapoi pentru ca, in finala, sa reusesc sa prind doar un singur cadru. Apropo, am ajuns in spatele santinelei pentru a-l fotografia pe Fernan (coleg de MPA/ID impreuna cu care am facut stagiul de vara) pe fonul colonadei mauzoleului. O situatie relativ tipica — in procesul fotografierii unui subiect observi altul, deseori mult mai interesant.

Quincy Market

Boston, 10 aprilie 2005
(expusa la Coffee Beans)

In una din primele zile calde a anului, am iesit in Boston sa ne bucuram de sfirsitul definitv al iernii (iernile sunt lu-u-u-ungi aici) impreuna cu inca doi moldoveni "locali" — Elena Vovc de la Boston University si Alexandru Voloc de la Harvard School of Public Health. Ne-am ridicam pe balconul centrului comercial de linga Quincy Market doar pe citeva minute. Piata de sub noi era plina de oameni, asa ca eu fara mare nadejde am facut citeva cadre de proba. Dar la un moment, ca prin miracol, piata s-a golit si inca peste o clipa pe scena au iesit "cei patru".

E rar cind iti dai seama imediat "asta a fost cadrul zilei". Dar anume asta s-a intimplat cu poza aceasta. Mai mult ca atit — eram constient de faptul ca scena are un potential inalt inca inainte de a apasa pe "tragaci". Citeva clipe de asteptare pina cei patru (si umbrele lor) au ajuns cu pas agale pina-n pozitia perfecta mi s-au parut o vesnicie. Am reusit sa fac doar doua cadre, primul s-a dovedit sa fie cel mai bun.

Cappadocia, arsita de miaza-zi

Cappadocia (Turcia), 20 august 2005
(expusa la Coffee Beans)

Dupa vizitarea muzeului la aer liber din Goreme, am decis sa ma plimb prin imprejurimile muzeului. Un interes deosebit mi-a trezit "stinca-iepure", care parea sa fie un subiect fotografic foarte promitator. M-am oprit la stinca aceasta pentru mai mult de un sfert de ora, cautind unghiul perfect. Insa, dupa cum puteti vedeti din poza din dreapta, asa si nu am obtinut nimic extraordinar.

Putin dezamagit, am lasat iepurele in pace si deja ma indepartasem la vreo 200 metri, cind am auzit din spate frinturi de germana. Era un grup de turisti nemti, in ariergarda caruia se afla domnul cu umbrela. Am urcat pe-un delusor de linga carare ca sa exclud din cadru ceilalti turisti si, totodata, sa prind "iepurele" in planul secund. Asa ca in finala, iepurele a prins bine.

Norocul in fotografie

As crede ca noua din zece poze bune (in special cele in care nu e prezenta doar natura statica) sunt partial datorate norocului. Aceste trei poze confirma regula. Intr-adevar mi-a mers ca fetita a iesit din mauzoleu si a inceput sa examineze santinela cind eram acolo. Mi-a mers ca piata s-a golit exact inainte de aparitia celor patru. Mi-a mers cu turistul care a decis sa lupte cu arsita intr-o maniera cam netraditionala (cel putin pentru europeni).

Inseamna oare aceasta ca rolul fotografului se reduce la zero? "Ti-am mers, nimic mai mult!" Insa norocul e doar primul component. E responsabilitatea fotografului sa inteleaga ca ii este oferita o oportunitate deosebita si tot el/ea trebuie sa intreprinda actiunile necesare pentru a beneficia maximal de aceasta (in cazul celor trei poze: sa faca rapid citiva pasi in urma, sa astepte pina cei patru se pozitionau perfect, sa izoleze in cadru turistul si iepurele). De fapt, nimeni n-a spus-o mai bine decit Henri Cartier-Bresson in prefata la cartea "Momentul decisiv" ("Le moment decisif", 1952):

"Pentru mine, fotografie este recunoasterea simultana, intr-o fractiune de secunda, a importantei unui eveniment, precum si a organizarii exacte a formelor, care-i ofera evenimentului exprimarea potrivita".

Daca va intereseaza o tratare mai desfasurata a rolului sansei in fotografie, va recomand eseul Luck? Or... Preparedness in the Face of Opportunity de Michael Reichman.