Alexandru Culiuc

14 noiembrie 2007

Tehnocraţii din Chile

Discuţiile la subiectul aprecierii leului, sterilizării şi a inflaţiei au fost necesar axate pe Banca Naţională a Moldovei. I-am povestit despre aceste discuţii prietenului meu chilian (care a fost deja menţionat într-un alt context). Tot sărind de la un subiect la altul, am ajuns să discutăm bordul de guvernatori al Băncii Centrale din Chile.

Am rămas profund impresionat de compoziţia curentă a bordului, aşa că am decis să o aduc la cunoştinţa cititorilor din Moldova. În drept cu numele fiecărui memru am indicat universitatea care le-a conferit gradul de Ph.D. în economie (anume asta m-a impresionat) şi anul de obţinerii titlului:

  • Vittorio Corbo (preşedinte) — MIT 1971
  • Jorge Desormeaux — MIT 1976
  • Jose de Gregorio — MIT 1990
  • Manuel Marfan — Yale 1986
  • Enrique Marshall — Notre Dame 1987

MIT are cel mai puternic departament de economie în lume şi, în consecinţă, cel mai puternic doctorat în economie. Yale se află în Top 5, iar Notre Dame — în Top 20. Cu alte cuvinte, Banca Centrală a Chile este dirijată de cinci economişti de cea mai înaltă calificare.

Nu este vorba de o fluctuaţie temporară. Tatăl respectivului prieten a fost şi preşedintele Băncii Centrale a Chile la sfârşitul anilor optzeci — el şi-a făcut doctorantura la University of Chicago. Tatăl unui alt chilian din programul meu de asemenea a fost preşedintele băncii centrale (la începutul anilor optzeci) — de asemenea U. Chicago. Andres Velasco, profesorul meu de macroeconomie din primul an de masterat (şi deţinătorul titlului de Ph.D. în economie de la Columbia), este în prezent ministrul finanţelor a Chile. Sunt sigur că sunt şi alţi tehnocraţi bine-instruiţi în poziţii cheie despre care n-am auzit.

Chile este desemnat unanim drept miracolul economic al Americii Latine. Nu voi afirma că background-ul funcţionarilor de vârf este cauza acestui miracol — există factori terţi care au cauzat atât toleranţa politicienilor faţă de tehnocraţi bine-instruiţi, cât şi performanţele economiei chiliene (în econometrie s-ar utiliza termenul "omitted variable bias"). Dar... Food for thought, cum s-ar spune.

Publicat: 14 noiembrie 2007 3:04

Categorii: Guvernare si politica

Taguri: , ,

Comentarii (12)

1

octavian
18 noiembrie 2007 1:37

si care este bordul nostru?
usm + utm + ups?
+ asem?

2

Alexandru Culiuc
18 noiembrie 2007 2:16

Nu ştiu. Dar n-am vrut să fac comparaţii directe anume cu BNM. Din câte pot judeca, acolo lucrurile stau relativ binişor. Cel puţin toţi ex-BNM-iştii (foştii angajaţi) pe care îi cunosc sunt persoane extrem de inteligente şi au înregistrat succese impunătoare (datorită creierilor, şi nu a pilelor).

3

Jan
18 noiembrie 2007 12:57

Nu-i cunosc pe toti de la BNM,dar stiu ca omul cheie adica Leonid Talmaci,are terminat institutul financiar-economic din Leningrad,este doctor in domeniu,are un CV de invidiat desi nu a absolvit o institutie de pe primele liste.A fost presedintele uneia din primele banci private din Rusia ,,Energomas'',a fost presedintele asociatiei bancilor comerciale din orasul de pe Nieva,pe urma vicepresedinte al asociatiei bancilor din Rusia.Din 1991 este guvernatorul BNM pina in prezent,are o imagine foarte buna si in tara si peste hotare,este foarte abil si a reusit sa promoveze o politica monetara si valutara eficienta,idiferent de evolutiile economiei,inclusiv si in momente profunde de criza.

4

Alexandru Culiuc
18 noiembrie 2007 17:50

Ai dreptate, ЛФЭИ era pentru blocul sovietic echivalentul la MIT, iar experienţa la Energomaş era unicală la nivel unional, nu doar pentru un moldovean. Posibil este o confirmare indirectă a speculaţiilor mele -- BNM o duce relativ bine faţă de alte structuri de stat parţial datorită echipei de tehnocraţi (ce-i drept, cam în toată lumea cea mai înaltă concentrare de tehnocraţi şi PhD în economie se găseşte anume în băncile centrale din toate structurile de stat).

Repet însă, scopul meu n-a fost să compar Chile cu Moldova. Chile este o ţară mult mai dezvoltată decât Moldova (şi decât România sau Ucraina) şi contrapunerea directă Chile vs. Moldova e lipsită de sens. Pur şi simplu am rămas extrem de impresionat de backgroundul bancherilor chilieni şi am decis să-mi împărtăşesc aceste impresii aici.

5

allisrelative
19 noiembrie 2007 15:57

Alexandru, te-ar interesa sa activezi in structurile de stat (BNM, MEC etc.), dupa ce finisezi doctorantura?

6

Vic
30 noiembrie 2007 19:33

Alexandru, sint de acord cu argumentele tale. Daca asociem o tara cu o intreprindere, iar conducerea cu managementul, atunci e clar ca succesul unei tari ca si succesul unei firme depinde foarte mult de conducere. Totusi mult depinde si de personal. In blogul tau am scris mai demult despre faptul ca diferite popoare au diferite sanse de succes. Am facut-o pentru ca m-am obosit de faptul ca noi ne plingem in permanenta de conducere, si nu facem tot ce e posibil pentru a prospera.

Din ce am citit, mi se pare ca majoritatea tarilor din America Latina au fost influentate de Cuba si au "flirtat" cu socialismul. Chiar daca astazi sint orientate spre economie de piata, trebuie sa tina cont de populatia saraca si de sentimente puternice antiamericane. Multe tari au grupari revolutionare care se lupta pentru "un viitor fericit". Faptul ca Pinochet a iradicat decisiv orice pornire socialista poate explica in parte succesul Chile (e interesanta atitudinea dualista a SUA fata de regimuri partial totalitare care sint favorabile fata de interesele Americii). Pe linga aceasta e clar ca o conducere atit de competenta va utiliza resursele in cel mai favorabil mod, va reprezenta tara in mod corespunzator pe arena internationala si va asigura protejarea drepturilor investitorilor straini.

Totusi Chile nu e in buzz-ul noutatilor asa de mult ca China, si aceasta nu datorita faptului ca conducerea Chinei e mai competenta (cu toate ca e clar ca sint foarte inteligenti), ci cred mai mult datorita energiei enorme a businessmanior chinezi. Chiar si Vietnam, o tara mult mai mica ca China, a trezit un interes enorm in vest.

7

Marcel Balan
2 decembrie 2007 4:06

Fara a pune la indoiala autoritatea si profesionalismul actualului bord de guvernatori al Bancii Centrale din Chilie, cred ca faptul ca PhD-le le-au fost conferite (si sunt sigur ca le-au meritat) de universitati de renume nu-i face 'economisti de incredere' sau 'garanti' ai unei guvernari de succes. Mai ales daca tinem cont ca unii din 'colegii' lor de facultati (ma refer la Chicago Boys) au fost foarte aprope de a colapsa('miraculos') economia Chilie.

Este interesant faptul ca patru din cinci guvernatori au obtinut PhD-ul in anii cand Chilie era condusa de Pinochet (1973-1990). Deci ei au fost martori ai 'miracolului' economic produs de Pinochet care, fiind sfatuit de Chicago Boys, a implementat un "pachet coerent de iniţiative de liberalizare a economiei" (copy-paste din interviul "Moldova la 16 ani de independenta :-) ). Un moment interesant: in timpul implementarii acestui 'pachet coerent' rata somajului a crescut de la 4,7% in 1973 la 22% in 1983; a crescut procentul populatiei care traia in saracie de la 20% in 1970 la 40% in 1990; nivelul salariilor a scazut cu 40%. Pachetul de masuri propuse si implementate initial (anume initital) de Pinochet includeau: renuntarea la salariul minim, lipsirea sindicatelor de drepturi, abolirea tuturor impozitelor pe profit si bogatie, reducerea drastica a nr. job-lor publice, privatizarea sistemului pensionar, privatizarea a 212 industrii statale si 66 banci. Dupa doar 9 ani de masuri Chicago-style, in 1982 si 1983 PIB-ul a scazut cu 19%. Si apropo, echipa de la Chicago, precum si altii din anturajul lor, a anumit aceast experiment un succes. Dept. de Stat al SUA a publicat si un raport care concludea: "Chilie is a casebook study in sound economic management", iar Milton Friedman i-a spus "The Miracle of Chilie".

Fara a ma arunca in discutii privind competenta Chicago Boys si restului adepti ai "Miracle", as dori sa mentionez ca in 1982, dupa 9 ani de implementare a respectivelor masuri, cand industriile incepuse sa se opreasca, pensiile ajunsese sa nu aiba nici un pret, moneda nationala o luase razna, iar populatia, necatand la pericolulu de a fi ucisi de regimul militar, se apucase de greve si revolte, Pinochet ia trimis 'mai departe' pe baietii educati de la Chicago.

El a restabilit salariul minim, drepturile sindicatelor si a autorizat un program de creare a 500k joburi publice. El a nationalizat bancile si industriile, multe dintre care mai tarziu au fost re-privatizate, dar nu si industria cuprul (pentru a intege de ce e deajuns sa stiti ca aceasta industrie, in diferiti ani, aducea de la 30% la 70% din veniturile din export - valuta tare, care a si permis crearea economiei Chilie asa cum o stim astazi).
Pana in final pentru a scapa Chilie de un colaps economic a fost nevoie de remedii keynesiene si o doza mare de socialism si nu laissez-faire si de-regularizare promovate de Chicago Boys, IMF si WB.

Nu conteaza cat de educat esti sau la ce universitate ti-ai facut studiile si ti s-a conferit tilul, daca in implementarea principiilor si ideiilor te conduci orbeste doar de propria 'credinta' si nu tii cont de experienta altora, de situatia curenta, circumstante specifice, s.a.m.d.. Cat despre bordurile bancilor si companiilor moldovenesti, cat de educate n-ar fi, daca vor urma 'orbeste' sfaturilor economistilor autohtoni si straini nu vor scoate economia Moldovei din starea actuala nici in 50 de ani.

8

Valentin Lozovanu
8 decembrie 2007 4:05

Sustin comentariul lui Marcel,
multi lideri ulteriori deveniti persoane cheie (in state de pe continentul african sau asiatic) absolventi ai unor institutii de top din UK, Franta etc (sa nu ne amintim cine a condus Khmerii rosii in Cambogia) n-au schimbat in mai bine situatia, ba chiar mai rau..
Nu sustin ca nu trebuie sa avem absolventi de top in cadrul institutiilor cheie din stat, desigur, e o necesitatea chiar stringenta de tehnocrati calificati, dar in privinta unor specialisti externi, sau a unora formati dupa o dogma oarecare externa, sau recomandari externe, dati-mi voie sa ma indoiesc.. mai ales la unele propuse de FMI sau alte institutii..pentru ca nu trebuie sa omitem si factorul ce tine de interese si competitivitate..
pe linga capacitati si potential, e cred si vorba pricepere, interes si efort proportional demonstrat si nu numai educational background..

9

BriskBait
8 decembrie 2007 19:17

Pentru a intelege mai bine "fenomenul" Chile recomandam cu caldura "Schock Doctrine" scrisa de Naomi Klein, o colectie de "marete realizari" ale Scolii de la Chicago.

Culiuc, in momentul in care prezinti drept miracol economic un experiment al unei dictaturi de dreapta din America Latina nu pot decat sa te taxez altfel decat drept un foarte snob fan al "capitalismului dezastrelor", parca asa ii spune toata lumea acuma rezultatului actiunilor care s'au inspirat din "genialitatea" lui Milton Friedman et co.

"Doar o catastrofa sociala, militara sau naturala pot sa transforme o actiune politica si economica imposibila intr'una inevitabila." Sunt cuvintele "campionului democratiei", marele guru al new-economy, Milton Friedman.
Chiar nu te'ai intrebat niciodata de ce Austria interbelica a lui von Hayek nu a fost o mare putere economica, un experiment reusit, bla-bla-bla ?

Intre devastarile Katrinei in New Orleans si dictatura lui Pinochet nu este nici o diferenta, dupa cum nu este nici o diferenta in politicile economice care au fost aplicate dupa. A fost vorba de un jaf organizat al proprietatii publice, au disparut casele sociale, a disparut invatamantul pubic, a fost practic interzisa sanatatea publica.

Ca o ultima idee despre cat de aiurea au evoluat lucrurile intr'o tara in care influenta Scolii de la Chicago a fost maxima. Ma crezi sau nu dar Putin este un rezultat al politicilor economice fundamentalist-liberaliste din peroada eltziniana.


10

Alexandru Culiuc
9 decembrie 2007 7:41

Marcel, cind citezi pe cineva, e preferabil sa indici sursa (preluat aici). Pentru viitor insa iti propun sa te documentezi mai bine inainte de a imprumuta niste argumente selective si partinitoare.

Daca numesti absolventii MIT „colegi de facultate” cu Chicago boys, dai dovada de necunoasterea a distributie ideologice a facultatilor de economie din tara asta. Dintre toate universitatile mari, Harvard si MIT sunt cele mai de stinga, iar Chicago, evident, este cea mai de dreapta. I'm definitely a Harvard/MIT person (la U. Chicago n-am aplicat pe motiv de incompatibilitate ideologica). E drept ca spectrul de pozitii din Moldova este intr-atit de deplasat spre stinga ca, pentru Moldova, sunt de dreapta. Insa asta nu ma face adept a lui Friedman sau a tuturor politicilor implementate de Chicago boys.

BriskBait, recomand si eu Shock Doctrine spre lectura -- pentru a intelege cum nu trebuie sa fie analizata o problema complexa. Klein a confundat si a distorsionat atitea lucruri, ca cu greu m-am impus sa o termin (recunosc, ultimele capitole le-am citit pe diagonala). Cred ca cea mai mare aberatie este interpretarea data masacrului din Tiananmin: el era menit sa lanseze reformele liberale ale economiei (care de fapt au fost lansate fara nici un fel de soc in rezultaul unor grassroots innitiatives cu un deceniu inainte si au fot stopate dupa Tiananmin pe vreo 3 ani). Klein selecteaza exclusiv faptele care ii sustin pozitia. Spre exemplu, de ce ce Klein n-a mentionat ca Suedia (idealul spre care tind social-democratii cam din toata lumea) a implementat cu mare succes una dintre cele mai controversate recomandari a baietilor de la Chicago -- sistemul de vaucere educationale?

Nu zic ca baietii de la Chicago au dreptate -- nici pe departe. Pietele dau gres si ignorarea acestui fapt duce la esecuri grandioase. Ceea ce-a lucrat relativ bine in Chile a dat gres in multe alte parti deoarece cadrul institutional si setul de esecuri de piata era diferit. Washington consensus sucks big time. But this doesn't mean that we should simply eliminate markets. Most often better results can be achieved by eliminating market failures (starting with the binding ones). Si aici te intrebi de ce cartea nu-l mentioneaza pe Rodrik, probabil cel mai bine-cunoscut economist sceptic al globalizarii si autorul unei alternative extrem de rezonabile (si polulare in ultimii doi ani) la Washington Consensus si terapia de şoc. Voi presupune ca aceasta cale de mijloc nu este pomenita de Kelin, deoarece Rodrik, desi din start refuza la infailibilitatea pietelor postulata de Friedman, nici nu le demonizeaza precum Klein. Si aici Klein adereaza la principiul oricarui extrimist (fie de dreapta sau de stinga): cine nu-i cu noi, e impotriva noastra.

Aplicarea unor dicotomii simpliste duce la dezastre. E suficient sa-ti aduci aminte de dicotomia „free world vs. terrorists” practicata de Bush. Lumea nu-i alb-negru, precum te fac sa crezi Klein sau Friedman (sau Bush). Exista o mie si una de nuante, si ar fi un adevarat miracol daca adevarul s-ar afla la una din extreme. Uite ca scriind aceste rinduri, am formulat „principiul economistului anti-extrimist” (care poate fi extins la majoritatea disciplinelor sociale): A good economist is always two-handed, because very few economic problems have corner solutions.

Si inca una, domnule BriskBait. Iti aduc aminte ca esti la mine in ospetie. Nu cer oaspetilor sa cada de-acord cu mine. Insa le cer (1) un comportament respectuos fata de gazda si oaspeti si (2) argumente bazate pe fapte si date. Nu dai dovada nici de una, nici de alta (Ma refer in primul rind la comentariile dumitale anterioare. Aici cel putin ai facut referinta la o carte, fie si una nereusita). Daca regulile mele nu te aranjeaza -- pleaca de buna voie. Daca continui sa le ignorezi -- te scot eu din casa (nu vei fi primul).

11

BriskBait
9 decembrie 2007 16:16

1. Sistemul de vaucere educationale din Suedia nu a incercat sa inlocuiasca invatamantul public.

2.Naomi Klein are dreptate cu Tienanmenul, pentru impunerea fundamentalismului libertarian este nevoie in primul rand de o dictatura, fie ea si a "proletariatului"(sic). Ori confuzia ta vine in momentul in care afirmi ca 10 ani de reforme s'au dus pe apa sambetei cu momentul Tienanmen. Nimic mai fals, reformele au continuat sa fie implementate cu o si mai mare "indarjire". Problema este ca nu a venit democratia si societatea deschisa. Ori miscarea Tienanmen era una politica, in primul rand si nu una economica. De unde si falsitatea teoriei lui Friedman cu liberalismul economic absolut purtator de democratie. Pana una alta "capitalismul dezastrelor" a fost aplicat doar in societati totalitare sau le'a generat, vezi cazul Rusiei.

3. Nu vad de ce ai fi circumspect cu cineva care opereaza cu dihotomiile. Cateodata este nevoie sa spuna cineva si lucruri de genul acesta. Din moment ce Bush si Friedman opereaza cu dihotomii de ce sa nu li se raspunda la fel, mai ales ca exemple sunt destule ? Principiul tau, al bunului economist, este aplicabil intr'o, hai sa'i zicem, economie ideala, in care pana si problemele sunt ideale. Ce te faci cu o economie comandata, o economie care serveste doar politicienilor care numai democrati nu sunt si multinationalelor care, la randul lor, numai democratice nu sunt ?
S'ar putea ca intr'o zi si acest mit al bunului economist sa dispara, dupa cum a disparut si mitul bunului salbatic. :)

4. Dap, sunt musafir la tine. N'as fi scris niciodata aici daca nu m'ar fi enervat unele comentarii foarte moldovenesti de pe un alt topic. Oricum scriu rar asa ca nu o sa te deranjez prea tare. M'a deranjat in primul rand atitudinea ta de moldovean pe stil nou, nu esti singurul, mai sunt o groaza ca tine, in Basarabia, care naiba stie cum au ajuns acolo, din ce Ukraina sau Siberie au venit si s'au trezit "moldoveni" . Inteleg crizele identitare postimperiale dar ce faceti voi este prea mult si va dauneaza voua in primul rand. Ce'i asa de greu in a spune: Sunt rus, kalmuc sau ukrainean-gagauz cu o bunica basarabeanca de limba romana.
In speranta ca nu te'am inoportunat prea tare, multe salutari.

5.
Btw, se zice ignori, nu ignorezi.

12

Alexandru Culiuc
9 decembrie 2007 22:32

Câteva cuvinte înainte de a închide uşa după tine.

1. Nici in gând nu aveam sa sugerez înlocuirea unui sistem cu altul – lasă părinţii singur sa hotărască unde vor sa-şi dea copiii. Important este sa existe alegere, important este ca piaţa şi-a demonstrate viabilitatea. “Şcolile de sector” nu sunt altceva decât monopoluri geografice. Nu este neaparat să inlocuiesti întreg sistemul public cu vaucere pentru a-I face mai competitiv. Din 1992, când au fost lansate reformele respective, Suedia a crescut ponderea şcolilor private de la 1% la 10% -- după mine, este suficient.

2. Reformele au început cu un deceniu înainte de Tiananmin, şi au început extrem de lent. Cel mai interesant e ca primele schimbări în direcţia pieţei au fost lansate la nivel de grassroots, exact cum îi place lui Klein (si mie, de altfel – small is beautyful). Nici un economist n-a numit reformele din China terapie de soc, gradualismul Chinei fiind deseori oferit in calitate de contraexemplu dezastrului terapiei de şoc din Rusia (ce-i drept, puţini îşi amintesc că în nişte condiţii iniţiale ceva mai favorabile, liberalizarea accelerată economiei a dus la rezultate impresionante – Cehia, Slovenia şi, într-o oarecare măsură, Polonia). Imediat după Tiananmin reformele au fost stopate (deoarece comuniştii s-au speriat ca reformele economice au si provocat mişcarea pro-democrată) şi tara a stagnat instituţional încă timp de trei ani, pâna procesul a fost relansat. Citeşte istorie, mai vorbeşte cu chinezii (am discutat la acest subiect mult – atit la Harvard, cât şi în China).

3. Dacă adversarul tău are o poziţie extremă, nu este deloc garantat că luarea unei poziţii extreme de sens opus va contrabalanţa situaţia în maniera dorită. Scuza, dar eu prefer să-mi stabilesc poziţia în baza unor fapte reale şi argumente logice, şi nu ca răspuns la aberaţiile altora, deoarece astfel doar aş adăuga la stocul existent de aberaţii. Faptul că îmi permit să ponderez toate pro şi contra când mă gândesc la perspectivele unirii cu România nu fă face rusofil. Faptul că susţin mecanismele economiei de piaţă nu mă face adept al terapiei de şoc. I’m just doing what I preach – being a „two-handed” person (economist or not).

4. Uite că din nou vorbeşti prostii fără a te documenta. Faptul că numele meu are rădăcini slavone nu înseamnă că sunt mai puţin român decât un Popescu. Mai caută pe Net şi vei vedea că Culiuc se întâlneşte şi în România. Nu ţin minte cineva să-l fi învinuit pe Eminescu de sentimente anti-româneşti doar pe motiv că a fost născut Eminovici. Un bun prieten timişorean de la Harvard poartă numele Socoliuc – n-avea idee de etimologia propriului nume până nu i-am spus eu. Păi ce, îl faci şi pe el rusofil? (fratele lui a participat la evenimentele din '89 din Timişoara) Pe de altă parte Ceauşescu este un nume cât se poate de românesc... În concluzie, nu văd nici o corelaţie intrinsecă dintre numele de familie şi intenţiile, motivele, valorile sau patriotismul cuiva. Este o greşeală fatală să discriminezi lumea în bază de nume, o greşeală strâns asociată cu un număr mare de tragedii umane.

5. Discutabil. Aparent, sunt acceptabile ambele variante.

Am ponderat ceva timp dacă merită să-ţi povestesc despre familia mea, căci văd că eşti extrem de curios la acest capitol. Am decis că nu merită. Nu deoarece ar exista careva file de care mi-ar fi ruşine (ba invers), ci din simplul motiv că am creat situl pentru a pune în discuţie gândurile mele, nu şi persoana sau familia mea. Dacă creez un precedent acum pentru a te dezarma, voi pierde mult mai mult timp în viitor debarasându-mă de alţii ca tine.

În finală, te-ai arătat drept un oaspete obraznic care cerea prea multă atenţie. Nu mai am timp pentru aberaţiile tale sau pentru nervozitatea pe care ţi-o trezesc. Ai demonstrat că nu intenţionezi să te comporţi ca o persoană cumsecade, aşa că îţi spun de pe-acum că nu merită să încerci să răspunzi la acest comentariu sau să scrii oricare alte comentarii pe acest site – vor fi şterse indiferent de conţinutul lor. Adio.

P.S. Închid comentariile la acest posting – este clar că subiectul a fost epuizat.