Alexandru Culiuc

9 martie 2008

Câştigătorii Blogovăţ în versiunea Culiuc.com

Cum spuneau strămoşii noştri, "când n-ai despre ce scrie, scrie despre blogosferă". Iar o bună parte din blogosferă aşteaptă cu nerăbdare rezultatele Blogovăţ-ului. Votarea publică s-a încheiat, presupun că şi juriul deja face totalurile, deci nu cred că voi influenţa rezultatele dacă-mi voi expune opinia pe marginea concursului şi participanţilor.

În câteva interviuri publice (pe care le găsiţi singuri dacă vă interesează) organizatorii susţin că concursul va scoate în prim plan cele mai bune bloguri din Moldova. Nu trebuie să ştii prea multe despre blogosfera moldovenească ca să-ţi dai seama că organizatorii puţin exagerează...

N-am făcut secret din aceea că am rămas stupefiat de maniera în care au fost primite unele hotărâri organizatorice — o manieră care din start a pus cruce pe "consolidarea bloggingului în spaţiul moldnet" — obiectiv declarat în prima pagină a sitului Blogovăţ. În consecinţă am respins propunerea de a mă implica în jurizare (deşi am apreciat gestul) şi nici nu am înaintat Culiuc.com spre concurs (spre marea bucurie a unora, sunt sigur. You’re welcome). Dacă priviţi atent lista participanţilor, veţi observa şi alte lipse însemnate: Nicu Popescu, Dumitru Mânzărari, Oleg Cristal, Petru Terguţă. [E drept că blogul lui Petru a dispărut. Temporar, să sperăm.] Nu trebuie să fii mare blogofil ca să ştii că aceşti bloggeri domină categoriile respective (integrare europeană, securitatea şi relaţiile cu Rusia, viaţa politică, jurnalism) şi că sunt cei care îmbogăţind blogosfera cu materiale şi gânduri originale, şi nu scriu banalităţi la subiecte generale (ar fi mai simplu să numărăm blogurile care nu au scris banalităţi despre războiul brazilor) şi bârfe şi noutăţi din interiorul blogosferei (care nu interesează pe nimeni în afară cercului bloggerilor respectivi).

Îmi dau seama că prin această însemnare doar voi contribui la blogobârfe, însă cred că vom face o defavoare blogosferei dacă nu vom recunoaşte că Blogovăţ 2008 este dominat de bloguri de calitatea a doua. Prin urmare, câştigătorii concursului vor fi automat etichetaţi "блоговэц среди овец" "Blogovăţ printre mediocrităţi" — nu e necesar să ai un blog cine ştie ce bun ca să te evidenţiezi pe fonul celorlalţi. Nu m-ar deranja devalorizarea titlului de "câştigător Blogovăţ" dacă printre participanţi nu s-ar număra bloguri care merita un cuvânt de lăudă. Însă asemenea bloguri există şi, în caz dacă câştigă (sper), ar fi păcat să fie puse laolaltă cu restul premianţilor. Aşa că am decis să anticipez rezultatele oficiale cu propria listă de "câştigători" — câştigători în opinia mea extrem de subiectivă. "Rezultatele" sunt organizate în conformitate cu categoriile oficiale ale concursului.

Cel mai bun articol de blog

N-am rămas cine ştie ce impresionat de ce-am găsit la această categorie, însă două articole merite atenţia: The Bat! Mailer: istoria unui brand de Vitalie Vrabie (nu m-am aşteptat la un stil de scriere atât de lejer de la un programator) şi Кишинёв транспортный: quo vadis? de G0blin (o analiză comparativă interesantă, chiar dacă nu sunt de-acord cu toate concluziile autorului).

Blog media

Nimeni. Nici unul din participanţii la această categorie nu se pot compara cu Nicu Popescu sau Oleg Cristal. Aş include aici şi digestul de euroştiri extrem de bine spicuit de Val Popovici.

Blog photo/video

Adrian Hâncu şi Alexei Zinin — doi profesionişti la extremele opuse ale spectrului fotografic. Îl invidiez pe Adrian pentru un simţ impecabil al culorii şi pentru capacitatea de a vedea frumosul în nişte subiecte pe lângă care aş trece fără a-mi încetini pasul. Pe Alexei îl invidiez pentru capacitatea de a produce nişte portrete extrem de naturale (nu se privesc "pozate"), pentru tonalitatea şi factura impecabilă a fotografiilor alb-negru şi pentru talentul lui de a găsi domnişoare atrăgătoare în cantităţi nelimitate.

Societate civilă

Curaj.net fără doar şi poate. Poţi să nu împărtăşeşti poziţiile promovate pe paginile sitului, poţi să pui sub semnul întrebării metodele lor de luptă, dar nu poţi să nu fii impresionat de insistenţa cu care îşi promovează agenda. În plus, este unicul blog colaborativ funcţional (deşi lipsa completă a politicii editoriale mă surprinde).

Blog personal

Din tot ce-am văzut, doar Хроники Маразма mi-a creat impresia unui blog personal veritabil — G0blin (autorul) scrie interesant (cu o doză de sarcasm sănătos) la subiecte interesante, şi în fiecare însemnare se simte poziţia autorului. Iar poziţia este ceea ce defineşte un blog personal. În plus, G0blin nu poate fi uşor suspectat că face blogging de dragul blogging-ului (o critică aplicabilă multor altor bloggeri).

Blog de specialitate

Categoria dată mi se pare cam stranie — în mod normal blogurile de specialitate urmează să fie apreciate de specialiştii din domeniile respective, iar compararea blogurilor din diferite specialităţi (blog creştin vs. blog fotbalistic) e o aberaţie totală. Voi menţiona totuşi două bloguri care m-au intrigat. Îmi place cum scrie Vitalie Sprânceană, deşi subiectele abordate de el în mare parte se află la periferia intereselor mele. Potenţial util mi s-a părut comunitatea Кухня Молдовы, în special opiniile cititorilor pe marginea localurilor din Chişinău (pentru moment însă numărul acestor avizuri este prea mic pentru ca blogul să poată servi drept un ghid de restaurante).

Lansarea anului

N-am găsit nimic ce m-ar face să public un aviz tot atât de entuziasmat precum cel scris pentru Decolteu.


Cam ăstea-mi sunt toate recomandările. Nu rămâne decât să aşteptăm rezultatele oficiale ale concursului şi dispariţia Culiuc.com din încă câteva blogroll-uri.

P.S. Am încercat de vreo doua ori să votez pentru Hâncu şi G0blin — nu mi-a reuşit nimic. Posibil votarea e deschisă doar pentru cititorii din Moldova, însă în aşa caz m-aş fi aşteptat să găsesc anunţul respectiv pe situl concurslui...

P.P.S. Nu particip anul acesta la WebTop, însă nu exclud că voi fi implicat în jurizare — se pare că deficienţele de agregare a notelor membrilor juriului (deficienţe care anul trecut au jucat un rol important în determinarea câştigătorilor într-un şir de categorii) au fost soluţionate.

UPDATE 10 martie 2008

Reacţiile la această însemnare s-au divizat cam egal şi într-o manieră extrem de previzibilă. Se pare însă că majoritatea s-a fixat pe expresia "Блоговэц среди овец" în defavoarea subiectului de baza — printre participanţii Blogovăţ se numără câteva situri bune (în opinia mea subiectivă) care merită un cuvânt de laudă şi un auditoriu mai larg. În retrospectivă, voi concede că sintagma a fost una nereuşită. Am utilizat-o din două motive: (1) nu-mi place denumirea concursului şi (2) printre toate expresiile care redau acelaşi concept — "молодец среди овец", "гений среди удобрений", "big fish in a small pond" ş.a.m.d. — doar prima mi-a oferit posibilitatea să introduc un joc de cuvinte (which I like). În final, admit că nu sunt motive suficiente pentru această formulare excesiv de dură. De aceea cu (sau fără) permisiunea voastră, o înlocuiesc cu "Blogovăţ printre mediocrităţi".

Publicat: 9 martie 2008 5:43

Categorii: Offtopic | Vezi de-asemenea | Web, Internet si IT

Taguri: ,

Comentarii (41)

1

Tudor Darie
9 martie 2008 13:44

Alexandru, apreciez mult modul tău de a gândi lucrurile. Critica constructivă din postul tău poate să îmbunătăţească ediţia următoare a "Blogovăţului" (dacă organizatorii vor dori să înţeleagă ceea ce ai scris).

Apreciez şi observaţia referitor la lipsa din concurs a unor bloggeri, care sunt recunoscuţi neformali drept cei mai buni în domeniul său de referinţă - Nicu Popescu, Dumitru Mânzărari, Oleg Cristal, Petru Terguţă. Aş mai adăuga "în listă" Culiuc.com şi blog.moscovici.org.

Concluzia - "nu e necesar să ai un blog cine ştie ce bun ca să te evidenţiezi pe fonul celorlalţi" - mi se pare corectă. Totuşi, eticheta "блоговэц среди овец" cred că e o exagerare, care nu-ţi face faţă ;)

Când vor fi publicate rezultatele, am să revin cu unele observaţii mai detaliate pe blogul meu.

2

Dumitru Ciorici
9 martie 2008 18:19

În viziunea mea sunt mai mulţi participanţi în cadrul Blogovăţ, care nu prea percep rolul unui blog, şi cum poate fi utilizat el ca un tool.

Este şi motivul din cauza(,) căruia probabil îl numeşti "блоговэц среди овец".

Nu trebuie să uităm că valul şi în acelaşi timp noţiunea de blog este destul de nouă încă pentru Moldova şi este normal ca blogurile să sufere la nivel calitativ.

Urmează o perioadă de stabilizare, dezvoltare poate, după care la o altă ediţie Blogovăţ să avem bloguri de "viţă":)

3

Chiril T.
9 martie 2008 21:37

As vrea sa evidentiez si eu Curaj.net si blogul lui Vitalie Spranceana. Sunt de acord cu analiza ta despre primul, iar referitor la cel din urma as adauga : este un blog extrem de consistent in informatie de calitate.
La fel, prin prisma criteriului de calitate a informatiei, sunt pur si simplu remarcabile site-urile lui Nicu Popescu, al lui Val Popovici, Oleg Cristal, Culiuc.com, PTergutza,DMinzarari ... Lipsa acestora din concurs scad substantial nivelul acestuia. Deci, blogovatzul nu a fost (de data asta poate; si daca nu ar rima cu Shugubatz:()un concurs general, ci de...casta. Organizat si lobb'at de ultima. Specificul bloggingului national, numit blogosfera.

4

Valentin
9 martie 2008 23:29

Intaresc cele spuse anterior. Dupa mine cele mai tari bloguri sunt Culiuc.com, cel al lui D. Minzarari, Nicu Popescu, Val Popovici, Oleg Cristal si cel al lui Stanislav Secrieru.(Si aici nu ma refer la bloguri fotografice sau de oricare specialitate f ingusta in care nu sunt f initiat sau nu ma intereseaza) Pentru ascutimea criticii si abordare indrazneatza mai adaug si Decolteu. Asta e tot. Rezultatul concursului "Blogovat" cred va fi o descoperire pentru mine si chiar sper sa nu-mi intareasca dubiile asupra calitatii ei.

5

Mihai Moscovici
10 martie 2008 0:55

Inscrierea blogurilor in concurs a fost lasata la discretia autorilor si cititorilor acestora. Daca vreun blog bun nu a fost nominalizat, atunci administratia concursului nu poarta nici o vina pentru acest fapt, din contra aceasta a fost dorinta bloggerului si a cititorilor sai.

Motivele de a nu participa pot fi foarte diferite. Nu exclud faptul ca unii bloggeri au ezitat sa participe din cauza ca Blogovat e la prima editie, unii din principiu nu participa la concursuri de acest fel, etc.

Blogovat este un proiect pilot, o prima incercare de a organiza un concurs pentru blogosfera din Moldova. Nu cred ca organizatorii vor respinge critica constructiva si sfaturile pentru solutionarea anumitor probleme. Esential e sa cream o punte de dialog

6

Artur Gurău
10 martie 2008 15:11

(...)Chiar dacă blogul meu nu face parte din categoria blogurilor care sunt urmărite de Alexandru, nu pot şi nu voi fi critic în privinţa părerilor acestuia, deoarece sunt părerile lui - în cîţiva ani de activitate într-o societate civilă, am învăţat să respect opiniile altora.

Pînă la urmă, blogul meu “care este” nu devine mai puţin “personal” pentru că nu a trecut o standartizare, nu se încadrează într-un format determinat… În ce cod, convenţie, declaraţie comună a bloggerilor sau măcar almanahe, este reglementat şi formulată expres noţiunea de “blog personal”?

În această ordine de idei, un blog personal nu este mai puţin veritabil pentru că pe lîngă poziţia autorului acesta mai publică o ştire sau referinţe care de obicei se gasesc pe... blogurile media(...)

7

Denis Cenusa
10 martie 2008 15:32

D. Culiuc....comentarii ref. la prostiile tale de mai sus descoperite intamplator sunt afisate pe blogul lui Artur Gurau, care a reactionat timid...dar oricum a facut acest lucru... Inca o data atrag atentia la aceea ca oamenii de "vita nobila" asa cum te consideri tu, nu se coboara la nivelul pe care tu de fiecare data il demonstrezi evaluand calitatea blogurilor moldovenesti si aceasta expresie spune foarte bine cine esti sau vei fi ("блоговэц среди овец" ) in pofida faptului ca competentele tale in alte domenii sunt indiscutabile si incontestabile.... Succese la toti si scuze daca am fost prea direct si prea sincer!!!

8

Constantin
10 martie 2008 16:47

Sustin ideea lui Alexandru... e suficient sa deschizi la intamplare vreo 10 bloguri listate pe http://blogovat.blogosfera.md/2008/participanti.php si observi ca nu gasesti prin ele "granzii" care CREAZA content (lista enumerata de Alexandru minus decolteu plus vreo 2 preferinte de ale mele - parerea mea).

Sa zicem ca Rusia chiar e evil, iar incidentul cu bradul e de o importanta cosmica. Asta o "stiu" "toti cei cu gandire democratica". Now what? Trebuie toti sa scrie pe blogurile lor ca Rusia e evil, primarul e bun, iar bradul a rezolvat problemele orasului si dupa asta sa mai si pretinda premii?
La o adica, puteti sa o scrieti, doar ca nu spuneti nimic nou. Nimic din ce nu pot gasi in alta parte. Nimic original. Nimic creat singur. Nimic util ("patriotismul" papagalizat nu creste nici inteligenta, nici dispozitia si nici bunastarea economica a cititorului).

E trist cum unii si-au propus blogul la toate categoriile existente, iar altii (intersectie nevida cu primii) si-au propus la "Lansarea anului" bloguri care in esenta se reduc la "azi mi-am pieptanat pisica". Asta tradeaza atitudine neserioasa sau lipsa de constiinta a valorii [mici] a "produsului" creat.

Parerea mea (de om care nu are blog) e: "nu ai ce scrie, nu scrie". Si mai ales... nu te supara daca cititorul nu te place. Ignore it or fix it :D

Asta e cultura dominanta in Moldova... toti se cred buni la toate, si se mai si supara daca le zici parerea ta.

9

nicu
10 martie 2008 17:22

Sandu, o mica corectare stilistica. nu ai inventat tu acest termen, si este utilizat pe larg, dar oricum cuvantul EUROINTEGRARE nu exista. este o transpunere in "moldoveneasca" a predispozitiei limbii ruse de a crea astfel de cuvinte gen: "voenno-morskoi", "evro-integratzia", etc. Nici in engleza nu exista "eurointegration", nici in romana nu exista "eurointegrare". termenele corecte sunt "European integration" si "integrare europeana". o cautare pe google iti va da numai surse moldovensti pentru "eurointegration", pentru ca este un cuvant creat artificial in baza unor principii existente in limba rusa, dar nu romana.

10

cristi
10 martie 2008 18:34

Constantin...nu te supăra dar aduci totalitarism şi dictatură prin părerea ta despre bloguri...Nu înţeleg... Fiecare face ce vrea, scrie ce vrea, treaba lui, dreptul lui, nu-i aşa? Mai ales prin internet..
Nu vrei să citeşti, asta este, nici nu trebuie...Fiecare cred că-şi alege să citească blogul mai preferat sau mai puţin preferat...sau valoros, mă rog...
În orice caz nu cred că este corect să evaluezi cine face "content" sau ba...apropo de cultura dominantă...:P

11

Constantin
10 martie 2008 19:18

cristi,
nu am avut deloc pretentia de a stabili cine scrie si cine nu (nimeni nici nu m-a intrebat :p).
tot ce am vrut sa spun a fost, pe scurt, "sunt de acord cu articolul si deloc de acord cu cei care trec la 'atacuri' (catalogarea drept prostii) pe unicul motiv ca cineva a declarat ca ii pare un concurs de tot rasul". Si am mai exemplificat ce mi se pare mie demn de ras/plans in acest concurs.
:)

12

Denis Cenusa
10 martie 2008 19:37

Constatantin... eu as vrea sa vad ce vei spune tu, daca cineva iti va spune ca tu faci parte de vreun mediu de ovine...cum te vei simti?...si eu cu toata convingerea pot spune ca asta e prostie....si in acest sens sunt de aceea;i parere ca si Cristi si altii care nu o fac pe desteptii....Bafta la toti!!! Succese...

13

Arina
10 martie 2008 19:51

"Fiecare face ce vrea, scrie ce vrea, treaba lui, dreptul lui, nu-i aşa?"... Cristi, exact acest lucru poate fi aplicat in cazul parerii lui Alexandru. Deci nu e motiv de revolta pe marginea celor scrise de Alexandru.
Dar astfel riscam sa ajungem la - fiecare vorbeste cu sine insusi (zic din experienta proprie :) ). Iarasi, deci, traiasca limba, degetele si alti intermediari ai comunicarii :)

14

Chris
10 martie 2008 21:39

Hello Hello Everybody!!!!!!
Subiectul chiar nu mi-e interesant, caci nu vad sensul sa se faca asa concurs la noi.Oricum...cine nu are ce face si incearca sa-si umple CV-ul cu chestii de genul "fondatorul primului concurs de bloggeri din RM"...faca ce or face. Anyway...am dat de ceva info pe net pentru blogovetenii moldavi de unde pot sa se inspire.
http://www.guardian.co.uk/technology/2008/mar/09/blogs
Have a beautifulicious day!

15

Chris
10 martie 2008 21:50

Sandu...eu am gasit mai "prikolinaia" rima decit cea pe care ai zamislit-o tu. Ready?
"Blogovăţ - pi*dets". Sorry pentru limbaj. Sau varianta mai moale "Blogovăţ - piseţ".
Ca si diversele variatii la tricourile cu aşa si aşa......
"Blogovăţ - capeţ"
"Blogovat - de 2 bani preţ"
"Blogovăţ - mai bine sa-i trimăţ"
"Blogovăţ - суной песмец"
Ok...la ultima m-a cam luat valul...
P.S. NU stiu cum voi, dragii mei, dar mie cuvintul "blogovat" mi se asociaza cu un accent "biciskii"(unde accentul cade pe ultima silaba, pe a)

16

Mihai Moscovici
10 martie 2008 22:34

Exprimarile unor comentatori contribuie la alinierea culiuc.com la "standardele" blogosferei moldovenesti, atat de mult detestate de autorul acestui blog.

Sincer, n-am crezut ca blogul primului doctorant moldovean la Harvard poate deveni o platforma de exprimare a unor injurii stupide.

17

Alexandru Culiuc
11 martie 2008 0:16

Chris, n-am şters nici un comentariu din această discuţie, aşa că nici pe-al tău nu-l şterg, but that was really uncalled for. Rima utilizată de mine, deşi excesiv de dură, cel puţin era argumentată (prin lipsa din concurs a celor mai bune, în opinia mea, bloguri). "Prikoalele" tale sunt scoase din pod şi deci absolut nejustificate.

18

Chris
11 martie 2008 0:41

Ok. Admit. M-a luat valul si m-am exprimat urit. Mihai nu ar trebui sa se supere. Freedom of expression, you know...
Mie pur si simplu cuvintul Blogovat nu-mi place (chiar daca imi cer iertare pentru rime, de la P.S.nu ma dezic). Sandu, "prikoalele" mele nu sunt scoase din pod, dar din capul meu. Asa am simtit si am scris. Sorry.Cit tine de justificare...tot ce am scris...pentru mine este perfect justificabil.Chiar cred ca concursul e de 2 bani si nu inteleg la ce bun duce. Dar este opinia mea,subiectiva. Poate mii de alti oameni cred altfel. Si daca concursul ajuta pe cineva...atunci e bine.
Mihai...nu ar trebui sa comentezi asa de dur. Lasa Harvardul la o parte. Nu are nimic cu asta. Inteleg ca esti promotorul Blogovatului, but...c'mmon...
Daca tare te superi, ii dau voie lui Sandu sa stearga comentariul, numai spune!

Si inca o intrebare pentru Mihai...da ce, la tine/Dvs. un blog super puper inseamna unul unde toti comentatorii sunt seriosi si cred la fel ca si tine/autorul,si il sustine,si vorbeste fara cuvinte obscene?...pai...am sa te deziluzionez!! Daca faci blog,oricum te astepti ca cineva il va citi(caci daca nu vrei ca nimeni sa-l citeasca, get a fucking paper diary!), iar daca alti oameni intra pe blogul tau, si tu le dai voie sa lase comentarii, inseamna ca vizitatoii scriu ce le trasneste prin cap. It's up to you ce faci mai departe.Sau ce, blogul lui Sandu e o exceptie?
Chiar parca esti un copil. Comentariul tau pur si simplu nu-l inteleg! Nu te inteleg!
O zi cit mai buna!

19

Mihai Moscovici
11 martie 2008 7:18

"Freedom of expression" trebuie sa decurga in limitele bunului simt si a respectului reciproc. O idee/parere poate fi exprimata in asa fel incat sa nu fie/para ofensatoare.

In plus, nu-mi plac oamenii care injura si de aceea (poate) reactia mea fost mai dura. Sorry daca te-am ofensat, insa oricum nu inteleg de ce este nevoie sa recurgi la injurii atunci cand iti exprimi gandurile pe unul din cele mai vizitate bloguri din Moldova.

Nici mie nu-mi place denumirea concursului (si mi-am exprimat nemultumirea in repetate randuri), insa aceasta nu este un motiv de a folosi injurii si a-i ofensa (direct sau indirect) pe cei implicati in organizarea concursului. Schimbul de pareri este binevenit atat timp cat este logic, rational si cauta sa contribuie la imbunatatirea situatiei, in cazul dat desfasurarea concursului Blogovat.

In fine, comentariul meu anterior a fost adresat autorului acestui blog si ma bucur ca Alexandru a dat dovada de bun simt si a recunoscut ca s-a exprimat "excesiv de dur".

P.S. Sper ca timpul si evolutia concursului va dovedi ca expresia nu este si nu va fi fondata.

20

Denis Cenusa
11 martie 2008 11:26

Dragi comentatori, in special Mihai Moscovici, Va rog sa luati o atitudine mai dura fata de ceea ce se scrie despre blogosfera moldoveasca si reprezentantii acestora. Oare este cineva in dreptul sa infirme calitatea unor bloguri in favoarea altora pe care apriori le prefera (inclusiv din motive personale). Cum poate cineva spune ca blogurile X,Y, Z sunt de calitatea cea mai inalta, cand in lista personala de blogroll nu are altele. Prin urmare, acest cineva nici nu urmareste dupa evolutia altor bloguri, ci le citeste pe cele pe care datorita autorului (sau din alte motive) le prioritizeaza. Eu propun sa condamnam asemenea afirmatii, iar emitatorilor unor asemenea argumente nefondate le-as propune mai multa informare si examinare inainte de a confirma si afirma ceva. Chiar asa ceva nu se invata peste hotare, inclusiv ore de bun simt si educatie elementara. Si inca ceva, daca cineva considera alte bloguri asa de bune si demne de concursuri, atunci de acesta nu le-a propus spre concurs initial cand se putea si se incuraja asemenea initiative, ci vine la sfarsit cu critica de genul ca "alte bloguri asa de bune nu au fost incluse in concurs". Paradox, dar cineva spunea la conferinta recenta "ca sunt multi destepti care stiu sa critice, dar sa se implice nici gand nu au"...cred s-a inteles ce se are in vedere vorbind de articolul atat de asiduu comentat de mine.... Va rog frumos fiti mai responsabili de ceea ce spuneti si faceti ... Unde va este aspectul civilizational ...

21

vv
11 martie 2008 13:30

Dragii mei, da' nu tocmai pentru asta şi se fac concursurile, ca să se vadă cum te compari cu alţii? Că nu-i mare treabă să stai "într-un colţ" şi să bloghezi tot ce ai memorizat din auzitele în ultimele 24 ore, însă ce rost are?

Şi ca să mă dau drept exemplu, :) eu am două fluxuri -- unul din google reader cu shared items a lui, şi altul care mi-i blogul. Blogul nu neapărat are content original, însă nu scriu chiar în fiecare zi, ci doar ce consider mai important. Sau ceva care leagă două evenimente. Vedeţi şi voi pe sit, welcome.

22

Chiril
11 martie 2008 14:40

Denis, cu tot respectul meu declarat fatza de blogul tau, e a treia oare deja cand te observ ca folosesti agumentul absurd : "peste hotare". CE are una cu alta? Sau ce ai tu cu cei care sunt peste hotare? Ai sa'mi spui ca nu ai nimic si ai sa'ti justifici cumva afirmatiile. Eu insa am in vedere ca sa te referi "la cei care'si fac studiile peste hotare si se dau mari si tari" e... tendentios, ca sa nu zic paranoic. SA vezi tu explicatia tuturor parerilor in acest fapt? Da' Mihai Moscovici care e si el peste hotare, crezi tu ca si el "a invatat peste hotare" ca sa'si poata forma parerea? Si repet nu e prima oara cand afirmi asta. Imi pare rau...
---
Si ipoteza precum ca ACuliuc nu "urmareste dupa evolutia altor bloguri decat a celor pe care le are in blogrollul sau" e de'a dreptul usurica ca sa zic asa, adica nu grea de combatut : vezi articolul de mai sus ca sa vezi ca "acest cineva" pe care nu'l numesti direct pe nume (iarasi specificul bloggingului moldovenesc si in general al socialului nostru) in analiza sa mentioneaza destule bloguri pe care nu le are in blogrollul sau : Curaj.net, Val Popovici, Decolteu, 2-ua site-uri de fotografii, Vitalie Spranceana, si inca altele.
---
Special pentru Denis Cenusa,
din Franta,
Chiril Tiscic.
---
PS : la lista blogurilor pe care le apreciez in com.3, am uitat sa includ blogurile personale ale : MMoscovici, AGurau, si DCenusa. Fatza de primele 2 ma leaga si o recunostinta personala aparte.

23

Viorica Antonov
11 martie 2008 23:04

De mult timp nu am intrat pe blogul lui Alexandru. Am si eu ceva de spus la aceasta conversatie. Pe mine nu ma afecteaza cu nimic ca Sandu da prioritate unor bloguri, de altfel cum fac si eu si oricine. Este o alegere particulara si odata ce vin pe acest blog, inseamna ca ma intereseaza opinia lui Sandu si a celor care isi o exprima aici, dar in acelasi timp imi pastrez pe a mea, care desigur nu intotdeauna coincide cu altele. E si normal, suntem diferiti si gandim diferit.
O chestie pe care vreau sa o remarc este ca de multe ori observ ca lumea critica persoana si nu parerea expusa de persoana.
Pentru Denis: cred ca ar trebui sa focusezi atentia asupra opiniilor expuse si nu asupra persoanei in particular. Si am sa ma repet, odata ce venim pe acest blog, inseamna ca ne intereseaza opinia lui Sandu, atunci daca avem ceva de comentat sau de facut unele remarci, sa facem, dar nu sa abordam persoana.
P.S. Eu nu am participat la Blogovat, motivul e foarte simplu, nu am timp pentru a mentine blogul cum ar fi cazul, scriu cand am timp. Sunt peste hotare, cum zice Denis, si sunt ocupata peste cap, de abia reusesc sa scriu cate un articol pentru ziarele locale. Poate voi avea candva timp liber pentru blogul meu, ca sa-l gestionez asa cum vreau eu. Si vreau sa aduc sincere multumiri celor care au adus contributia pentru realizarea Blogovatului. Este o idee reusita dupa parerea mea, si cu timpul poate deveni un concurs la nivel national cu certitudine.

24

Suru
12 martie 2008 22:14

Lumea vorbeste dar Culiuc.com creste

http://www.alexa.com/data/details/traffic_details/culiuc.com

O tehnica de SEO 'aparte', ca sa zic asa.
E destul sa aprinzi focul ca lumea pune lemne pe el singura.

Bravo, jos palaria!

25

Alexandru Culiuc
12 martie 2008 22:59

Suru, n-aş avea multă încredere în Alexa -- culiuc.com şi-a dublat auditoriul în ultimile 6 luni (conform google analytics şi liveinternet.ru), dar nu înţeleg de unde Alexa a luat că auditoriul a crescut cu 300% în 3 luni. Dacă priveşti statisticile "adevărate", te convingi că articolul n-a ridicat semnificativ auditoriul... Nu pot arata datele de pe Google analytics sau de pe Liveinternet.ru, dar dinamica de pe Super.md este reprezentativă.

SEO? Nu cred... Din câte văd din statistica de referrals, nimeni în afară de Artur Gurău n-a scris despre această însemnare -- aş crede că anume pe motiv că nu doreau să-i facă nici un fel de publicitate (which is completely understandable). Vezi, spre exemplu, o însemnare recentă -- evident provocată de dezbaterile de aici, dar care nu face o referinţă explicită (de link nici nu pate fi vorba). Repet, e o reacţie absolut normală.

Mai mult ca atât, am scris că nu voi fi mirat dacă, în rezultatul acestei însemnări, Culiuc.com va dispărea din câteva blogroll-uri. Cel mai bun SEO este să-i lauzi pe toţi şi să-i incluzi pe toţi în blogroll (în speranţa reciprocităţii).

26

Dumitru Brînzan
13 martie 2008 14:06

Consider şi eu că Alexandru are dreptate, însă să ne amintim de ce bloggurile au devenit atât de populare? Exact, datorită libertăţii de a scrie despre orice. Fiecare este "king of his castle".

Unii au blog pentru a scrie ceva din domeniu, alţii pentru a găsi persoane ce gândesc la fel, alţii pentru a încerca să facă câţiva lei. Iar partea cea mai frumoasă e: unii nu pot exista fără alţii.

Între un site obişnuit şi un blog nu există mare diferenţă. Sunt site-uri bune şi frumoase, sunt site-uri utile, şi sunt restul. De ce să nu existe o aşa diferenţiere şi în MD?

Cât ţine despre temele abordate de majoritatea bloggerilor din MD... Ce să-i faci, aceasta este situaţia în societatea noastră. Pe unii îi doare scumpirea laptelui, pe alţii ocupaţia rusească, ş.a.m.d.

În orice caz, la momentul de faţă mi se pare că alegerea "celor mai buni" este cam prematură. Din 20 de blogguri să alegi cel mai bun - e prea limitat. Când vor fi 300+ blogguri (şi am în vedere bloguri active, actualizate, şi nu "Hello World"), atunci mai putem discuta.


P.S.
Să verifici rankingul în Alexa a site-urilor din MD e ca şi cum să determini temperatura de afară cu nasul :)

27

nicu
13 martie 2008 18:09

Sandu, am scris eu ca discutiile despre blogosfera sunt mai periculoase decat discutiile despre kosovo in zilele de azi :) prin urmare esti mai periculos decat kosovo liberation army :)

28

Denis Cenusa
14 martie 2008 13:26

Dragi colegi, nu intlege de ce ati luat-o asa de dur cu faptul ca am mentionat "peste hotare". Eu am vazut si am simtit ce inseamna aroganta persoanelor care fac studiile acolo. Acest lucru nu se refera la toti. Depinde de la caz la caz. Sunt sigur, ca marea majoritatea sunt altfel decat cei ce numesc colegii din Moldova intr-un mod cel putin indecent. Imi cer scuze daca am suparat pe cineva, pur si simplu era intr-un anumit context pe care din pacate l-ati omis. Ma mira faptul ca nu discutati cu adevarat comportamentul si exprimarile unor bloggeri. Sunteti de acord cu acestea? sau din rationalitatea si pragnmatism nu doriti sa intrati in conflict cu emitatorul acestora, nu stiu??? sau poate altceva ??? Ramane la discretia fiecaruia sa adopte pozitia corespunzatoare.
Inca o data profunde scuze daca am suparat pe cineva din conecetateni si iau cuvintele inapoi, cu exceptia persoanei careia in realitatea au fost adresate. Succese si bafta in continuare!!!

29

octav
14 martie 2008 21:19

ideea de festival imi place mai mult decat ideea de top sau concurs. festival inseamna diversitate...
calitatea e alta chestie

30

octav
17 martie 2008 19:51

Octav, cred ca ar fi o idee buna, pe viitor, sa indici si adresa blogului tau...nu de alta dar s-ar putea sa fim confundati...:)

31

Valentin
19 martie 2008 3:50

Da..da. era sa va confund si eu.. mai atent putin.. nu va intersectati prea tare.. :)

32

octav
19 martie 2008 21:00

Valentin, "se intersecteaza" drumurile, liniile, suprafetele etc. si nu oamenii. incercam sa ne exprimam corect...:)
o zi buna!

33

INconstantIN aka Constantin Codreanu
20 martie 2008 18:51

Tu ce intelegi prin blog, Alexandru? Un copy paste din articolele de la ziar pe blog? Sau un copy paste din stirile aparute pe agentii de presa?:)) Ma rog, fiecare cu parereile lui, subiectivismul e mare sursa de divergente:))! De acord cu Decolteu si Curaj.net, dar daca la lansarea anului nu ai observat blogul cu cel mai mare trafic din MD si cu cea mai mare autoritate Technorati, sau Alexa, atunci stai prost la capitolul spirit de obsevatie:))!!!

34

nicu
20 martie 2008 19:57

constantin, care e blogul cu cel mai mare trafic si rating la technorati?

35

Stas Sajin
21 martie 2008 0:24

Putin mie scirba de certurile voastre. Se vede ca blogurile devin mai mult o unealta de a fi observat.

Dar des uitam ca scriem numa prostii pe ele...

36

Raul
21 martie 2008 19:50

Felicitari, Sandu.

37

Alexandru Culiuc
21 martie 2008 21:06

Stas a scris: "blogurile devin mai mult o unealta de a fi observat."

Posibil, Stas. Şi atunci cum să calificăm comentariile lipsite de conţinut lăsate exclusiv de dragul unui link la propriul blog? Nu te obosi să răspunzi -- e o întrebare retorică.

Raul, cu ce ocazie aceste felicitari?

38

Stas Sajin
22 martie 2008 1:02

da, ai dreptate. N-am spus ca nu mie scirba si de mine. Eh...ce obosit sunt- am scris 2 fraze:)

39

Stas Sajin
22 martie 2008 10:15

Mi-am dat seama ca alegerea fiecarui om nu trebuie judecata. De aceea i-mi cer scuze daca prin primul meu comentariu am ofensat pe cineva si te rog Sandu sa-l stergi. Am actionat ca un hipocrit.

40

Denis
22 martie 2008 22:42

Sandu, la inceput mi se parea blogul tau - un blog destul de bun , mai ales ca ai scris niste post-uri foarte bine documentate pe teme economice. Acum insa vad ca subiectele s-au transformat in niste discutii pline de aruncat gunoi in gradina altora. Nu trebuie sa-ti pese de ce zic ei. Ai dreptul sa te exprimi pe blogul tau cum vrei. Dar atat timp cat vrei sa fii citit de oameni inteligenti (recunosc nu si modesti) trebuie sa mai tai din comentariile unor indivizi ciudati care folosesc netul doar pentru a nu tzine injuraturile in capul lor.
Eu m-am dezabonat. Mai bine citesc Krugman si Mankiw, sau pierd timpul cu freakonomics decat sa mai citesc ce mai debiteaza compatriotii mei.

41

Антон
24 martie 2008 0:42

Ну и чего вы так взъелсь? Саша правду сказал. Ведь с самого начала было ясно, что спонсора не интересует ничего кроме продакт-плейсмента своей новой услуги "блог овец с мабилками". Плевать он хотел на ваши номинации.

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre