Alexandru Culiuc

16 februarie 2009

Programele partidelor politice. Partea 3. AMN

Astăzi vom discuta Programul de Guvernare al Alianţei Moldova Noastră pentru anii 2009-2013. După cum veţi vedea din lectura de mai jos, programul este superior programelor discutate anterior. Dar nu vă grăbiţi cu concluziile, aveţi răbdare şi citiţi analiza integral (vă ăşteaptă 10 pagini de text).

Stil

Documentul este scris într-o română bună şi laconică. Cel puţin lectura documentului nu mă scotea din fire precum programele PCRM şi, într-o măsură ceva mai mică, PDM. Mi-a sărit în ochi o singură eroare, însă o găsim chiar la începutul textului (al treilea paragraf din introducere):

Documentul se va structura în mod clară, complex şi concis.

Oricum, e clar că oricare erori sunt de ordin mecanic, iar calchierile din rusă, dacă şi sunt prezente, nu bat la ochi (cel puţin mie). E de remarcat faptul că textul e scris conform regulilor ortografice utilizate în România („sunt” şi nu „sînt”, „câţiva” şi nu „cîţiva”).

Structura şi obiectivele

Documentul începe cu o scurtă apreciere a situaţiei create sub guvernarea comunistă: progres economic minim, persecutarea opoziţiei şi a presei, extinderea corupţiei şi a sărăciei, exodul populaţiei. După aceasta urmează un mesaj de viziune: Moldova urmează să repete performanţele înregistrate anterior de „tigrii asiatici” (Hong-Kong, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore), de „tigrul celtic” (Irlanda), de „tigrii carpatici” (România şi Slovacia) şi de „tigrii baltici” (Estonia, Letonia, Lituania). Pentru a deveni „tigru est-european”, Moldova urmează să facă „un veritabil salt economic, asociat cu modernizarea instituţiilor sale sociale şi politice”. Acest salt urmează să fie atins prin realizarea a “21 obiective majore de dezvoltare pe care Republica Moldova trebuie să le urmeze la acest început de secol 21”. Iată lista acestor obiective, discutarea cărora ocupă şapte din cele opt pagini şi jumătate ale programului (cele economice sunt marcate în bold):

  1. Educaţie performantă pentru resurse umane competitive
  2. Integrare europeană prin cultură
  3. Asociere la Uniunea Europeană pentru aderare
  4. Creştere economică accelerată
  5. Majorare a productivităţii şi a remunerării muncii
  6. Eradicare durabilă a sărăciei
  7. Investiţii străine directe pentru recuperarea decalajelor tehnologice
  8. Suport guvernamental pentru crearea noilor locuri de muncă
  9. Cadru macroeconomic previzibil
  10. Politică fiscală pentru eliminarea economiei subterane
  11. Politici industriale orientate spre inovaţii şi concurenţă
  12. Climat de afaceri prietenos
  13. Dezvoltare rurală şi regională, mai mult decât dezvoltare agrară
  14. Triplu E: Economie Energetic Eficientă
  15. Sistem de transporturi şi telecomunicaţii, ce ne va integra în economia mondială
  16. Naţiune sănătoasă şi puternică
  17. Ţară întinerită (politica demografică)
  18. Societate solidară (redresarea sistemul protecţiei sociale)
  19. Puterea justiţiei în loc de justiţia puterii
  20. În Uniunea Europeană fără corupţie
  21. Guvern mic - Guvern puternic

Aş organiza aceste obiective în cinci grupe:

  1. Integrarea europeană (2 şi 3)
  2. Dezvoltare economică la nivel de ţară (4-12 şi, parţial, 1)
  3. Politici sectoriale/regionale (13-15)
  4. Politică socială (16-18 şi, parţial, 1)
  5. Guvernare (19-21)

Ordonarea obiectivelor trezeşte câteva întrebări. Primul obiectiv (cel educaţional) este cam rupt de restul — este separat atât de setul de obiective economice, cât şi de cele sociale. Însă nu cred că-i o problemă: probabil autorii doreau astfel să sublinieze prioritatea pe care AMN o acordă acestui obiectiv. Dar nu prea înţeleg de ce integrarea europeană prin culturală (un obiectiv secundar, chiar şi în cadrul integrării europene) a ajuns tocmai pe locul 2 (mai sus decât înseşi aderarea la UE!). Mi se pare că ar fi fost mai potrivit dacă era plasat în grupul obiectivelor sociale. Nu-mi este clară diferenţa între obiectivele 4 şi 5: „creşterea productivităţii muncii” şi „creşterea economică” redau acelaşi concept. Însă în linii mari lista pare bine structurată şi exhaustivă, acoperind cam toate domeniile principale ale vieţii economice şi sociale.

Fiecare obiectiv este tratat conform următorului şablon:

  1. Problema
  2. Obiectivul AMN
  3. Indicatori de progres

Un program liberal

Obiectivele economice sunt, în mare parte, liberale. În primul rând, se recunoaşte că salariile scăzute reflectă productivitatea scăzută şi nu rezultatul unor comploturi capitaliste (obiectivul 5). Apropo, ideea este redată foarte clar (n-aş fi putut s-o formulez mai bine):

Salariile mici sunt rezultatul productivităţii joase a muncii şi, în ultimă instanţă, sunt factorul determinant al exodului forţei de muncă din Republica Moldova şi al unui nivel de trai sub aşteptările şi necesităţile cetăţenilor.

Apropo, o interpretare al acestei formulări ar fi că aşteptările cetăţenilor sunt prea înalte...

Alte idei economice liberale:

  • Sărăcia poate fi combătută doar prin crearea unor noi locuri de muncă, ceea ce implicit înseamnă că  rolul politicii de redistribuire a veniturilor este secundar. (obiectivul 6)
  • Implicit se afirmă că aceste locuri de muncă noi pot fi create prin „simplificarea regulilor de înregistrare, licenţiere, autorizare şi lichidare a afacerii” (obiectivul 12) şi prin „reducerea poverii fiscale şi simplificarea administrării şi procedurilor fiscale” de la 34% la 30% din PIB (obiectivul 10), ceea ce va permite „descătuşarea potenţialului sectorului privat moldovenesc”
  • „Renunţarea la tutelarea unor întreprinderi sau ramuri şi să adopte un comportament echidistant şi imparţial în raport cu companiile”. (obiectivul 11)
  • Decalajul tehnologic poate fi lichidat prin atragerea investiţiilor străine (obiectivul 7), ceea ce implicit reduce importanţa propriilor eforturi de cercetare şi dezvoltare (AŞM are o poziţie diametral opusă la acest subiect).
  • Creşterea efectului programelor de protecţie socială prin „ţintirea mai eficientă a beneficiarilor”  (obiectivul 18). Adică se egalează importanţa celor două metode de redresare a echităţii sociale: (i) extinderea asistenţei celor care într-adevăr au nevoie de ea şi (ii) eliminarea din programele protecţie socială a gospodăriilor care nu ar trebui să fie beneficiari (populiştii pun accentul doar pe primul obiectiv).
  • „Constituirea unui sistem de justiţie puternic şi imparţial” (obiectivul 19). Deşi acest fapt nu este menţionat în text, oricare economist va fi de-acord că un sistem de justiţie imparţial va spori previzibilitatea afacerilor şi va îmbunătăţi respectarea drepturilor de proprietate.
  • Reducerea mărimii guvernului: numărului de ministere şi cheltuielilor pentru serviciile de stat cu destinaţie generală. (obiectivul 21)

La prima vedere, numărul de idei populiste este redus:

  • Majorarea pensiei lunare medii de la 50% din minimul de existenţă în 2007 la 100% în 2013 şi de la 20% din salariul mediu pe economie în 2007 la 35% din salariul mediu pe economie în 2013 (obiectivul 18)
  • Susţinere a copiilor din familiile sărace prin acordarea unei indemnizaţii în valoare totală de 5000 euro, alocată în câteva tranşe până la absolvirea gimnaziului. (obiectivul 17)
  • Majorarea cheltuielilor pentru destinaţii culturale de la 0,2% din PIB în 2007 la 0,8% în 2013. (obiectivul 1)

Să facem un mic rezumat la cele scrise mai sus:

  • Două treimi din obiective sunt economice, fapt care nu poate să nu bucure în cazul celui mai sărac stat din Europa.
  • Domină obiectivele economice liberale.
  • Lipsesc obiective eronate, de genul sprijinirii micului business şi utilizarea productivă a remitenţelor (deficienţele la aceste capitole reprezintă nişte simptome ale unor probleme fundamentale). De asemenea, Transnistria se pomeneşte doar în treacăt, fapt care mă bucură.
  • Obiectivele sunt structurate logic
  • Documentul este scris laconic şi într-o română bună. Unele obiective sunt formulate ingenios („Triplu E”, „Puterea justiţiei în loc de justiţia puterii”, etc.)

Înseamnă oare toate acestea că AMN are acel program economic pentru care mi-aş da votul? În nici un caz! Deoarece programul AMN este mai puţin un program de guvernare şi mai mult un program de declaraţii goale şi obiective irealizabile.

Obiective goale

Mai sus am scris că descrierea fiecărui obiectiv este descompusă în trei componente: problema, obiectivul şi indicatori de progres. Însă lipseşte componentul cel mai important, componentul care transformă obiectivele în guvernare: acţiuni concrete propuse. Ele lipsesc. În cele ce urmează voi analiza în detalii vreo jumătate din obiective.

Obiectivul 3. Creştere economică accelerată

Indicatorul de progres: asigurarea dublării PIB în perioada 2009-2013 printr-o creştere economică medie de 12- 15% anual.

Cum credeţi, câte ţări au înregistrat o creştere economică medie de cel puţin 12% pe parcursul a cel puţin 5 ani? Eu am verificat. Doar 13 ţări au reuşit o asemenea performanţă (datele WDI pentru 1960-2007). Şi, cu două excepţii, aceste accelerări pot fi asociate cu (i) revenirea la normal a economiilor după războaie civile (it’s easy to grow from a low base) şi (ii) descoperirea sau extinderea exploatării resurselor naturale. Iată întreaga listă (în ordine alfabetică, este utilizat PIB/capita pentru a exclude efectul creşterii populaţiei):

Creştere anuală medie în 5 ani cu creştere maximală* Început Sfârşit Cauza
Angola 12.1 2003 2007 Încheierea războiului civil
Armenia 13.4 2001 2007 ?
Azerbaijan 19.1 2001 2007 Petrol
Bosnia şi Herzegovina 32.3 1995 2000 Încheierea războiului civil
Botswana 17.4 1968 1975 Diamante
Guinea Ecuatorială 38.7 1994 2001 Petrol
Gabon 20.1 1970 1977 Petrol
Liban 13.5 1990 1994 Încheierea războiului civil
Liberia 29.5 1994 2001 Încheierea războiului civil
Libia 27.0 1961 1969 Petrol
Macao, China 17.5 2002 2007 Reintegrarea în China
Oman 34.5 1963 1973 Petrol
Arabia Saudită 16.4 1969 1976 Petrol
* Ştiu, sună cam straniu, dar este un artefact al filtrului utilizat în Stata.

Observaţi că în această listă lipsesc tigrii asiatici şi oricare alte ţări care se invocă drept miracole economice (Irlanda, Ţările Baltice, Cehia, etc.). Din lista această lipseşte chiar şi China, şi este greu să-ţi închipui o altă ţară care ar fi asociată mai puternic cu termenul „miracol economic”. Avem două ţări creşterea cărora nu poate fi explicată prin încheierea conflictelor armate şi a resurselor naturale: Armenia şi Macao. Însă Macao este un oraş cu o populaţie de circa 500 de mii, care a crescut din investiţiile masive ale Chinei continentale după reintegrarea politică din 1999. Investiţiile străine au atins 15% din PIB 2005 şi 18% în 2006 (faţă de respectiv 6.7 şi 7.7%  în Moldova şi media de 3% pentru economiile cu venituri medii). Cu alte cuvinte, dacă nu intenţionăm să ne reintegrăm în Rusia (sau România, însă aceasta n-are puterea investiţională necesară pentru a turna banii cu căldarea), exemplul Macao este irelevant.

Şi atunci ajungem la concluzia că Armenia este unica ţară care a reuşit un adevărat super-miracol economic. Un exemplu pe cât se poate de relevant: ex-republică sovietică, fără acces la mare, populaţie mică, dominarea agriculturii. Există doar o problemă — în lista tigrilor economici pomeniţi la începutul programului AMN, Armenia nu figurează. Concluzia mea este că autorii programului AMN nu ştiu de experienţa unică a Armeniei. Îmi este greu să explic omisiunea „tigrului caucazian”, care este extrem de relevant pentru Moldova. Cum n-ar fi, pe parcursul a 57 de ani documentaţi în WDI, doar o singură ţară a reuşit să realizeze performanţele economice pe care AMN promite să le înfăptuiască începând cu primul an de guvernare. După mine, avem în faţa noastră o promisiune goală.

O abatere economică. Experienţa Armeniei (şi a ţărilor baltice, de altfel) arată că Partidul Comunist nu prea are nimic cu performanţele proaste ale economiei Moldovei. Comparaţi graficele de mai jos: PIB/capita (la stânga) şi creşterea acestuia (la dreapta) pentru Moldova şi Armenia:

Armenia vs. Moldova

Observaţi că performanţele pentru primii doi ani de independenţă sunt identici: ambele economii s-au contractat enorm în 1992 şi s-au stabilizat în 1993. Însă începând cu 1994 Armenia a decolat în stratosferă, iar Moldova... iar Moldova... a ajuns unde este. Cu alte cuvinte, cauza primară a performanţelor joase ale Moldovei urmează să fie căutate prin anii 1993-1994. Iar Armenia se pare că a avut de profitat enorm din faptul că a reuşit să-şi stabilizeze economia devreme. Un studiu al Băncii Mondiale, întitulat extrem de potrivit The Caucasian Tiger: Sustaining Economic Growth in Armenia, afirmă că creşterea la mijlocul-sfârşitul anilor nouăzeci a fost în mare parte datorată asistenţei externe enorme (în anii 1992-2003 Armenia a primit asistenţă externă în valoare totală de circa 135% din PIB faţă de 55% pentru Moldova). Aşa că „кто первый встал, того и тапки”.

Concluzie: experienţa practic tuturor ţărilor lumii arată că obiectivul AMN — 12-15% creştere anuală a PIB — este practic irealizabil, şi autorii nici nu ştiau că unicul exemplu care poate să le ofere ceva credibilitate se află chiar sub coastă.

Dar asta nu e nici pe departe cea mai goală promisiune...

Obiectivul 3. Educaţie performantă pentru resurse umane competitive

Citez doar „problema” şi parţial „obiectivul AMN”:

Problema: Din cauza menţinerii presiunilor administrative şi managementului centralizat al sistemului de educaţie, acesta nu este capabil să presteze servicii educaţionale adecvate pentru formarea unor resurse umane competente din punct profesional şi competitive la scară internaţională.

Obiectivul AMN: Acordarea statutului de funcţionar public profesorilor de la toate treptele de învăţământ angajaţi în instituţii publice de învăţământ, sporind în acest fel prestigiul profesiei şi atrăgând în domeniu cadre tinere talentate. [...]

Documentul identifică corect că presiunile administrative şi managementul centralizat încurcă creării unui sistem educaţional competitiv însă soluţia este... „acordarea statutului de funcţionar public profesorilor de la toate treptele de învăţământ în instituţii publice de învăţământ”??? Nu vi se pare straniu să soluţionezi intervenţiile excesive în educaţie prin sporirea legăturii sistemului cu statul? Statutul de funcţionar public înseamnă reglementări suplimentare, grade şi scări complicate de remunerare, reguli privind surse de venituri suplimentare, etc. Deci sistemul devine şi mai reglementat şi mai rigid. Şi, apropo, în Moldova statutul de funcţionar public nu e cine ştie ce prestigios. Şi unui tânăr învăţător nu-i pasă de prestigiu, ci de venit. Am mai scris — soluţia sistemului de învăţământ superior constă în crearea unei competiţii veritabile a instituţiilor de învăţământ. În Moldova ea lipseşte.

AMN va considera că a reuşit să creeze „resurse umane competitive” dacă vor fi atinse următoarele două ţinte performanţe:

  • Majorarea productivităţii muncii de la 2500 euro din Produsul Intern Brut pe o persoană ocupată în economie în 2007 la 7500 euro în 2013
  • reducerea şomajului tinerilor de la 14.4% în 2007 la 2-3% în 2013

Triplarea productivităţii muncii este pomenită şi drept principalul indicator al obiectivului 5 — „Majorare a productivităţii şi a remunerării muncii”. Ambele rezultate sunt absolut imposibile.

Dacă obiectivul 3 cere dublarea PIB-ului între 2009 şi 2013, apoi aici deja se cere triplarea productivităţii între 2007 şi 2013. Autorii măsoară productivitatea relativ standard — PIB/lucrător. PIB-ul şi în 2008 practic a crescut cu 7.2%, iar numărul populaţiei ocupate (lucrătorilor) practic a rămas neschimbată (datele pentru 2008 încă n-au fost publicate, însă datele pentru primele nouă luni ale 2008 sunt practic identice cu cele pentru 2007). Deci în cei cinci ani (2009-2013) productivitatea urmează să crească de 3/1.072=2.8 ori. Pentru aceasta productivitatea urmează să crească cu 22.8% anual, o realizare absolut imposibilă, nici Armenia nu ne scapă. Declaraţie goală şi nimic altceva.

Dar un detaliu mă face să râd în hohote (sau să plâng de disperare?). V-aţi gândit cum poate să coexiste o dublare a PIB-ului şi o triplare a productivităţii? După cum am scris mai sus, productivitatea, în înţelegerea utilizată de AMN, este calculată astfel:

Productivity definition

Şi atunci raportul între productivitatea în doi ani diferiţi se calculează astfel:

Productivity ratio

AMN îşi propune să crească PIB-ul în anii 2009-2013 de două ori, iar productivitatea — de 2.8 ori. Astfel, obţinem:

Labor force ratio

Cu alte cuvinte AMN îşi propune să micşoreze în cinci ani populaţia ocupată a Moldovei cu 28.6%. Frumos.

Dar vârful prostiei şi ignoranţei şi promisiunilor goale îl găsim în celălalt indicator-ţintă: „reducerea şomajului tinerilor de la 14.4% în 2007 la 2-3% în 2013”. [Stimaţi luptători pentru drepturile tineretului, citiţi atent ce urmează.]  Absolut în toată lumea şomajul tinerilor este relativ ridicat. 70 de ţări au raportat nivelul şomajului tinerilor în WDI pentru anul 2005, majoritatea lor relativ dezvoltate (ţările sărace rareori îşi pot permite cheltuielile necesare pentru adunarea datelor şi calcularea şomajul pe grupe de vârstă, aşa că propun să zicem celor de la Biroul de Statistică „un grand merci”). Iată un tabel selectat din WDI:

Toate ţările PIB/capita (PPP) > $5000 OCDE Zona Euro
Ţări 70 62 30 12
PIB/capita (PPP) mediu 20500 22854 33258 29558
Şomaj printre tineri mediu 17.67 17.57 13.66 18.9
Şomaj printre tineri minim 4.8 4.8 7.2 8.3

În prima coloană sunt prezentate datele pentru toate ţările din baza de date. Observaţi că nici o singură ţară nu are un şomaj a tinerilor de 2-3%. Doar Tailanda are 4.8%. Iar media pentru toate aceste ţări (care sunt în medie de 8 ori mai bogate ca Moldova) constituie 17.7%. Însă AMN intenţionează să aducă PIB/capita al Moldovei la circa 5000 dolari. În coloana a doua sunt incluse doar asemenea ţări. Media şomajului tinerilor a rămas neschimbată — 17.6%. Cel mai interesant că chiar dacă privim doar la ţările OCDE (30 cele mai dezvoltate ţări din lume), ajungem la concluzia că 14.4% a Moldovei sunt relativ acceptabile. Mai mult ca atât, din ultima coloană a tabelului concludem că tineretul din Moldova o duce mai bine decât colegii din zona Euro. Şi nici o singură ţară nici măcar nu se apropie de cele 2-3% anunţate de AMN. Declaraţii goale.

Încă o abatere economică. Şomajul printre tineri este un fenomen absolut normal. Chiar şi cel mai bun sistem educaţional nu poate garanta calitatea producţiei sale. Şi în cazul în care codul muncii nu permite concedierea fără preaviz a lucrătorilor, companiile pur şi simplu se tem să angajeze — pentru ce să rişti să te trezeşti cu o povară neproductivă, de care nu te poţi debarasa? N-am văzut multe propuneri de soluţionare a problemei. Cel puţin în Moldova cu tot blah-blah-ul în jurul problemei tineretului, nimeni n-a propus nimic bun la acest subiect. Iată cam ce-aş include eu la subiectul şomajului tinerilor, dacă aş fi considerat că problema este critică (preluat din sumarul unui studiu de politici publice pentru Africa de Sud efectuat de un grup de economişti americani. Sorry, mi-i lene să traduc):

We propose a wage subsidy allowance for all 18-year olds that they can use throughout their life to facilitate the school to work transition and to assure that the educational skills of the new cohorts do not deteriorate through a long period of unemployment. We will propose that during the probation period in which the allowance is used, employers be free to dismiss workers without any justification. This will encourage more experimentation and a more efficient matching of workers to jobs.

Dar e vorba de Africa de Sud — ţara cu cel mai înalt nivel al şomajului tinerilor din lume — 70%. [Şomajul total e de circa 30%, o descriere mai detaliată pieţii muncii sud-africane şi a propunerii poate fi găsită aici.] Pe cât de critică este problema şomajului tinerilor în cazul Moldovei? După mine, tabelul de mai sus ne oferă un răspuns clar — deloc importantă. Tinerii au găsit o modalitate de a ocoli problema şomajului — emigrarea. Poate nu e cea mai bună soluţie pentru ţară. Dar e o soluţie. Moldova are suficiente probleme fără nici un fel de soluţii.

Am citat propunerea pentru Africa de Sud inclusiv şi pentru a prezenta un exemplu de politică publică bună: este identificată problema, condiţiile ce au dus la apariţia problemei şi mecanismul de soluţionare, care atacă exact acele condiţii. În programul AMN nu găsim un singur exemplu de veritabile politici publice.

Obiectivul 11. Politici industriale orientate spre inovaţii şi concurenţă

Problema: În Republica Moldova politica industrială se bazează pe stimularea unor ramuri şi întreprinderi „prioritare” şi nu pe stimularea inovaţiilor industriale, indiferent de ramura sau sectorul de unde ele provin. Aceasta abordare inevitabil afectează concurenţa onestă şi generează costuri pentru companiile care nu fac parte din sectoarele favorizate. Totodată, atitudinea guvernului nu este favorabilă constituirii şi dezvoltării companiilor şi atragerii investiţiilor locale şi străine.

Obiectivul AMN: Relaţiile guvern — business trebuie să fie eliberate de orice conotaţie politică, guvernul AMN urmând să renunţe la tutelarea unor întreprinderi sau ramuri şi să adopte un comportament echidistant şi imparţial în raport cu companiile, indiferent de ramura de activitate sau forma de proprietate, ceea ce va rezulta într-o activitate inovaţională mult mai intensă.

Sunt sută la sută de-acord cu diagnosticul problemei. Dar... Mulţi cititori mă consideră economist liberal, deoarece de cele mai deseori am de reacţionat la tot felul de iniţiative populiste. Rareori când am de comentat afirmaţiile unor liberali moldoveni înrăiţi. Până acum nici nu presupuneam că ei există. Însă în alineatul de mai sus AMN se demonstrează excesiv de liberală. Analizând proiectul idiotic Moldvinipoteca (care recent a fost închis, q.e.d.), am dedicat un compartiment întreg descrierii unui şir de condiţii (eşecuri de piaţă) în care competiţia liberă nu se va solda cu activitate inovaţională mai înaltă decât o politică industrială pro-activă, care ar corectează respectivele eşecuri de piaţă. Tot acolo am conchis că vinificaţia nu suferă de asemenea eşecuri şi respectiv subvenţionarea industriei nu este argumentată. Asta însă nu înseamnă că asemenea industrii în Moldova nu există în genere. Economiştii de la AMN trebuie să mai înveţe puţină economie, înainte de a declara că renunţă totalmente de la o politică industrială — asta-i unica metodă de a păstra echidistanţa de la toate întreprinderile şi ramurile.

Obiectivul 15. Sistem de transporturi şi telecomunicaţii, ce ne va integra în economia mondială

AMN propune prioritizarea industriei transportului şi a telecomunicaţii pentru a compensa dezavantajul natural al Moldovei — lipsa accesului la mare şi îndepărtarea de pieţele de desfacere (o problemă reală). Obiectul este clar şi logic, deşi nu prea este clar cum prioritizarea acestei industrii se combină cu promisiunea AMN de a se dezice de la sprijinirea unor ramuri în parte. Însă AMN propune un indicator extrem de straniu al succesului:

Indicator de progres: majorarea ponderii sectorului transportului şi telecomunicaţiilor de la 12,9% în 2007 la 14,5% din PIB în 2013.

Din câte înţeleg, problema constă în faptul că telecomunicaţiile şi transporturile sunt prea scumpe pentru celelalte ramuri ale economiei (din cauza închiderii terestre şi lipsei infrastructurii). Dacă transporturile şi telecomunicaţiile reprezintă 12.9% din PIB, apoi înseamnă că celelalte 87.1% din economie direcţionează o șăptime din propriile cheltuieli pentru achitarea serviciilor de transport şi telecomunicaţii (12.9% / 87.1% = 14.8%). Şi atunci obiectivul ar fi să ieftinim aceste servicii de infrastructură în termeni relativi. Adică sporirea eficienţei industriei transportului şi a telecomunicaţiilor urmează să se manifeste prin scăderea ponderii sectorului în PIB, pe când AMN doreşte să o mărească.

Datele confirmă această abordare. WDI nu dispune de indicatorul dorit (transporturi plus telecomunicaţii/PIB), însă există indicatorul „cheltuieli de telecomunicaţii ca % PIB”. Iată prima duzină de ţări (în 2005) cu cel mai înalt nivel al acestui indicator (din 152 ţări pentru care există date):

# Ţara Cheltuieli Telecom/PIB, %
1 Maldives 12.7
2 Swaziland 12.3
3 St. Vincent and the Grenadines 11.7
4 Dominica 10.1
5 Moldova 9.7
6 Sao Tome and Principe 9.1
7 Jordan 8.3
8 Seychelles 8.1
9 Grenada 8.0
10 Lebanon 8.0
11 Senegal 7.8
12 Mauritania 6.8

Da, Moldova e pe locul 5 din 152. Observaţi că ne-am cam rătăcit printre insule (poziţiile 1, 3, 4, 6, 8, 9), pentru care telecomunicaţiile sunt scumpe din considerente obiective. Media pe lume constituie 3.2%. În ţările OECD acest indicator constituie 3.3%, în SUA — 3%. Evident, cealaltă extremă a spectrului este de asemenea dominată de ţări sărace (Nepal, Turkmenistan, Myanmar, Lesotho, Republica Dominicană — toate sub 1%).

Obiectivul 18. O societate solidară

Am scris că propuneri populiste sunt relativ puţine. Dar una este extrem de problematică. Programul îşi propune ridicarea nivelului pensiilor de la 20% din salariul mediu pe economie în 2007 la 35% în 2013. Cum exact va fi finanţată această creştere? Există trei metode de a spori fondul de asigurări sociale: (i) mărirea numărul contribuabililor, (ii) sporirea contribuţiilor şi (iii) eficientizarea sistemului. Numărul contribuabililor nu cred că poate fi afectat — creşterea naturală a populaţiei în cel mai bun va reveni la zero, iar migranţii vor pleca din nou în Italia şi Rusia imediat după încheierea crizei.

Cota contribuţiilor sociale constituie în prezent 29%. E logic să presupunem că pentru a spori cota pensiei din salariu 1.75 ori (35% / 20%) fără a schimba structura sistemului, contribuţiile sociale urmează să fie ridicate aproximativ proporţional: 29% x 1.75 = 50.8%. Cifra reală este mai joasă (din cauza costurilor fixe de gestionare a fondului), însă nu cred să fie sub 40%. Şi atunci cum să corelăm o asemenea creştere a contribuţiilor sociale cu obiectivul de micşorare a poverii fiscale?

Presupun că autorii planifică reformarea sistemului de pensii, însă documentul nu ne oferă nici un indiciu privind natura respectivei reforme. Se preconizează de îmbunătăţit gestionarea fondului actual? Sau o privatizare totală a sistemului de pensii? Sau fondurilor de pensii private va coexista cu fondul de stat? Şi dacă da, apoi lucrătorul va fi obligat să contribuie la cel oficial şi, la dorinţă, să investească în cel privat? Sau contribuţia la fondul privat îl scuteşte de contribuţiile la fondul public? Sau introducem un sistem în trei tranşe după modelul celui din Chile? Da, asta-i genul de „detalii” pe care le aştept de la un program de guvernare. Însă acestea nu sunt doar nişte detalii nesemnificative — din aceste detalii se compun politicile publice.

Altele

Programul bine diagnostichează situaţia în sistemul de sănătate (obiectivul 16), însă la capitolul obiectivele AMN găsim:

Reducerea morbidităţii şi mortalităţii populaţie cauzate de maladiile cardiovasculare, oncologice, traume şi intoxicaţii, prin înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea populaţiei, pe termen scurt, şi prin fortificarea, modernizarea sistemului de sănătate publică pe termen lung prin înlăturarea factorilor de risc pentru sănătate, pe termen scurt, şi prin fortificarea sistemului de protecţie a sănătăţii, pe termen lung.

[Apropo, observaţi că autorul s-a cam încurcat în propriile scrieri şi a dublat gândurile.] Mă interesează cum va fi modernizat şi fortificat sistemul de sănătate pe termen lung? Ce se va întâmpla cu fondul de asigurări medicale? Cum va fi modificată structura de prime pentru această asigurare (absolut tâmpită în prezent)? Care sunt factorii de risc pentru populaţie care urmează să fie înlăturaţi şi cum vor fi ei înlăturaţi?

În obiectivul 20, AMN promite să lupte cu corupţia:

Combaterea „marii corupţii” (corupţia administrativă şi politică) prin instituirea controlului adecvat asupra finanţelor publice, instituirea unui sistem de responsabilitate ministerială şi politică şi reducerea posibilităţilor pentru discreţie şi intervenţiile administrative.

Care sunt mecanismele propuse de control asupra finanţelor? Ce prevede sistemul de responsabilitate ministerială?

În obiectivul 21, AMN promite:

Modernizarea guvernului prin revizuirea structurii sale funcţionale şi educarea unui corp de funcţionari publici profesionali, responsabili şi neaserviţi politic.

Cum va fi educat acest corp de funcţionari publici profesionali? Ce mecanisme vor fi utilizate pentru atragerea tinerilor în serviciul public? Mărirea salariilor? Însă puţin mai jos AMN promite să reducă cheltuielile administrative. Şi dacă nu prin salarii, atunci cum? (răspunsul meu sunt burse de masterand în SUA cu obligaţiunea de revenire pe 2 ani în serviciul public).

Citez alte câteva promisiuni pentru care autorii nu propun soluţii concrete:

  • Intensificarea creşterii economiei rurale, sporirea atractivităţii satului ca mediu de trai şi reducerea ritmurilor emigraţiei forţei de muncă. (obiectivul 13)
  • Accelerarea influxului de investiţii străine directe în economia (obiectivul 7)
  • Crearea condiţiilor necesare pentru deschiderea noilor locuri de muncă în sectorul privat în vederea angajării a circa 80 mii de şomeri din prezent şi pentru a realoca în alte sectoare cei 170 mii de oameni care se vor elibera în urma închiderii locurilor de muncă în agricultură în perioada 2008-2013. (obiectivul 8)

Se pare că autorii au cam dormit la prelegerile de macroeconomie:

[S]ubdezvoltarea pieţei de capital este una din cauzele latente ale inflaţiei, deoarece piaţa nu este efectivă în transformarea economiilor populaţiei în investiţii productive. (obiectivul 9)

Un sector financiar în creştere poate doar să mărească nivelul inflaţiei prin sporirea multiplicatorului monetar.

Concluzii

Îmi vine greu să apreciez programul AMN după cele două criterii utilizate anterior: stil şi conţinut. Cu stilul totul e ok. Cu conţinutul mai greu. Pe de o parte:

  • Obiectivele programului identifică majoritatea problemelor economice cu care se confruntă ţara (unica excepţie — nu se pomeneşte supra-reglementarea pieţii muncii, dar să zicem că problema a fost omisă intenţionat, pentru a nu speria electoratul).
  • Diagnosticul este de cele mai deseori corect şi bine articulat.

Însă:

  • AMN oferă practic zero detalii privind reformele concrete pe care le planifică pentru a-şi atinge obiectivele.
  • Ţintele pe care AMN şi le propune sunt: fantastice (vezi şomajul tinerilor şi productivitatea), mutual incompatibile (dublarea PIB-ului şi triplarea productivităţii), eronate (sectorul energetic şi al transporturilor).

Un diagnostic corect este util. Însă el este insuficient pentru un program de guvernare. Eu vreau să văd trăsăturile generale ale programelor pe care partidul planifică să le implementeze (am şi adus un exemplu de cum s-ar privi asemenea propuneri — vezi programul anti-şomaj din Africa de Sud). Un program laconic nu înseamnă şi un program gol. În plus, eu nu voi vota pentru cineva care mă crede de prost, promiţându-mi creştere de 12-15% anual şi şomaj al tinerilor de 2-3%.

Cum n-ar fi, am scris 10 pagini de analiză la un document de 9 pagini în doar opt ore (cu PCRM m-am chinuit vreo două săptămâni). Asta înseamnă că ai ce citi, ai ce dezbate şi ai cu cine discuta. Dar, spre regret, toate dezbaterile rămân sterile, deoarece AMN nu pune în dezbatere soluţii concrete. Concluzia mea ar fi că AMN de fapt nu le are. Aşa că vom separa notele de conţinut în două capitole:

  • Stil: 9/10
  • Structura: 8/10
  • Identificarea problemelor: 8/10
  • Soluţionarea problemelor: 3/10 (nu există)
  • Nota finală: 5/10

Urmează...

Nu cred să am timp pentru mai mult de două sau maximum trei programe până la alegeri. Mă gândeam PL, PLDM şi, posibil, PPCD. E ok sau există alte propuneri?

Publicat: 16 februarie 2009 21:58

Categorii: Economie si Afaceri | Guvernare si politica

Taguri: , , , ,

Comentarii (29)

1

Roman
16 februarie 2009 22:53

Alexandru ce zici dacă vei încerca să studiezi programul UCM.
PS: din câte am văzut la ei pe site, programul lor electoral va fi prezentat mâine la Leogrand. Dacă fac rost de el ți-l trimit spre analiză.

2

Marina
16 februarie 2009 23:34

Interesanta analiza, justificata sau cel putin interpretata prin solutii si exemple. Din pacate AMN nu stie sa faca la fel. Dar nu cred ca nici alte partide o pot face. Ce ma amuza "sau ma sperie" cum spui tu Sandu, ca nu am pe cine alege. Si atunci cine guverneaza Moldova in urmatorii 4 ani?!
Parerea mea este ca AMN a incercat foarte discret sa acopere majoritatea ramurilor economiei, sau cel putin pe cat mai multe dintre ele pentru a se asigura ca este pe placul unui numar cat mai mare al electoratului, fara sa faca calcule economice si fara sa gaseasca solutii prea logice. Si apoi sa fim sinceri, Sandu, cati oameni sunt asemeni tie in Moldova care sa cantareasca valoarea economica a fiecarei afirmatii si s-o argumenteze prin calcule?
Nici macar 1% din absolventii ASE n-ar fi capabili sa faca o analiza asemanatoare celei facute de tine. Recunosc ca programul electoral suna "frumos" si mai are si "termeni economici rataciti prin context" care dau bine auzului... Cat despre logica economica, nu multi o au, asa ca are sorti de reusita... asa bizara si fara solutii reale.
Scria cineva, dar din pacate nu stiu cine este autorul: "An economist knows the shadow price of everything and the value of nothing"...

3

Ion Grosu
17 februarie 2009 0:25

Felicitări pentru chinul mai uşor de digerat de data asta. Mare noroc de tine că chiar nu ştiu cu cine să votez.

În cazul în care ai ce comenta la remarca privind sectorul transport şi telecomunicaţii (creşterea datorată tranzitului în urma îmbunătăţirii infrastructurii), te rog să pui aici în comentarii.

4

Alexandru Culiuc
17 februarie 2009 10:09

Ion, îţi răspund. Dar mai întâi să citez ce mi-ai scris în privat pentru a lămuri restul cititorilor:

Sunt hăt departe de economie, dar dezvoltarea infrastructurii nu ar aduce o arugumentare a tranzitului şi respective creşterea sectorului nu poate fi susţinută de economiile străine?

Nu sunt expert în transporturi. Nici să conduc normal nu pot. :) Dar pot să privesc la o hartă şi să văd că prin Moldova trec vreo 10% din traseul Bucureşti-Kiev (şi asta, aş crede, ar fi un traseu relativ modest). Crezi că îmbunătăţirea acestor 10% din traseu vor scădea considerabil costurile pentru întreg traseul? Le vor micşora într-atât că tranzitul va creşte cu sute de procente? (e clar că ponderea telecomului în PIB a trecut de limita admisibilului, deci oricare creştere a sectorului combinat transport & telecom – T&T – urmează să aibă loc din contul transporturilor). Sau propui să transformăm toate drumurile principale în autostrăzi cu plată? Problema e că un asemenea proiect ar costa cât un PIB-două şi că majoritatea taxelor oricum vor fi plătite de automobilele şi camioanele autohtone.

Dar nu e asta problema. Din datele de mai sus e clar că telecomul constituie vreo 80% din sectorul combinat T&T. De asemenea e clar că telecomul urmează să se contracteze de la cele 9-10% actuale la nişte mărimi mai rezonabile (5%? 6%? 7%? – undeva pe-acolo...). Ceea ce înseamnă că ponderea sumei celor două sectoare oricum urmează să scadă. Vezi compoziţia PIB-ului pe 2008 (date preliminare):

Agricultura: 8.9%
Industria: 14.5%
Contsrucţii: 5%
Transporturi şi Comunicaţii: 12.2%

Sectorul de transporturi şi comunicaţii e de 2.4 ori mai decât cel al construcţiilor! Este cu 37% mai mare decât întreaga agricultură (halal economie agrară). Este doar cu 14% mai mic decât întreaga industrie (vin + textile + sucuri + conserve + echipamente + ciment +...). Este un sector de infrastructură, adică de sprijin, secundar. Dar te uiţi la date şi ai crede că la noi totul e invers: industria construcţiilor există pentru a ridica oficii pentru Voxtel şi Moldcel, iar agricultura – pentru a hrăni cei 7 mii angajaţi ai Moldtelecomului. Exagerez, dar înţelegi ce-am în vedere...

5

Constantin
17 februarie 2009 11:51

Votez pentru a analiza PL-ul si PLDM-ul, in aceasta ordine (Adica descrescatoare in intentiile de vot ale electoratului.)

6

nata
17 februarie 2009 12:27

Mie mi-ar placea o analiza a programului PLDM.
Iti multumesc pentru celelalte facute pana acum.
Foarte utile.

7

Sandu
17 februarie 2009 14:46

Utila analiza.
As avea o intrebare referitor la afirmatia "răspunsul meu sunt burse de masterand în SUA" : de ce anume in SUA, au vre-un avantaj fata de Europa?! Si inca ceva: oare nu sunt stundenti moldoveni care DEJA fac studii de "masterand/doctorand" in Europa sau SUA? Nu e mai usor sa lucrezi cu ceea ce ai?! (este doar o presupunere).
Multumesc.

8

Fr3Zy
17 februarie 2009 15:15

Si cum ii aduci in MD pe cei care fac deja studii in USA/Europa ? :)

9

Serghei Zagaiciuc
17 februarie 2009 15:25

Construcţii: 5%
Transporturi şi Comunicaţii: 12.2%

cred ca aici avem cazul de statistica incompleta. Sectorul telecom este unul din cei mai transparente din Moldova, iar in constructii foarte multe lucrari sunt facute "la negru", mai ales lucrari de finisare.

10

helga
17 februarie 2009 15:31

Sandu, tu faci analizele in baza programelor din 2005? Eu as crede ca pentru 2009 sunt reactualizate programele.
As vrea sa citesc o analiza si a PL si PLDM :)

11

regards
17 februarie 2009 18:01

Alex, e un material foarte bun si interesant. Super!

Cîteva gînduri:
1. RE obiectivul 11. In programul AMN este indicat “să renunţe la tutelarea unor întreprinderi sau ramuri”. Aici nu se regăsește ideea de renunţare completă la politică industrială.

Obiectivul AMN pare foarte correct şi nu găsesc nici o picătură de exces de liberalism. POLITICĂ TUTELARĂ pe care o abordează în prezent organelle de stat este puternic resimţită de companiile moldoveneşti. Deseori statul priveşte companiile ca nişte structuri subordonate; ministerul de ramură mai că nu este un fel de organ superior organelor interne ale companiei (adunarea asociaţilor, consiliu sau executiv). Sunt nişte paşi care duc spre modelul sovietic de administrare a companiilor, dacă se va merge în această direcţie nu avem mult pînă la sistemul socialist. Probabil AMN doreşte să abolească anume această practică. E un obiectiv foarte corect al AMN, nu înţeleg de ce aţi dedus că ar urmări “renunţarea totală la politică industrială”

2. RE obiectivul pe care l-aţi comentat prin “autorii au dormit la prelegerile de macroeconomie”. Aveţi perfectă dreptate cînd indicaţi că „un sector financiar în creştere poate doar să mărească nivelul inflaţiei prin sporirea multiplicatorului monetar”. În acelşati timp, acest postulat este valabil în primul rînd pentru secotrul bancar – acesta este instrumentul principal de multiplicare monetară. Programul AMN se referă însă la piaţa de capital, iar capacitatea pieţei de capital de a fi multiplicator monetar este mult mai redusă şi ţine de instrumente financiare care lipsesc cu desăvîrşire în RM şi a căror perspective pare să fie îndepărtată.

În fond, ceea ce scrie AMN are o altă explicaţie, care poate fi tălmăcită în următorul mod (mi se pare corectă): piaţa de capital este subdezvoltată şi nu oferă oportunităţi de investiţii (care prin intermediul investitorilor instituţionali ar fi direcţionate în afaceri), astfel încît populaţia (retail investors) direcţionează mijloacele băneşti în consum, iar acest fapt duce (latent) la creşterea inflaţiei. Ce e incorect aici?

12

Alexandru Culiuc
17 februarie 2009 18:34

Regards (#11)

1. Citez încă o data textul programului:

comportament echidistant şi imparţial în raport cu companiile, indiferent de ramura de activitate sau forma de proprietate, ceea ce va rezulta într-o activitate inovaţională mult mai intensă.

"Echidistant" prin definiţie înseamnă lipsă de politică industrială activă. În cele ce urmează, autorii se contrazic (evidenţiază sectorul energetic şi cel al comunicaţiilor şi transporturilor), însă formularea aceasta dă dovadă de ignorarea eşecurilor de piaţă care, evident, nu sunt împrăştiate uniform în economie. Şi deci comportamentul echidistant este greşit.

2. Da care-i diferenţa, din punct de vedere a mecanismului inflaţiei, dacă cererea provine din chetuielile gospodăriilor (consum) sau a firmelor (investiţii, finanţat de un sistem financiar mai performant). Ok, în primul caz caz creşte disproporţional IPC, în al doilea -- IPP. Însă deflatorul PIB va creşte în măsură egală în ambele cazuri.

Despre multiplicatoare. Sectorului financiar nebancar ajut[ enorm la crearea banilor (în tandem cu cel bancar). Se numeşte leveraging. Cumperi o acţiune şi pui în gaj pentru a finanţa un alt proiect investiţional. :Şi tot ala mai departe. Şi levierului financiar poate fi muuuuult mai înalt decât multiplicatorul clasic. Nu tre să cauţi mult exemple: bula de imobil în SUA, a fost creată în tandem de bănci clasice şi bănci investiţionale (care nu fac parte din sectorul bancar).

13

Alexandru Culiuc
17 februarie 2009 19:06

Sandu (#7)

de ce anume in SUA, au vre-un avantaj fata de Europa?!

Se poate şi-n Europa. SUA are viza specială, care te impune să revii în ţară -- J1 with two year home residency requirement (un vestigiu al Planului Marshall). Cu Europa nu ştiu cum e.

oare nu sunt stundenti moldoveni care DEJA fac studii de "masterand/doctorand" in Europa sau SUA? Nu e mai usor sa lucrezi cu ceea ce ai?! (este doar o presupunere).

Oameni care vor reveni în Moldova la poziţii publice din entuziasm sunt unităţi. Nu prea ai mecanisme să-i faci să se întoarcă înapoi pe cei plecaţi. În cazul în care la studii îi va trimite Guvernul (din donaţii, cel mai probabil) se semnează un contract, conform căruia tânărul specialist urmează să revină în serviciul public pentru o perioadă dublu mai lungă decât durata studiilor (aşa se face în Peru şi alte ţări din America Latină). În contract figurează şi o clauză de gaj. Detalii -- ulterior.

Fr3Zy (#8): "Si cum ii aduci in MD pe cei care fac deja studii in USA/Europa ? :)"

Exactly, that's my point.

Helga (#10), programele analizate până acum sunt proaspete: AMN e din iunie 2008. Cele analizate anterior: PCRM - martie 2008, PDM - februarie 2008.

Programul PL de pe e-democracy.md e din 2005, aşa că ştie cineva de o versiune actualizată -- daţi-mi de ştire. Programul PLDM e din decembrie 2007, presupun că e cel mai recent. Programul PPCD e din 1999, şi mă întreb dacă există ceva mai recent.

14

Sandu
17 februarie 2009 21:34

Cu parere de rau, cred ca ai dreptate cind spui "Oameni care vor reveni în Moldova la poziţii publice din entuziasm sunt unităţi"... insa eu as reveni ;)
In ceea ce priveste programul PL poti sa-l gasesti la ei pe site, e "proaspat, prospitel"... Pe 15 februarie 2009 a fost lansat "noul" program :)

15

regards
17 februarie 2009 22:46

Alex (# 12)
De ce “echidistant” ar însemna „renunţarea totală la o politică industrială”?
În contextul în care scrie ANM, prin „comportament echidistant şi imparţial” se are în vedere, că guvernul ANM va avea o atitudine similară/egală faţă de toate întreprinderile (nu va admite favorizarea/defavorizarea unor companii) şi nu va lua partea unei/unor companii în raport cu altele. Aşa presupun eu, da cine ştie ce-au dorit cu adevarat să spună autorii!?

RE inflaţie în contextul discutat, răspundeţi la o întrebare. Admitem că retail investors posedă un miliard USD, cînd nivelul inflaţiei va fi mai înalt: în cazul în care acest miliard este direcţionat în consum sau în cazul în care va fi direcţionat în proiecte investiţionale (în circuit antreprenorial) pe termen lung?

Vă asigur că programul ANM priveşte lucrurile mult mai simplificat şi mai adaptat la logica şi mentalitatea celor din RM, fără a face prea multă filozofie şi fără a inventa scenarii excentrice. Pentru a se ajunge la leveraging trebuie să depăşeşti o etapă iniţială (elementară) în dezvoltarea pieţei de capital, etapă care în RM încă nu este atinsă. Aceasta şi zice AMN (probabil) – să se dezvolte cel puţin nivelul iniţial al pieţei de capital. Iar perspectiva apariţiei SPV, MBS, CMO şi unor instrumente similare etc. este atît de depărtată că e amuzant s-o considerăm un motiv de creştere a inflaţiei în RM. Am toată convingerea că programul AMN nu s-a referit la aceste instrumente, fiindcă în RM dacă sunt vreo 5 persoane care cunosc (la nivel teoretic şi nu mai mult) aceste instrumente...

16

helga
17 februarie 2009 22:58

17

Dumitru Ciorici
18 februarie 2009 0:06

Votez pentru analiza programelor PL şi PLDM. Dacă reuşeşti şi PPCD e bine, dacă nu - AMN, PLDM şi PL este practic ceea ce ne interesează în mare parte pe toţi!

Voie bună şi succes!

18

Alexandru Culiuc
18 februarie 2009 0:47

Sandu (#14), aşa şi te văd revenind, când costul de oprtunitate este un salariu de la 80 mii în sus (anual).

Regards (#15), cred ca la politică industrială ajungem la nişte diferenţe de interpretare. N-avem de unde şti ce-au dorit autorii. Însă chiar dacă corect ai ghicit intenţiile autorilor, aş fi preferat ca cazurile de implicare a statului în economie la nivel de industrie să fie clar definite (în ideal -- anume acea lista de market failures). De altfel, intervenţiile devin aleatorii şi imprevizibile. Riscul de a reveni la tutelare în baza intereselor proprii ale politicienilor (în AMN există suficienţi businessman) creşte exponenţial.

Leveraging nu necesită instrumente sofisticate. Se face şi cu hârtii de valoare simple. Aşa că nici un fel de scenarii excentrice nu văd.

cînd nivelul inflaţiei va fi mai înalt: în cazul în care acest miliard este direcţionat în consum sau în cazul în care va fi direcţionat în proiecte investiţionale (în circuit antreprenorial) pe termen lung?

Dacă presupunem că rata creşterea masei monetare nu se va ajusta la rata de creştere economice (o presupunere deloc naturala), apoi inflaţia va fi mai mare în cazul consumului (deoarece pe terme lung investiţiile vor spori stocul de capital, şi deci vor împinge spre dreapta curba ofertei agregate, ceea ce va tinde sa micsoreze nivelul de echilibru a preturilor).

Însă pe termen scurt va domina efectul descris de mine -- dezvoltarea financiara va duce creşterea vitezei de circulatie a masei monetare si deci la sporirea inflatie.

Evident, ajungem la dilema economică obişnuită: how long is the short run? Experienta Europei de Est arata ca suficient de lung. Ungaria, tarile baltice şi alte ţări CEE au avut un boom de citiva ani de consum finantat din imprumuturi (in special in valuta, oferite de banci straine). Toate acestea au fost urmare directă a dezvoltării explozive a sectorului financiar şi a liberalizării contului capitalului. Acest boom (care n-avea nimic de-afacere cu SPV, CDO şi altele) s-a incheiet doar acum, şi nu s-a încheiat deloc paşnic, şi nici din iniţiativa ţărilor în cauză... Şi nu e prima dată când aşa ceva s-a întâplat. Mexic 94-95, Asia 97 şi altele. E o discuţie lungă (de ce resursele mobilizate de sectorul financiar au fost direcţionate spre imobil şi nu spre activităţi productive? de ce expansiunea creditelor în economie e finantata de regula de imprumuturi externe şi nu de economiile nationale?, etc.), dar lecţia generală e clară: legătura pozitivă între un sector financiar dezvoltat şi stabilitatea preţurilor nu este deloc atât de evidentă precum ai crede dintr-o simplă analiză AS-AD.

That's the difference between the textbook model (i.e. neoclassical w/o market failures) and the sophisticated textbook model, which allows for failures in financial markets.

Helga (#16), mersi pentru programul nou al PL. Puteau să ofere şi o versiune pentru download în Word sau PDF (situl lor e oribil. Încercaţi să-l deschideţi in Chrome)

Ok, deci PL şi PLDM rămâne.

19

Sandu
18 februarie 2009 0:58

Nu vreau sa par "idealist de buzunar(de ocazie)", dar depinde care-ti este idealul stabilit, Alexandre, or "80 mii în sus" nu este scopul meu, cel putin pentru moment... Niciodata nu SPUN niciodata :)

20

Alexandru Culiuc
18 februarie 2009 1:11

Sandu (#19), idealurile cedează necesităţilor când ai familie sau contemplezi crearea unei familii.

21

stranum53
18 februarie 2009 2:17

din punctul meu de vedere, nota dată programului ar trebui micşorată pentru că - înţeleg - nu se spune nimic de Transnistria şi trupele de acolo.

e ca şi cum AMN ar miza că, pe parcursul unei posibile guvernări AMN, în Transnistria nu se va întâmpla nimic care să afecteze programul de guvernare al AMN şi RM pe ansamblu. e un pariu foarte riscant.

în plus, nu văd nimic spus de NATO. ştiu că AMN nu îşi propune aderarea RM la NATO, dar măcar o vorbă despre intenţiile AMN legate de Alianţă ar fi trebuit spusă, chiar şi în treacăt.

recunosc: aş fi preferat să ştiu că liderii AMN susţin necondiţionat aderarea RM la NATO. asta dintr-un singur motiv: am dubii serioase vis-a-vis de sinceritatea orientării pro-occidentale a liderilor politici moldoveni adepţi ai neutralităţii RM.

în fine, partea socială a programului mi se pare chiar mai slabă decât cea economică. în primul rând, e mai populistă. în plus, nu am reţinut nimic despre ce intenţii are AMN faţă de cetăţenii RM emigraţi (o strategie de atragere, măcar a unora, în ţară?). şi nimic despre combaterea criminalităţii organizate, a traficului de persoane...

22

Alexandru Culiuc
18 februarie 2009 2:49

Stranum53, n-ai citit atent scopul acestei serii: analiza programelor economice al partidelor. Îi las pe alţii să analizeze aspectele politicii externe, etc. De aceea poziţia partidului vis-a-vis NATO şi Transnistria nici de cum nu afectează nota mea, care tine de economie.

Omiterea din program politicii de atragere a migrantilor si a Transnistriei dă dovada de pragmatism si realism (let's focus on what we can fix, not what we want to fix) si, în opinia mea, acest fapt este un plus.

N-am înţeles ce-ai vrut să spui afirmând că partea socială a programului e mai populistă decât cea economică. În primul rând, oricare program social este un program economic (deoarece influenţează alocarea resurselor economice). Cred că ai vrut să contrapui programele sociale cu cele de dezvoltare economică. Însă scopul programelor sociale este redistribuirea a beneficiilor şi a riscurilor individuale asupra întregii populaţii (toţi plătim contribuţii la fondul de asigurări sociale pentru cazul când unul îşi pierde serviciul şi primeşte, toţi plătim pentru medicină pentru cazul când unul se îmbolnăveşte, etc.) Deci prin definiţie un program social este mai redistributiv (=populist) decât unul de dezvoltare economică. Asta. îi. este. menirea.

Problema criminalităţii organizate în linii generale a dispărut [Datorită lui Voronin, apropo. Care i-au fost adevăratele intenţii şi interese e întrebarea secundă.] Aşa că nu văd de ce ar trebui inclusă în lista obiectivelor prioritare (un atu al programului AMN -- s-au concetrat la o listă scurtă de obiective primordiale).

Traficul de persoane... din nou... Există probleme şi există PROBLEME. Eu cred că cele economice sunt PROBLEME (well, it's not that surprising coming from an economist, but...). Se pare că cei din AMN cred la fel. Pe termen lung, problema traficului se va soluţiona prin creştere economică. Pe termen scurt, întărirea sistemului de justiţie este un pas important. De aceea faptul că traficul de persoane nu e menţionat explicit nu mă deranjează deloc. Nu este o PROBLEMĂ, este o problemă (şi la sigur nu una electorală -- aş crede că afectează circa 0.1% din populaţie). Însă, după cum am menţionat mai sus, aceste aspecte nu au nici o influenţă asupra notelor mele. Dacă eşti dispus să analizezi programele prin prisma lichidării traficului de persoane, n-ai decât s-o faci pe propriul blog.

23

regards
18 februarie 2009 9:44

Ok, deci cu politicile industriale ne-am clarificat more or less.

Cu piaţa de capital asta şi ziceam, leverajul (indiferent de e făcut cu VM primare sau derivate) e o etapă ulterioară a pieţei. Prima etapă e să apară cel puţin VM simple şi o reglementare potrivită a acestora. În RM chiar aceasta lipseşte. Aceasta probabil propune ANM. Nici mie nu mi se pare cel mai corect să vorbeşti despre piaţa de capital în contextul proceselor inflaţioniste – funcţiile primare ale pieţei sunt altele, şi probabil ele trebuiau să fie scoase în evidenţă de ANM. PE de altă pare, şi pentru ceea ce a scris AMN se poate de găsit argumente.

24

regards
18 februarie 2009 18:01

in continuarea gindului despre nivelul de dezvoltare a pietei de capital in RM - valoarea totala a tranzactiilor la bursa pentru ziua de azi e de tocmai ... 91 USD (960 lei)

25

trecatorul
20 februarie 2009 22:15

regards, recunoaste, ai dat un pic in bara cind ai condus echipa care a scris programul. Ai avut prea mare incredere si nu ai verificat ce scriu salahorii. Oare totul este rodul muncii tale? probabil oboseala te-a dat de sminteala.
Dar in linii mari esti "bunicel".

26

regards
22 februarie 2009 13:09

# 25 :))) da, sunt serafim urechean

27

c.s.a.a.
25 februarie 2009 22:39

reiesind din §1 ai §2 al com.22, inteleg ca in fraza "De asemenea, Transnistria se pomeneşte doar în treacăt, ceea ce nu poate bucura." din capitolul "Un program liberal" s'a comis o greseala de tipar : in loc de "... ,ceea ce NU poate bucura." trebuia sa fie "... ,ceea ce NE poate bucura." Sau inteleg gresit?

28

Alexandru Culiuc
25 februarie 2009 23:48

într-adevăr -- un sens diametral opus celui dorit. intenţional să utilizez dubla negaţie: "ceea ce NU poate să NU ne bucure". Merci pentru observatie -- am modifcat textul.

29

Vacarciuc Vadim
4 martie 2009 11:41

Imi place foarte mult cum ai analizat partidul dat, dar eu vreau sa spun un lucru: "Promitem ca vom promite!!!" este si va fi prezent in fiecare program si in 2013 si poate si mai tirziu, deoarece no suntem in situatia in care toti incearca sa faca din "Tintar armasar"

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre