Alexandru Culiuc

30 august 2007

Moldova e gata să îngroape anual 10 milioane dolari în plantarea viilor. Merită?

O iniţiativă recentă lansată de Moldova-Vin şi aprobată de guvern mă convinge încă o dată că mai avem mult până politicile publice vor fi bazate pe analize economice riguroase, despre importanţa cărora am vorbit în interviul oferit agenţiei Info-Prim Neo.

Să începem cu ştirea Infotag din 23 august (o citez în întregime):

Viticultorii din R.Moldova vor putea obţine credite ipotecare pentru înfiinţarea şi dezvoltarea viilor de la o companie de stat care va fi înfiinţată până la sfârşitul acestui an. Miercuri, 22 august, Guvernul a aprobat Concepţia dezvoltării viticulturii şi vinificaţiei, pe care a elaborat-o Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" şi care are ca scop principal crearea mecanismului de finanţare a ramurii, transmite Agenţia INFOTAG.

Potrivit concepţiei, compania de stat pentru credite ipotecare va oferi finanţări de la elaborarea proiectelor de înfiinţare a plantaţiilor până la achiziţiile de tehnică şi îngrăşăminte. Creditele se vor acorda în sumă de până la 85 mii lei la un hectar, pe termen de 8-10 ani, cu o perioadă de graţie de cinci ani şi o dobândă de 4% anual.

Compania de ipotecă va oferi credite pentru înfiinţarea a 2-2,5 mii ha de vie, anual.

O ştire identică a fost publicată şi de Agenţia Noutăţi-Moldova. Spre regret, nu am găsit alte informaţii la acest subiect pe situl Guvernului, iar situl Moldova-Vin rămâne under construction. Aşadar, analiza de mai jos este bazată în exclusivitate pe textul ştirii Infotag. Este cazul să menţionez că nu sunt expert în viticultură şi sunt conştient de faptul că analiza de mai jos este incompletă. Totodată, sunt sigur că sursele la care am apelat nu au fost utilizate anterior în analiza performanţelor şi potenţialului industriei vinului, ceea ce mă face să presupun că acest "studiu" ar putea trezi interes inclusiv şi la specialişti. În plus, politicile industriale din Moldova rareori sunt privite drept intervenţii menite să soluţioneze eşecurile de piaţă, de aceea cred că secţiunea 2 ar urma să trezească interes la cei care concep şi analizează politicile de ramură. Corrections and comments are welcomed.

1. Evaluarea costului programului

Care este costul real al acestui program? Conform calculelor mele, statul este gata să facă anual un cadou de 9.6 milioane dolari industriei vinului. Să vedem de unde provine această cifră.

Se dă:

  • Suprafaţă pentru care se vor oferi credite: 2.25 mii ha (media celor două limite anunţate: 2 şi 2.5 mii)
  • Credit / ha: 80 mii MDL. În ştire scrie "până la 85 mii lei" — vom presupune că valorile reale vor fi aproape de cele maximal-admisibile.
  • Durata medie a creditului: 9 ani (în text scrie "8-10 ani")
  • Rata dobânzii la credit: 4%
  • Rata de oportunitate: 16.5% (CHIBOR 12 luni).
    Nici vorbă, alegerea CHIBOR este discutabilă, dar scopul meu nu este să calculez o cifră absolută, ci doar să estimez ordinul de mărime a "cadoului". Rata de oportunitate poate fi calculată si utilizând formula USD LIBOR + risc de ţară + inflaţie aşteptată MDLinflaţie aşteptată USD (formula corectă e puţin mai complicată, insă discrepanţa este minimală). Rezultatul va fi similar: între 14 şi 18%, în funcţie de valorile alese pentru inflaţia aşteptată MDL (probabil între 7 şi 10% în mediu pentru următorii 9 ani) riscul de ţară ales (undeva între 2 şi 5%).
  • Rata de schimb MDL/USD: 12

Introducem o simplificare: presupunem că întreg creditul şi dobânda aferentă sunt rambursate la scadenţă (după 9 ani). Această presupunere contravine datelor problemei (Infotag indică că perioada de graţiere e de 5 ani) şi va rezulta într-o eroare suplimentară, însă ea nu va depăşi câteva procente.

Rezolvare:

  • Valoarea iniţială a creditelor acordate pe parcursul unui an: 2.25 mii ha x 80 mii MDL = 180 mil. MDL.
  • Total spre rambursare peste 9 ani: 180 mil. MDL x (1 + 4%)9 ani = 256.2 mil. MDL
  • Valoarea prezentă a sumei rambursate: 256 mil. MDL / (1 + 16.5%)9 ani = 64.8 mil. MDL
  • Cost net: 180 mil. MDL – 64.8 mil. MDL = 115.2 mil. MDL = 9.6 mil. USD.

Răspuns: În rezultatul acestui program, sectorul vinului va primi anual transferuri nete (din contul plătitorilor de impozite) în sumă de 115 milioane lei sau 9.6 milioane dolari. Această pierdere este datorată faptului că rata dobânzii la aceste credite este mai mică decât rata de dobândă oferită de piaţa bancară.

Pe cât de importantă este această sumă? Pe de o parte, 115 milioane lei constituie "doar" 1% din bugetul preconizat pentru 2008. Dacă privim însă această cifră în dinamică, concluziile vor fi diferite. Statul şi până acum oferea subsidii pentru plantarea viilor. Conform legii bugetului pentru 2007, Moldova-Vin a obţinut pentru "Fondul pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole" 87 mil. MDL (faţă de 60 mil. în 2006 şi 80 mil. în 2005). Nu am prea înţeles dacă cele 180 milioane sub formă de credit vor substitui acest Fond sau dacă îl vor complementa. Cum n-ar fi, cheltuielile de plantare a viilor din contul bugetului cel puţin se vor dubla.

Evident, nu putem afirma din start că aceşti 9.6 milioane USD bani reprezintă neapărat o "pierdere". Posibil e vorba de susţinerea unei industrii prioritare, care poate contribui enorm la dezvoltarea întregii economii. Această poziţie nu mi se pare convingătoare pe două motive: (i) lipsa unor eşecuri de piaţă vădite în cazul industriei vinului şi (ii) tendinţele pe piaţa mondială vinului. Să le luăm la rând.

2. Economicsul politicii industriale. Likbez

Teoria economică enunţă că statul urmează să sprijine o anumită industrie în caz dacă aceasta este caracterizată de eşecuri de piaţă: eşecuri de coordonare sau externalităţi informaţionale. Iată cum acestea sunt explicate de Rodrik şi Hausmann în articolul Doomed to Choose: Industrial Policy as Predicament (pe care-l recomand insistent spre lectură):

Eşecurile de coordonare (coordination failure) au loc când pieţele sunt incomplete (incomplete markets) astfel încât rentabilitatea unei investiţii depinde de faptul dacă o altă investiţie este făcută în paralel: construirea unui hotel pe o plajă frumoasă va fi profitabilă doar dacă altcineva construieşte în apropiere un aeroport. Cazul invers este posibil şi el. Însă piaţa poate fi lipsită de mecanisme pentru a coordona ambele investiţii. Soluţia tipică cere de la guvern să ofere garanţii celor doi investitori. Dacă acest lucru este făcut corect, ex-post garanţiile vor fi gratuite pentru guvern deoarece ambele investiţii vor fi profitabile. Dacă guvernul nu poate oferi garanţii credibile, atunci statul poate construi aeroportul, şi hotelurile vor apărea de la sine.

O altă sursă a eşecurilor de piaţă sunt externalităţile informaţionale (information spillovers). În Hausmann and Rodrik (2003), am pus accent pe descoperirea propriilor capacităţi (self-discovery), fenomen pe care l-am definit ca procesul de descoperirii a profitabilităţii producerii a unor bunuri care n-au fost produse anterior. Primul investitor (pionerul industriei) va afla dacă producerea unui bun nou e profitabilă [în ţara respectivă]. Dacă se va adeveri că această activitate este profitabilă, alţi investitori vor copia acţiunile primului. Dacă însă pionerul înregistrează un eşec, el va purta întreaga povară a pierderilor. Din această cauza rentabilitatea privată provenită din angajarea într-o asemenea formă de inovaţie este mai mică decât beneficiile sociale şi stimulentele de piaţă sunt scăzute. Soluţia tipică este oferirea subsidiilor [celor care lansează bunuri care n-au mai fost produse în economie] pentru a ridica rentabilitatea privată la nivelul rentabilităţii sociale (social returns).

Ridicarea calificării lucrătorilor este o altă sursă de externalităţi. O firmă care oferă traininguri propriilor lucrători oferă beneficii potenţial altor firme care pot să-i "fure" lucrătorii. Frica de pierdere a investiţiei scade stimulentul de a oferi cantitatea optimală de training oferită de o firmă. Evident, mobilitatea forţei de muncă [în interiorul economiei] nu reprezintă o pierdere pentru societate, dar firmele nu pot profita complet din propriile investiţii. Problema constă în nivelul suboptim de calificare a forţei de muncă, iar soluţia constă în subsidizarea activităţilor de ridicare a calificării.

Este clar că eşecurile de coordonare şi externalităţile sunt mai acute în cazul activităţilor [industriilor] noi decât în cazul activităţilor bine-stabilite. În primul rând, coordonarea este complicată de problemă oului şi a găinii: este greu să dezvolţi activităţi noi dacă nu există setul necesar de furnizori specializaţi, dar furnizorii n-au de unde apărea dacă nu există cerere pentru produsele lor. În al doilea rând, costuri de self-discovery sunt prin definiţie asociate cu industriile noi. Şi, în finală, industriile noi sunt cele care nu găsesc lucrătorii cu experienţă specifică de muncă, deoarece această industrie n-a mai existat şi n-a avut cine să-i antreneze pe lucrători în respectivul domeniu.

Voi adăuga încă un eşec de piaţă din categoria "information spillovers": externalităţi învăţare prin practică (learning-by-doing). Procesul de producţie este caracterizat de curba experienţei: cu cât mai multă experienţă de producţie acumulezi, cu atât mai bine/ieftin poţi produce un anumit bun. Evident, cu cât mai mare va fi acest efect de experienţă (cu cât mai mult sporeşte productivitatea de mâine pentru fiecare unitate produsă astăzi), cu atât mai mult firma va produce astăzi.

În mod normal, cel care produce este unicul care beneficiază din procesul de învăţământ. Însă uneori firmele pot învăţa din experienţa concurenţilor. Hausmann şi Rodrik menţionează ademenirea angajaţilor de la concurenţi drept o formă de transfer de experienţă. Uneori firmele pot învăţa la "direct": succesul sau eşecul campaniei de publicitate a unei firme va fi luat în consideraţiei de departamentul de marketing al firmei-concurent. Iarăşi, aceste efecte vor fi în special importante în cazul industriilor tinere sau necaracterizate de tehnologii standardizate.

Învăţătura obţinută de o firme pe seama experienţei unei alte firme constituie o externalitate deoarece firma nu poate vinde acest efect de experienţă (el este obţinut gratuit de concurenţi), şi deci efectul pozitiv produs asupra întregii ramuri (şi economii) nu este internalizat de firmă. În consecinţă fiecare firmă va lua în consideraţie doar efectul de experienţă asupra propriei productivităţi şi profitabilităţi. Cu alte cuvinte, fiecare firmă produce mai puţin decât ar fi optimal din punct de vedere social.

Existenţa learning-by-doing poate duce la rezultate suboptime chiar şi în lipsa externalităţilor informaţionale. Să zicem că efectul de experienţă este totalmente internalizat de firmă. Pentru a spori profiturile totale (cele de astăzi plus cele de mâine), firma va decide să producă astăzi mai mult decât ar produse în lipsa efectului de învăţare. Însă pentru a vinde mai mult, este necesar de micşorat preţul de vânzare, uneori chiar sub nivelul costurilor de producere (exemple clasice: industria de construcţie a avioanelor şi industria oţelului). În final, firma va înregistra profit, deoarece pierderile de astăzi vor fi mai mult decât acoperite de profiturile de mâine, când firma va produce mult mai eficient în virtutea efectului de învăţare prin practică. Însă pentru a vinde sub cost, firma urmează să dispună de lichiditate pentru a acoperi aceste pierderi. Este foarte posibil că băncile să nu fie în stare să estimeze corect efectul de learning-by-doing (subestimându-l sau chiar ignorându-l din precauţie), ceea ce va duce la un nivel suboptim de creditare a sectoarelor respective. În aşa caz eşecul de piaţă provine de asimetria informaţională între creditor şi debitor. Rolul statului este să ofere mecanisme de creditare alternative (anume aşa s-a dezvoltat industria oţelului în Japonia şi Korea).

Şi acum să vedem dacă industria vinului este caracterizată de anumite eşecuri de piaţă. În primul rând, este evident că nu putem vorbi nici de probleme de self-discovery — ştim bine cu toţii că Moldova are un avantaj comparativ în producerea vinurilor. Vechimea industriei de asemenea înseamnă că ea este dotată cu toţi factorii complementari necesari: specialişti în viticultură, furnizori de sticlă, instituţii specializate de cercetare, laboratoare de testare a calităţii, etc. Şi în aşa caz nu putem vorbi nici de eşecuri de coordonare. S-ar putea vorbi de lipsa specialiştilor în marketing capabili să promoveze producţia pe pieţele noi, însă îmi vine greu să cred că plantarea viilor va lichida această lipsa (voi reveni la acest subiect). În final, presupun că tehnologia modernă a vinului este bine documentată şi relativ standardizată, iar progresul tehnologic pe plan mondial este relativ lent. Astfel, îmi vine greu să presupun că o industrie atât de matură poate fi caracterizată de un nivel înalt de externalităţi learning-by-doing.

Concludem că industria vinului nu sufere de eşecuri de piaţă importante. Este posibil, totuşi, că problema ţine nu de industria vinului ca atare ci de sectorul bancar. Dacă sectorul bancar este subdezvoltat (concurenţă scăzută, supra-reglementare din partea BNM, etc.), apoi industria vinului (de rând cu celelalte industrii) va avea acces insuficient la credite, şi în special la creditele pe termen lung, care sunt necesare pentru creştere a capacităţilor de producţie. Necesitatea acestei creşteri ar putea fi argumentată prin extrapolarea în viitor a performanţelor bune înregistrate de industrie sau de aşteptarea unei conjuncturi extrem de favorabile a pieţei mondiale de vin. Asemenea motive nu explică de ce industria vinului urmează să beneficieze de subsidii sub forma unei rate a dobânzii care nici nu acoperă rata inflaţiei, dar poate parţial să explice de ce anume ea (şi nu alte industrii) urmează să obţină aceste credite.

3. Industria vinului: performanţele Moldovei şi conjunctura de piaţă

Cu excepţia anului 2006, industria vinicolă a Moldovei a înregistrat succese însemnate: valoarea exportului de vin moldovenesc (aici şi în continuare prin "vin" subînţeleg grupa de produse 2204 din Sistemul Armonizat, care include vinul spumos, vinul spumos şi material vinicol în vrac) a crescut în perioada 2001-2005 cu 80% (de la 155 mil. la 278 mil. USD) iar volumul cu 50%, conform datelor ComTrade[1]. Faptul că valoarea exportului a crescut mai repede decât cantitatea înseamnă că valoarea unei unităţi de vin moldovenesc a crescut, fapt care poate fi invocat drept dovadă a creşterii calităţii vinurilor moldoveneşti şi/sau a creşterii puterii brandurilor moldoveneşti pe pieţele externe.

Figura 1. Dinamica exportului de vinuri

Moldova's wine exports
Sursă: UN ComTrade

La prima vedere, o performanţă cât se poate de impunătoare. La prima vedere. Cea mai mare parte a creşteri este datorată dezvoltării pieţei mondiale în aceeaşi perioadă: atât în valoare (60% între 2001 şi 2005) cât şi volum (30%). Să analizăm evoluţia cotei din piaţa mondială a Moldovei:

Figura 2. Cota Moldovei în exportul mondial de vin

Moldova's share of world wine market
Sursă: Calcule proprii în baza datelor UN ComTrade.

Observaţi că în perioada 2001-2005 cota Moldovei în valoarea mondială a exporturilor de vin a crescut neînsemnat: de la 1.16% la 1.31% (doar 12% pe parcursul a 5 ani!). De asemenea, privită comparativ, creşterea preţului unitar a vinurilor moldoveneşti devine efemeră. În primul rând, să nu uităm de faptul că dolarul este şi el supus inflaţiei, care în perioada 2001-2005 a constituit 10% (cumulativ). Astfel, în termeni reali, preţul vinului moldovenesc a crescut doar cu 8% [(1+80%)/((1+60%)*(1+10%))]. În acelaşi timp preţul mondial real al vinului a crescut cu 22% [(1+60%)/((1+30%)*(1+10%))]. Cu alte cuvinte, preţul relativ al vinului moldovenesc (faţă de cel al altor producători) a scăzut. Îmi permit să speculez că creşterea (microscopică) a cotei Moldovei în volumul de vin comercializat pe plan internaţional este datorată anume acestei ieftiniri relative a vinurilor moldoveneşti — Moldova concurează prin preţ, şi nu prin calitate sau marketing.

Concludem că cea mai mare parte a succesului industriei vinului urmează să fie atribuită creşterii cererii globale de vin. La prima vedere, această concluzie n-are de ce să ne deranjeze — oare are importanţă dacă creşterea este datorată propriilor eforturi sau conjuncturii mondiale de piaţă? Da, are, deoarece conjunctura se schimbă: piaţa mondială a vinului întră într-o perioadă de stagnare. Graficul de mai jos prezintă evoluţia volumului mondial al importurilor de vin. Observaţi că cantitatea de vin comercialăzată pe plan mondial între anii 1998 şi 2006 practic a rămas constantă.

Figura 3. Importul mondial de vin

World wine imports
Sursă: Calcule proprii în baza datelor UN ComTrade.

Posibil Guvernul aşteaptă o redresare a situaţiei pe piaţa mondială? Posibil, însă Uniunea Europeană este de altă părere. Citez un articol din International Herald Tribune (3 august 2007):

Confronted by plummeting prices due to overproduction and competition from well-marketed and moderately priced New World wines, the European Union wants farmers to destroy 200,000 hectares of vines, out of a total of 3.6 million hectares across the Continent.

Uniunea Europeană face tot posibilul pentru a micşora terenurile viilor şi întreaga industrie, iar Moldova face mişcarea inversă. Observaţi expresia "well-marketed and moderately priced New World wines". Aşadar, expansiunea noilor producători (Chile, Australia, etc.) are loc exact pe segmentul la care pretinde Moldova. Însă, spre deosebire de vinurile moldoveneşti, ele sunt într-atât de "well-marketed", că sunt în stare să strâmtoreze vinurile europene. Voi reveni la importanţa acestui "well-marketed" în concluzia acestei secţiuni.

Excesul de producţie de vin în Europa este enorm. Citez din situl Comisiei Europene:

On current trends, excess wine production will reach 15 percent of annual production by 2010/11. The EU spends around half a billion euros every year just getting rid of surplus wine for which there is no market.

Mi se va reproşa că nu este cazul să urmăm exemplul Uniunii Europene, chiar dacă ea deţine 57% din consumul şi 70% din exportul mondial de vin. Nu e exclus că Moldova are perspective mari pe câteva pieţe concrete. Posibil statul mizează pe relansarea vertiginoasă a exporturilor pe pieţele tradiţionale (Rusia) sau pe penetrarea pieţelor netradiţionale (China, spre exemplu).

Să începem cu Federaţia Rusă. Datorită embargoului impus de Rusia, exporturile de vin au scăzut în 2006 cu circa 40%. Negocierile de relansare a exporturilor în Rusia practic s-au încheiat. Merită oare să aşteptăm o revenire instantanee a exporturilor de vinuri în Rusia la nivelul anului 2005? Îmi vine greu să cred într-un asemenea scenariu, chiar şi în caz dacă vor fi aplanate toate discordanţele cu Rospotrebnadzor.

Figura 4. Cota Moldovei din piaţa de vin a Federaţiei Ruse

Moldova's share of Russian wine market
Sursă: Calculele autorului în baza datelor UN ComTrade.

După cum arată graficul de sus, cota din piaţa de vin a Rusiei ce-i revine Moldovei se află în scădere continuă începând cu 1996, când nu existau nici un fel de embargouri. Posibil Moldova va reuşi să recupereze parţial pierderile, însă volumele nu se vor restabili la nivelele anterioare. În primul rând Moldova nu va mai putea exporta în Rusia "vinuri de proastă calitate" (ca să nu le numesc "zoaie"), care anterior constituiau un procent însemnat (chiar dacă embargoul a fost motivat politic, acuzaţiile lui Onişcenko nu erau totalmente neargumentate). În al doilea rând, graficul demonstrează că preferinţele consumatorilor ruşi de mai mult timp se reorientau treptat spre vinurile din alte ţări. Se poate de presupus că în trecut un segment de consumatori cumpăra vinuri moldoveneşti din inerţie. Însă odată cu dispariţia (fie şi temporară) a vinurilor moldoveneşti, acest segment nu va avea altă opţiune decât să încerce vinuri noi, ceea ce va accelera procesul de schimbare a preferinţelor. Cu alte cuvinte, îmi vine greu să cred că Moldova va putea recăpăta mai mult de 20-25% din piaţa vinului rusesc (şi cred că aceste cifre sunt şi ele mult prea optimiste).

Să analizăm o altă extremă: o piaţă nouă, mică, însă extrem de dinamică. Graficul de mai jos arată evoluţia importurilor de vin a Chinei, despre potenţialul căreia s-a vorbit mult după impunerea embargoului rusesc.

Figura 5. Importurile de vin a Chinei

China wine imports
Sursă: Calcule proprii în baza datelor UN ComTrade.

În opinia mea, Moldova nu s-a arătat capabilă să beneficieze de acest potenţial. Între 2002 şi 2006 importurile totale de vin a Chinei au crescut de 3.8 ori: de la 23 mil. USD la 138 mil. USD (datele ComTrade). În aceeaşi perioadă exporturile Moldovei în China au crescut doar de 2.7 ori: de la 96 mii la 267 mii USD (comparaţi cu 212 milioane USD de exporturi în Rusia în 2005). În aceeaşi perioadă (2002-2006) exporturile Noii Zeelandă în China au crescut de 11 ori (de la 87 mii USD la 1 milion USD), iar a Australiei — de 17 ori (de la 1.65 mil. USD la 28 mil. USD). Mai pe scurt, (i) piaţa Chinei rămâne la moment relativ mică (de patru ori mai mică ca cea rusească), chiar dacă şi foarte dinamică, (ii) vinurile moldoveneşti deţin o cotă microscopică din această piaţa şi (iii) cota Moldovei are o tendinţă de scădere (de la 0.4% în 2002 la 0.2% în 2006).

Concluziile acestei secţiuni sunt următoarele:

  • Succesele anterioare ale industriei au fost determinate în primul rând de conjunctura mondială prielnică
  • În prezent conjunctura mondială este pe care de a se deteriora
  • Moldova n-are şanse să recupereze în întregime pieţele tradiţionale
  • Moldova nu s-a manifestat capabilă să penetreze pieţe noi

Dacă conjunctura pieţei rămânea să fie bună, extinderea/renovarea viilor putea fi argumentată: creşterea vânzărilor este asigurată prin creşterea numărului consumatorilor noi. Însă în cazul stabilizării cererii la vin, creşterea poate fi asigurată în primul rând prin ademenirea consumatorilor concurenţilor. Şi aici pe primul plan vine deja marketingul. Reieşind din cele patru puncte de mai sus, aş crede că Moldova nu este bine plasată la acest capitol. Cu alte cuvinte, dacă industriei moldoveneşti a vinului ceva-i lipseşte, apoi în primul rând marketing calitativ[2], iar dorinţa statului de a spori capacitatea industriei pare neargumentată.

4. Atunci de ce?

Evident, rămâne întrebarea: de ce guvernul a aprobat acest program? Motivele sunt cât se poate de transparente:

Lobbying din partea industriei. Industria vinului trece actualmente prin timpuri grele. Pierderea pieţei din Rusia duce la probleme de lichiditate: incapacitatea acoperirii cheltuielilor curente. Pentru a soluţiona aceste probleme pe termen scurt, industria a promovat acest program de creditare. Tot ce rămâne de făcut este de cerut (şi de raportat) 80 mii lei pe ha pentru plantaţii noi, şi de investit real 50 sau 60 mii, restul creditului fiind redirecţionat pentru acoperirea deficitului de lichiditate.

Populism. Industria vinului antrenează un număr mare de populaţie rurală. Sprijinirea industriei poate fi văzută drept o metodă indirectă de redistribuire a veniturilor spre acest segment al pieţei de muncă. Însă nu este deloc clar dacă asemenea programe indirecte reprezintă cea mai bună metodă de redistribuire a veniturilor. Este cert că programul de creditare propus nu va aduce beneficii doar ţăranii care cresc viţă de vie, dar şi proprietarii întreprinderilor vinicole (posibil chiar în primul rând). Şi aici mă întreb dacă, din punct de vedere a justiţiei sociale, ar fi corect să acordăm ajutor "bieţilor" proprietari de BMW-uri şi Lexus-uri...

5. Concluzii

Programul discutat întruchipează genul de intervenţii de stat împotriva cărora mi-am expus opinia în interviul pentru Info-Prim Neo: intervenţia este costisitoare, determinată exclusiv de populism şi interesele industriei şi nu este justificată din punct de vedere al logicii economice sau a condiţiilor de piaţă.

Notă pentru comentatori

Acest studiu este rezultatul a cinci zile de lucru şi cere o atitudine corespunzătoare din partea comentatorilor. De aceea intenţionez să păstrez doar comentariile care:

  • Abordează la direct de subiectul studiului şi dau dovadă de faptul că comentatorul a citit studiul integral
  • Sunt semnate cu numele deplin şi funcţia/poziţia comentatorului (exemple: Vasile Ciubanu, student ASEM sau Igor Dodon, Ministru al Economiei şi Comerţului, etc.)
  • Includ un email valid la care ar putea fi contactaţi

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Dacă găsiţi erori stilistice şi ortografice (şi sunt sigur că veţi găsi suficiente), voi aprecia dacă mi le indicaţi în mesaje private.

Notă pentru mass-media

Nu exclud că acest micro-studiu ar putea trezi careva interes din partea presei. Dragi jurnalişti, vă rog insistent, dacă doriţi să elucidaţi rezultatele acestui studiu în propriile publicaţii (emisiuni, situri, etc.), contactaţi-mă în prealabil.

[1] ComTrade este o bază de date a ONU care contabilizează fluxurile de import-export pentru toate ţările. Pentru a obţine acces la funcţionalitate deplină, urmează să achitaţi o taxă de înregistrare (eu am acces prin contul instituţional al universităţii).

[2] Am auzit de multe ori pomenindu-se drept problemă importantă calitatea neuniformă a producţiei, dar la capitolul urmează deja să se pronunţe experţii în vinificaţie.

Publicat: 30 august 2007 19:50

Categorii: Economie si Afaceri | Guvernare si politica

Taguri: , , , ,

Comentarii (17)

1

Alex Railean
30 august 2007 22:31

Am citit, e interesant. La inceput eram sceptic [consider ca asistenta statului e binevenita], dar dupa lectura - aproape ca m-ai convins. Nota: detaliile economice low-level le-am parse'uit in masura posibilitatilor, care sunt relativ limitate in acest domeniu.

Am presupus ca un alt motiv pentru includerea statului in procesul studiat poate fi "ramura este eficienta, insa statul poate stimula dezvoltarea acesteia, facind-o si mai eficienta". Asta a fost generat de stereotipul "exportul vinului este o ramura dezvoltata in Moldova, produsele noastre 'kick ass'".

Conform stirii (emphasis mine):

proiectelor de infiintare plantatiilor pana la achizitiile de tehnica si ingrasaminte

Asta nu va rezolva problema promovarii corecte a produselor pe piata, dar poate mari calitatea produselor (gratie ingrasamintelor), si reduce costurile de productie (gratie tehnicii sofisticate); tot tehnica poate mari randamentul procesului de productie (ex: o parte mai mica a materiei prime este ignorata [ex: strugurii nu mai sunt buni pentru ca nu au fost prelucrati la timp]).

Vreau sa spun ca initiativa statului are potentialul de a nu fi atit de rea pe cit o descrii, cu conditia ca putine resurse se vor dedica plantatiilor noi, si o mai mare parte - catre calitate++ si eficienta++.

Intrebari high-level de la un om non-economic:

  • Totusi viticultura este unul din domeniile de perspectiva, aici avem experienta, aici avem resurse. Nu ar fi corect sa lasam balta acest domeniu, chiar daca Australia si NZ ne-au luat-o inainte. Ce crezi ca trebuie sa faca statul, ca sa dezvolte ramura data (asa cum am descris in paragraful 2)? Ar fi mai eficient sa investeasca acesti bani in marketing?
  • Care ramuri a industriei noastre consideri ca trebuie moderate (si stimulate) de catre stat? De ce?
  • De ce UE nu rezolva problema lor prin gasirea a noi piete de desfacere (ex: China, despre care am aflat ca consuma din ce in ce mai mult)? Oare rezulta din asta ca piata globala a consumatorilor de vin e saturata?

Sper ca parerea lor si-o vor expune oameni de stat, care sunt implicati in acest proces. As vrea foarte mult sa citesc replica lor, sa vedem care vor fi contra-argumentele.

Alex, status not relevant

2

Alex Railean
30 august 2007 22:40

Stiam ca am uitat ceva;

acuzaţiile lui Onişcenko nu erau totalmente neargumentate
Ai ceva referinte? Am considerata ca asta era FUD; pina acum eram increzut in faptul ca produsele noastre sunt bune (nu sunt consumator, si nici n-am studiat problema data; cred ca e word of mouth) (-:

Si sugestia trebuia sa fie intr-un mesaj privat; dar despre asta am uitat in timp ce scriam raspunsul.

3

Igor
31 august 2007 7:37

Sandu sa stii ca nu degeaba ai "pierdut" 5 zile. Bine scris, si foarte argumentat. Nu-s eu specialist in politici publice "I will buy it"

Remarci: 1) cu procentele si calculul real un pic mai atent, precum si cu rata Chibid/Chibor ("spread" de 4% este foarte periculos). Afirmi ca daca ei in consideratie toate aproximarile diferentele vor fi de cateva procente. O sa verific, dar am senzatia ca nu-i numai atat ;) Oricum, asta nu-i important

2) O chestie care imi pare importanta, si care imi pare ca nu ai pomenit-o. Viile MOR, deci chiar pentru a mentine nivelul de astazi a viticulturii, este necesar de a planta vita de vie, si a redresa/inoi plantaiile vechi. Deci, IMHO, pentru a face inca mai complet studiiul, probabil ca ar trebui sa vezi ce % constituie alea 2mii Ha de la ce are curent MD, si care a fost % istoric de renovare a vitei de vie. Cred ca usor poate fi gasite cifra. Dar banuies ca se propune sa fie plantat cu mult mai mult decat moare (intuitiv). Cu alte cuvinte, nu cred ca si asta schimba esential concluziia generala (doar ca completare)

ps: good job

4

Alexandru Culiuc
31 august 2007 8:34

Alex,

Statul trebuie să facă ceva doar în cazul în care dă greş piaţa -- asta-i mesajul principal a interviului şi a acestui studiu. Secţiunea 2, pe care tu, din câte înţeleg ai citit-o pe diagonală (anume de aceea "status IS relevant" -- this is written primarily for people who know some economics, not for the general public), enumără situaţiile când piaţa poate da greş. Eu afirm că industria vinului nu este afectată de eşecuri de piaţă majore sau, cel puţin, ele sunt mai mici decât cele caracterizate de industriile tinere. Eu înţeleg că unei persoane născute în URSS îi este greu să accepte acest fapt, însă de regulă, piaţa asigură o alocare a resurselor mai eficientă decât planificarea (şi chiar dacă eşti prea tânăr şă ţii minte deficitul la tot pe timpul sovietic, sunt sigur că ţi-au povestit-o alţii).

Ai scris: "ramura este eficienta, insa statul poate stimula dezvoltarea acesteia, facind-o si mai eficienta"

Această poziţie neglijează principalul principiu al economie: oricare activitate şi oricare cheltuială are un cost de oportunitate. Statul urmează să investească în acea activitate, care are oferă un beneficiu net maximal. Pentru ce să mai ajuţi o ramură eficientă, dacă sunt atâtea industrii noi cu productivitate mult mai înaltă care necesită susţinere (chiar şi-n agricultură: cultivarea mielcilor, foie gras, etc.)?

A doua ta întrebare necesită un răspuns mult mai desfăşurat şi nu vreau să dau aici răspunsuri parţiale (dar cred că ai un început de răspuns în paragraful precedent). Have some patience.

A treia ta întrebare nu ţine de întrebarea discutată şi ar necesita o cercetare aparte a industriei UE. Două momente. 1) China importă mai puţin vin decât Olanda. Europa consuma 57% din tot vinul mondial. Ai nevoie de 10 "Chine" (pieşe mici care se dezvoltă rapid) ca să compensezi scăderea cererii domestice.
2) Am scris doar că vinurile importate în Europa sunt mai ieftine şi totodată well-marketed. Este evident că vinurile europene se vor confrunta cu aceleaşi probleme de competitivitate şi pe pieţe terţe. Înţelegând asta, UE preferă să iasă din industrie şi să-şi redistribuie forţa de muncă spre industrii în care UE are avantaj comparactiv. Evident, nu oricare viticultor poate deveni inginer. Anume de aceea UE cheltuie jumătate de miliar de Euro -- efectiv pentru a plăti "despăgubiri pentru globalizare" viticultorilor scoşi din joc.

Privind validitatea acuzaţiilor lui Oniscenko -- toţi prietenii mei din Rusia (care învaţă la Harvard sau MIT) povestesc care nu pot găsi la Moscova vin moldovenesc calitativ (şi am auzit asemenea istorii şi prin persoane terţe).

5

Alexandru Culiuc
31 august 2007 8:51

Igor, le iau la rând.

1) 400 basis points nu-i un spread mare în cazul emerging markets.

2) Viile mor. But that's beside the point. De ce urmează statul să subvenţioneze industria pentru renovarea lor? -- asta-i principala întrebare pe care încer s-o adresez aici. E treaba viticultorilor să înoiască aceste plantaţii din contul propriilor vânzări. Dacă ei nu pot să şi-o permită, apoi asta înseamnă ca profitabilitatea netă a industriei e negativă (at the current WACC). Statul poate scădea acest WACC prin credite preferenţiale, însă asta nu schimbă concluzia -- industria nu este profitabilă (şi deci căsăpirea banilor pentru susţinerea ei reprezintă îngroparea de finanţe publice în pământ).

Unicul argument în favoarea creditelor de stat pentru plantarea viilor ar fi eşecul pe piaţa financiară (banca nu poate estima adecvat riscul asociat cu asemenea proiecte de investiţii). Deci statul poate oferi garanţii sau credita industria direct (prin compania propusă), însă doar la rate de piaţă.

De ce la rată de piaţă? Nu uita -- rata de dobândă de piaţă este rata de echilibru la care alte industrii sunt gata să ia credite. Deci dacă viticultura cere rate preferenţiale pentru a fi profitabilă, automat ajungem la concluzia că industria vinului e mai puţin profitabilă decât alte sectoare. Şi în aşa caz apare întrebarea -- de ce statul urmează să susţină o industrie muribundă? Therefore, dacă noi continuăm să afirmăm că "ramura este eficienta" (după cum spune Alex Railean), apoi rata preferenţială este exclusă.

O rată a dobânzii preferenţială (sub market rate) poate fi argumentată doar în cazul în care industria respectivă este caracterizată de eşecuri de piaţă mai mari decât restul economiei. Dar asta nu pare să fie cazul industriei vinului. Şi aici e momentul să-ţi fac trimitere la secţiunea 2 şi la ultimul alineat în special, că şi aşa prea mult m-am repetat.

6

Igor
31 august 2007 17:23

d.p.v. economic nu am nici o intrebare, totul ii ok, adica m-ai convins :) no doubts.

ps: 400bips :) ok, te cred.

7

Serghei Zagaiciuc
1 septembrie 2007 22:20

Bravo Alexandru,

Cu 100% de acord cu analiza ta, ai facut un super-case, as dori sa citesc ceva din business-plan acestei agentiei de creditare, deci care sunt motive pentru distribuirea creditelor preferentiale. Cu parerea de rau nu cred ca vom avea asa o posibilitatea.

I really agree that the only reason this project appeared is wine lobby and populism. The more I live in this country the more I am disappointed in country's institutions and people. The corruption is omnipresent and level of incompetence is too high everywhere, not just in government. I would really doubt that anyone in Ministry of Economics ever did proper analysis before the project appeared.
There are many examples of stupid government spending going on, to name a few airplane bought for Air Moldova or biometric passports, but nobody gives a shit.

Serghei Zagaiciuc, TICKETsage Inc, Chisinau office

8

Nicu Popescu
2 septembrie 2007 19:37

1) sandu, ai dreptate. nici un stat inca nu a devenit prosper cu 50% de populatie rurala. nici macar cu 15-20% de populatie rurala. acest tip de subventii in agricultura perpetueaza situatia de stat hiper-rural in care se afla moldova.

in acelasi timp acest tip de side-payments este un lucru obisnuit in orice stat. chirac si fermierii, sau polonezii si santierul naval din gdansk - sunt exemple din aceeasi categorie. toate partidele alese incearca sa isi asigure sprijinul acelor segmente de populatie de care sunt votati. si actiunea comunistilor (in special dupa alegerile locale) este usor de explicat politic. acest tip de decizii trebuie discutate - asa cum o facem aici.

2) problema cu vinul - e ca nu este doar un produs economic. tine de identitate, de faptul cum anumite state se auto-percep, si in asa cazuri analiza cost-beneficiu economic este doar o parte din calcul. considerentele politic electorale, sau chiar identitare intervin la fel. vezi si acest studiu:
http://www.notre-europe.eu/uploads/tx_publication/BATE_R56_light_01.pdf
http://www.notre-europe.eu/uploads/tx_publication/Etude56-Gouez-Petric-VinetEurope-en.pdf

3) vinurile moldovenesti in UE ajung sa coste pana in 4-5 euro. vinurile franceze in franta incep de la 2 euro si ceva. dar in linii mari la 4-5 euro in majoritatea statelor europene (cu exceptia nordicilor, UK si Irlanda) cumperi vinuri care sunt mult mai bune decat vinurile moldovenesti - din chile, africa de sud, australia, spania, bulgaria.

cu investitiile si asteptarile exagerate in industria vinului moldova lupta o batalie care este deja pierduta. acest tip de investitii sunt mai degraba un fel de auto-calmare.

9

klaus
4 septembrie 2007 12:29

Nicu,

Populatia rurala in SUA este 21%. (http://www.nemw.org/poprural.htm)

Sandu,

ar fi fost interesant daca luai in consideratie plantarea masiva de vie in Ungaria si Romania imediat inainte de intrarea in UE. Stiu ca pare fantastic, dar la optimismul declarat al guvernului privind integrarea europeana, varianta stabilirii unei cote inalte de suprafete de vie la intrarea RM in UE nu trebuie ignorata.

Sunt de-acord cu antecomentatorii ca decizia este mai mult politica decat economica. O analiza politica ar fi poate mai relevanta. Ramane intrebarea - care guvern minte - cel care are de unde acorda 10 milioane de dolari anual unei industrii profitabile sau cel care cerseste ajutor umanitar pentru seceta declarata calamitate mai grava decat cea din 1947?

10

serj constantinov amator de economie
5 septembrie 2007 2:25


De ce?
1- rationalment economic.
2- lobby,din partea celor din industria vinicola si paradox sectorul bancar.

Sa procedat just?
Da.
De ce just?
Anual "mor" mult mai mult de 2500 ha. Iar majoritatea plantatiilor care au mai ramas sunt la un nivel foarte jos atit dupa productivitate cit si dupa calitate(soiuri). Astfel in urmatorii 15 ani este practic necesar de inlocuit cam 100 mii ha. Cine o va face? Taranii (fermierii ) nostri - sigur ca nu.
In ultimii ani se planteaza circa 5000 ha anual. Majoritatea plantarilor sunt efectuate de cei din industria vinicola. Daca ne bazam numai pe fortele lor apoi departe nu ajungem, deoarece nici bani suficienti nu prea au si la muti cu viziunea strategica este cam prost.(au plantat citeva sute ori mii de ha si considera ca este suficient pentru ei).Sau poate ambitiile in afaceri sunt modeste la moldoveni?
Degradarea viticulturii desi pare ca a stopat, in realitate continua. In asemenea situatie doar cu ajutorul statului putem stopa fenomenul.

Poate nu este nevoie de viticultura? Poate de sustinut investitiile in alta ramura agricola sau sector economic.
Consider ca viticultura, deoarece putin probabil ca gasiti o alta ramura agricola care permite de a obtine la un ha o valoare adaugata comparabila cu cea din viticultura.(poate doar cultivarea cartofilor pentru consumul intern si legumelor in anii cu conditii climaterice specifice).In cazul viticulturii ar trebui de vorbit mai corect de valoarea adaugata la nivel de complex viti- vinicol intrucit rezultatele economice ale acestuia nu depind numai de consumul intern cum este situatia pentru alte produse agricole.
Pentru orice alt sector al economiei suportul anual in valoare de 10 mln USD are un efect egal 0,0??.
A fi efectiv la nivel macro nu inseamna obligatoriu a fi atractiv si profitabil d. p.v. economic la nivel de agent economic. O investitie putin profitabila sau chiar generatore de pierderi la nivel micro poate oferi efecte pozitive masive de natura sociala si economica la nivel de Economie Nationala. In cazul complexului viti-vinicol investitiile agentului economic sunt putin profitabile doar din cauza unui management defectuos si banala nerespectare a tehnologiilor de cultivare a strugurilor si fabricare a produselor vinicole.(sigur ca este necesara si ajustarea acestora la nivelul standardelor mondiale )
Argumentele ce tin de defrisarile plantatiilor viticole efectuate de catre europeni si de aparitia unor "jucatori noi" pe piata vinicola nu sunt deloc convingatoare ca tebuie sa renuntam la ramura data sau sa fim mai putin ambitiosi.
Putin probabil ca odata cu relansarea exporturilor spre piata traditionala din Rusia(care devreme sau mai tirziu se va realiza) vom reusi sa ajungem la cota anterioara de 70 la suta. Dar si pentru a redobindi si mentine doar 40% din piata avem nevoie de un alt nivel de viticultura care astazi poate fi asigurat doar prin sustinerea masiva din partea statului. Nu este vorba de majorarea totala a suprafetelor dar de mentinerea unui arii de circa 110-120 mii ha de vie productiva si calitativa dupa soiuri.
Suntem prea aproape de Rusia si avem prea multe realizari in domeniu pentru a ne permite luxul de a renunta atit de usor la sursa care ne asigura cu citeva sute de milioane de dolari anual si zeci de mii de locuri de munca. Mai mult ca atit in perspectiva imediata si mai putin apropiata alternativa pur si simplu nu exista pentru aceasta sursa si nici nu se prevede.
In asa mod cheltueli de 10 mln dolari anual este un pret nu prea inalt pentru a obtine efecte sociale si economice chiar de nivelul actual.
Daca admitem ca acceptati necesitatea de sustinere din partea statului apoi de ce se recurge la creditul ipotecar?
Poate un argument ar fi faptul ca varianta anterioara de sustinere prin compensarea ulterioara a unei parti din cheltueli suportate la plantare este inaccesibila pentru o parte din doritorii de a planta vita de vie din cauza ca pur si simplu nu ai suma necesara de a face macar primele cheltueli si nici o banca nu iţi acorda creditul.
In asa mod ipoteca ofera acces pentru un mai larg cerc de doritori care pot fi chiar si fermieri dar nu vinificatori ca pina acum.
Cert este faptul ca am ratat o serie de oportunitati si avem multe lipsuri in ramura vinicola, dar aceasta nu poate fi argument in decizia de a sustine ori nu ramura.
Daca cineva poate demonstra ca 10 mln investite anual in alt domeniu de activitate in conditiile Moldovei sint capabile de a aduce efecte similare cu ale viticulturii si vinificatiei este acceptata invinuirea adusa guvernului, in caz contrar cred ca este doar filozofie economica frumos expusa de autor si sustinuta prin calcule matematice si teorii economice( multe sterile pentru si departe de realitatile Moldovei)

11

nicu
5 septembrie 2007 17:18

Claus,

ca daca te uiti la distributia venitului per capita in SUA - vei vedeea ca 9 din 10 cele mai sarace regiuni din SUA au populatie rurala de peste 25%. iar 7 dintre cele mai bogate regiuni SUA au sub 20% populatie rurala. iar cele mai sarace la scara SUA sunt mississipi si west virginia cu 51 si respectiv 53 populatie rurala. iar cele mai bogate - connectitut si new jersey au populatie rurala de 12 si 5.7%.

12

Peter Myers
5 septembrie 2007 21:22

Having browsed through your article, I have one point to make (I'll have to read it again more carefully later, because even after only a month, I'm worried my Romanian is slipping):

Just looking at what other countries in the region are doing, such as Ukraine and the Baltics, Moldova needs to spend more money developing service industries than production industries. If the early-20th century U.S. is any prediction, agriculture will probably continue to consolidate in Moldova. Those large companies will have more land and more revenues, which will lead to better equipment capital. The agriculture industry can right itself; it only needs the government to help market the products in foreign markets.

I'd like to see the Moldovan government put more money into developing services; especially providing incentives for foreign technology companies to come to Moldova, and also for Moldovans to start their own tech companies.

Of course, if they wanted to spend money, the government could always try something crazy, like raising the salaries of teachers and government workers. What a novel concept.

13

Alexandru Culiuc
5 septembrie 2007 21:56

Serj Constantinov, voi lăsa de-o parte erorile de argumentare prezente în mesajul tău şi mă voi concentra la esenţă.

Fie n-ai citit secţiunea 2 a analizei, fie n-ai înţeles-o. Realmente, esenţa acelei secţiuni se reduce la principiului de bază al economiei -- totul are un cost de oportunitate. Nu urmează să compari efectul de la susţinerea viticulturii cu nesusţinerea ei. Urmează să compari efectul de la susţinerea viticulturii cu efectul de la susţinerea altor industrii. Evident, alegi industria, susţinerea căreia promite cel mai mare efect. Cum o determini? Răspunsul este bazat pe acelaşi principiu al costului de oportunitate. Susţinerea unei industrii este echivalentă cu penalizarea celorlalte. Deci statul urmează să susţină acele industrii care sunt cel mai mult penalizaţi de eşecurile de piaţă (astfel reechilibrând terenul de joc pentru toate industriile şi permiţând pieţei atingerea echilibrului Pareto).

Faptul că comentariul tău dă dovadă de neînţelegerea costului de oportunitate nu mă miră – gândeşti la fel ca şi guvernul, care-i plin de "amatori de economie". Atât timp cât amatorii vor continua să domine dezbaterile politicilor publice, Moldova nu va avea o strategie economică coerentă şi bine-argumentată.

Iartă-mă dacă răspunsul meu este cam dur, dar comentariul tău întruchipează totul ce eu aş vrea să elimin din circuitul discuţiilor de politici publice din Moldova. Dacă subiectul te interesează, ţi-aş propune să încerci să te debarasezi de calificativul "amator". Poate găseşti ceva interesant aici.

14

Viorica Antonov
6 septembrie 2007 11:32

Un studiu convingator.
Vinurile moldovenesti sunt deja un „brend” pentru spatiul ex sovietic si ex socialist, si asta datorita unei publicitati impuse candva de piata economica inchisa a URSS. Acest lucru azi trebuie privit doar pozitiv, deoarece nu este nevoie de investitii mari pentru a face publicitate vinurilor moldovenesti in aceasta regiune. Alias, „Buchet Moldavii” va fi recunoscut si dupa 20 de ani de Rusia ca unul din cele mai divine bauturi tari din RM. Sa lasam politica la o parte si interesele strategice, ramane doar politica consumatorului, verbul careia este VREAU. Constientizez faptul ca piata Rusiei este aproape pierduta pentru RM, din motive politice. Si nu are rost sa mai asteptam ca cineva ne va chema undeva ca sa discutam ceva. Putin orgoliu sa avem, pentru ca cel care are nevoie de tine te gaseste, chiar si la tine acasa.
Pietile europene, inclusiv tarile nordice, China, Israel si Japonia ar trebui sa fie azi punctele strategice de negociere pentru exportul vinurilor moldovenesti. La mijloc e o concurenta dura care nu poate fi evitata. Ca sa concuram cu vinurile europene, pe langa un marketing bine pus la cale despre care mentioneaza Sandu, gandesc mai este nevoie si de o serioasa campanie publicitara internationala care nu ar nega marcile europene, dar care ar evidentia calitatile deosebite si inedite ale vinurilor moldvenesti. Gandesc ca Guvernul ar trebui sa sa investeasca milioane de dolari in aceasta directie. Recunoasterea internationala la concursuri si expozitii vinicole a vinurilor moldovenesti constituie fundamentul in argumentarea calitatii lor. Ce poate fi mai important intr/o campanie publicitara a produselor vinicole pe scara internationala? Altceva ar fi crearea unei echipe din experti in publicitate la scara internationala si un buget bine definit pentru o campanie de asa gen. Si desigur capacitatea Guvernului de a se implica nemijlocit in sustinerea acestei campanii de publicitate.
Campania de publicitate a vinurilor moldovenesti trebuie sa fie asociata cu oportunitatea de a face turism in RM. Recent, am urmarit un spot publicitar DISCOVER US MOLDOVA, si sincer nu am inteles nimci din el. Am vazut doar peisaje frumoase, Nistru si Codrii, practic ce poti vedea in orice enciclopedie si jurnal geografic. Lozinca si simbolul deja bine cunoscute DISCOVER US au un mesaj nedefinit. Ce vrem noi ca turistii sa descopere in RM? Vinurile noastre, locurile pitoresti, riturile, cotidianul, etc? Aceste lucruri trebuie sa fie cunoscute printr.o publicitate explicita, care ar contine unele detalii atractive, legate de istorie, basme, personalitati, arta si cultura, etc. De altfel riscam sa fim asociati cu un trib de papuasi care tocmai au vazut civilizatia, fiind descoperiti. Campania de publicitate a vinurilor si a locurilor pitotesti ar asigura pentru inceput, cred eu, acel minim necesar de venit in industria turismului si cea vinicola pentru a mentine si dezvolta aceste ramuri in continuare.
Dezvoltarea turismului aduce cu sine necesitatea dezvoltarii industriei de constructii. Pentru ca unde este o cetate de vizitat este nevoie si de un hotel si de un restaurant, etc.
Odata cu aceasta campanie de publicitate a vinurilor moldovenesti se va face publicitate statului ca punct de atractie turistica pe harta Europei. Pacat ca unii oficiali incearca sa promoveze industria vinurilor fara ca sa o lege cu cea turistica. Dar in realitate ele ar trebui sa se dezvolte in unison, asa cum o face Franta, Protugalia sau Italia. Evident ca aceste state europene mai au o sutime de atractii tursitice. Dar si Moldova nu are de ce sa se planga. Avem zeci de locuri interesante si pitoresti si mai sunt altele relativ necunoscute care pot fi cunoscute.
Cel mai bun remediu pentru o ramura industriala este investitia si publicitatea, cred eu. Daca Moldova si este o gura de rai pentru noi, atunci trebuie sa o demonstram real si pentru ceilalti.

Si cred ca tot la subiect ar fi, aducerea in dezbatere a unei idei a Guverului de a construi in RM parcuri industriale, care ar facilita dezvoltarea inreprindrilor mici si mijlocii din RM, dar si, dupa parerea mea, ar atrage noi investitii straine directe in unele ramuri industriale slab dezvoltate cum ar fi cea textila, metalurgica, chimica, etc.

P.S. Din nefericire sunt doar un amator al economiei, si ideile mele pot fi criticate in lung si in lat, pentru ca nu au argumente economic intemeiate. Insa sunt ferm convinsa ca viitorul industriei vinicole in RM este strans legat de industria turismului. Daca acestea se vor dezvolta aparte in urmatorii ani, vom risca sa fie ruinate ambele.
Si cred ca demult a sosit timpul ca Guvernul sa analizeze oportunitatile de investitii si in alte ramuri industriale, nu doar cea vinicola.

15

Victor
9 septembrie 2007 10:36

O abordare interesanta, dar 5 zile este prea putin pentru a face o analiza temeinica. Lipsesc cunostintele in domeniul agriculturii.

16

Alexandru
10 septembrie 2007 17:33

Interesanta analiza.

Pt Victor,
E usor de criticat lucrul altuia si e mai greu sa-l faci pe al tau. Si in plus nici nu cred ca e nevoie de cunostinte in domeniul agriculturii. O baza puternica in economie e mai mult ca suficient.

17

Eugeniu
22 octombrie 2007 10:19

Tema este interesanta şi actuală!
Să presupunem că domeniul viti-vinicol nu este rentabil pentru a face faţă cerinţelor pieţii, şi deci nu sunt justificate aceste subvenţii şi ar fi mai rentabil de utilizat aceşti bani in alte sectoare. Ce sectoare anume se au in vedere?
Care sunt domeniile în care Moldova ar putea avea careva avantaje si ar trebui dezvoltate?...

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre