Alexandru Culiuc

22 iunie 2009

Soluții pentru Moldova. Un regim fiscal pentru o economie competitivă

Sumar executiv. Soluțiile macroeconomice existente pentru reorientarea economiei spre export și investiții în sectorul productiv sunt deficiente și prost direcționate. Soluția optimală constă în deplasarea poverii fiscale de la producere la consum prin ridicarea cotei TVA și eliminarea simultană a impozitului pe venitul persoanelor fizice. Asta va ridica competitivitatea economiei pe plan extern și va spori contribuția la buget a remitențelor. Printre efectele pozitive se numără și crearea de noi locuri de muncă, stimularea economiilor, micșorarea atractivității economiei tenebre și îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii. Ridicarea simultană a pensiilor, lărgirea sistemului de asistența socială și sporirea bazei fiscale (impozit la imobil, autoturisme, accize la „vicii”) vor asigura ca noul regim fiscal să protejeze populația vulnerabilă și să asigure progresivitatea sistemului fiscal.

Întrebarea fundamentală a dezvoltării economice în Moldova

De mai bine de-un deceniu, discursul de politici publice în Moldova e marcată de o constatare și o întrebare conexă:

Constatarea: Creșterea economică bazată pe consum și remitențe nu este durabilă.

Întrebarea: Cum să reorientăm remitențele spre investiții?

Se consideră că răspunsul la această întrebare va soluționa toate problemele de dezvoltare a Moldovei pe terme mediu (pe termen lung se speră la asistența UE, în caz dacă se negociază statutul de candidat). Dar întrebarea este de regulă interpretată prea îngust și, prin urmare, nici răspunsurile oferite nu sunt optimale. Migrația și remitențele au consecințe multiple, și soluția optimală urmează să le adreseze în complex.

Efectele migrației și remitențelor asupra competitivității

Iată o încercare de a sistematiza o bună parte din urmările acestor două fenomene conexe[1]:

Economic effects of migration and remittances

Observați că migrația și remitențele afectează practic toate domeniile economice: piața muncii (stocul de brațe de muncă, de capital, salariul minimal acceptabil), sustenabilitatea sistemului de pensii (scade numărul contribuabililor), sărăcia permanentă și tranzitorie, competitivitatea externă, inflația. Printre acestea vidențiez competitivitatea externă, care e afectată negativ pe patru căi diferite:

  1. Aprecierea reală a valutei naționale duce la ieftinirea relativă a produselor importate, afectând competitivitatea produselor autohtone pe piața națională și sporind costurile (în termeni de valută străina) a exporturilor. Astfel scade competitivitatea imediată a economiei.
  2. Remitențele „alimentează” creșterea cererii agregate atât pentru bunurile comercializabile pe plan internațional (internationally traded goods sau pur și simplu traded goods, precum produsele alimentare și electrocasnicele[2]), cât și pentru bunurile necomercializabile pe piața internaționale (non-traded goods, precum imobilul și restaurantele). Cererea suplimentară pentru bunurile comercializabile este satisfăcută din importuri. Însă cererea suplimentară pentru bunurile necomercializabile poate fi satisfăcută doar print deplasează investițiile spre industriile necomercializabile (construcții, spre exemplu). Asta evident se face din contul scăderii investițiilor în industriile bunurilor comercializabile. Cu alte cuvinte, deplasarea factorilor productivi spre industriile necomercializabile scade competitivitatea industriilor comercializabile pe termen lung.
  3. Exodul de forță de muncă și creșterea salariului minimal acceptabil (reservation wage, care crește odată cu remitențele) măresc costurile producătorilor.
  4. Migrația scade sustenabilitatea sistemului de pensii, ca urmare a faptului că un număr mai mic de persoane plătesc contribuții la Casa de Asigurări Sociale. Asta rezultă într-o rată a CAS mai înaltă decât cea care ar fi fost necesară dacă migranții erau să rămână acasă. Asta, din nou, rezultă în costuri sporite ale forței de muncă și competitivitate scăzută.

Din aceste patru mecanisme, doar primul și, parțial, al doilea sunt discutate pe larg și sunt cunoscute sub denumirea de „boală olandeză” — o industrie de export extrem de profitabilă (petrol sau alte zăcăminte natural, dar în cazul Moldovei forța de muncă ieftină) afectează negativ competitivitatea celorlalte industrii din sectorul bunurilor comercializabile.

Evident, remitențele și migrația au și efecte pozitive — scade sărăcia, familiile migranților au o sursă de finanțare pentru a înfrunta șocuri și achita studiile copiilor, efectul multiplicator produce beneficii pentru restul economiei (dar, repet, preponderent pentru sectorul de bunuri necomercializabile), remitențele reprezintă o sursă suplimentară pentru finanțarea investițiilor, BNM poate să-și crească mai ușor rezervele valutare, cresc veniturile din taxele la import și TVA, etc. Dar pe termen lung, unica calea de dezvoltare a Moldovei constă în creșterea și diversificarea industriilor exportatoare. Iar migrația și remitențele afectează negativ — prin multiplele mecanisme enumerate mai sus — potențialul de creștere a sectorului de export. Anume de aici vine frustrarea cu „dezvoltarea bazată pe consum și remitențe”. Anume asta motivează multiplele soluții propuse care ar putea deplasa balanța efectelor în favoarea celor pozitive. Să le trecem rapid în revistă.

Soluții existente/propuse

Stimularea investițiilor. În mai multe țări există programe de suplimentare a investițiilor din remitențe cu granturi (matching) — statul contribuie un dolar/peso/leu pentru fiecare dolar/peso/leu investit de migrant sau familia lui imediată (probabil primul program de acest gen a fost lansat în Mexico în 1992). Există mai multe probleme cu asemenea scheme. În primul rând ele sunt inechitabile — statul subvenționează familiile celor mai bogați migranți. În al doilea rând boala olandeză schimbă stimulentele astfel încât cele mai profitabile investiții sunt investițiile în operațiuni de import și industrii de produse necomercializabile (cafenelele și restaurantele ar fi pe primul loc, aș crede). Și chiar dacă regulile respectivelor programe interzic utilizarea granturilor pentru finanțarea comerțului, e cert că industriile exportatoare (sau, mai la general, industriile bunurilor comercializabile) nu vor beneficia major de pe urma respectivelor programe.

Stimularea economiilor prin instrumente financiare. Există propuneri de creare a unor instrumente financiare de împrumut care ar fi orientate în primul rând spre diasporă (posibil cu anumite facilități fiscale). Ele sunt cunoscute sub denumirea de diaspora bonds. Veniturile din respectivele plasamente ar putea fi utilizate pentru finanțarea unor proiecte de investiții publice, preponderent infrastructură locală. Aici există mai multe probleme. Nu e clar de ce migrantul, care deja are o bună parte de investiții plasate în Moldova (cel mai probabil în imobil), urmează să-și mărească expunerea față de riscul de țară procurând hârtii de valoare de stat sau municipale. De asemenea nu e clar cine ar emite respectivele hârtii de valoare. Guvernul central are acces la resurse de finanțare mai ieftine (creditele instituțiilor multilaterale), iar municipalitățile nu se bucură de un grad de autonomie fiscală care le-ar permite să-și asume datorii — în special emise în valută străine. Mai există problema legislației care guvernează respectivele emisii. Emisiile guvernului central ar fi arbitrate într-o jurisdicție bine-cunoscută (Marea Britanie, ca regulă), însă cele municipale probabil ar cădea sub sistemul judiciar autohton, autoritatea căruia nu cred că merită discutată aici. În final, Moldova nu are reputație bună de debitor: în 2002 s-a văzut nevoită să restructureze un eurobond de doar $75 milioane (o nimica toată pentru piața internațională de hârtii de valoare de stat); investitorii au pierdut mai bine de 50% în rezultat. Ratingul de țară rămâne extrem de scăzut.

Finanțarea investițiilor prin securitizarea remitențelor. O idee mai exotică constă în securitizarea remitențelor. Fluxul de remitențe ce trec prin sistemul bancar e mare și stabil și deci poate servi drept „gaj” pentru obligațiuni emise de bănci care-și doresc o sursă suplimentară pentru finanțarea activității. Există mai multe probleme și aici. În primul rând crește riscul pentru recipienții de remitențe în caz de faliment al băncii (deoarece remitențele într-o asemenea schemă ajung la o entitate specială — un Special Purpose Vehicle — care și este emițătorul obligațiunilor). Dar problema macroeconomică a acestor scheme pare mai importantă: ele ar finanța în preponderență operațiuni de import și industriile produselor necomercializabile pe plan extern (construcții, cel mai probabil). Asta deoarece securitizarea remitențelor nu afectează nicicum efectele negative ale migrației și remitențelor asupra competitivității.[3]

Impozitarea remitențelor? Cititorul poate întreba de ce nu se optează pentru soluții utilizate în alte țări pentru a combate efectele negative ale bolii olandeze. Soluția standard — utilizată de exportatorii de petrol și alte resurse naturale — constă în impozitarea dură a veniturilor industriilor extractive. Impozitele obținute (și/sau profiturile, în caz dacă compania extractivă aparține statului) sunt apoi plasate într-un fond național (Sovereign Wealth Fund), care investește capitalul în exteriorul țării. Astfel din țară e scos excesul de valută și scade presiunea de apreciere a monedei națională. Un alt obiectiv important al Fondului este acumularea de economii pentru viitorul când zăcămintele naturale vor fi epuizate — la acel moment țara va putea înlocui venitul din exportul de petrol cu dobânda câștigată (care este vărsată de Fond în bugetul național). Cel mai bun exemplu la acest capitol îl reprezintă Norvegia. De ce scheme similare nu pot fi aplicate în cazul remitențelor? Spre deosebire de exportul de forța de muncă, exportul de resurse naturale e efectuat de doar câteva companii (uneori doar una), veniturile pot fi ușor monitorizate și riscul de evaziune fiscală — în cazul unei guvernări bine pusă la punct — e minimal. Încercarea de a impozita remitențelor (spre exemplu transferurile Western Union) va avea o singură consecință — remitențele vor trece granița în numerar. Ca urmare, se conchide că soluția standard la boala olandeză — impozitarea exporturilor industriei care provoacă scăderea competitivității întregii economii — nu poate fi aplicată în cazul în care respectiva boală originează din migrație/remitențe.

Nu-ți dorește economie bazată pe consum — impozitează consumul

Propunerile de mai sus încearcă să sporească investițiile finanțate din remitențe prin subvenționare lor directă sau prin identificare unor surse de finanțare ieftine a investițiilor (diaspora bonds, securitizarea remitențelor). Dar din punct de vedere economic, oricare subvenție pentru o activitate este echivalent cu taxarea celorlalte.[4] Dacă se dorește o economie care nu e bazată pe consum, cea mai directă soluție constă în impozitarea acestuia. Și dacă se dorește o economie bazată pe export, exportul se taxează mai puțin.

Cum poate fi atins acest obiectiv din punct de vedere practic? Simplu — se crește rata taxei pe valoare adăugată (TVA). Asta deoarece TVA reprezintă în esență un impozit pe consumul final pe teritoriul țării. Și, ceea ce e foarte important, exporturile sunt impozitate la cota zero (asta deoarece exporturile nu sunt consumate pe teritoriul țării). Adică creșterea TVA este o subvenție directă pentru exportatori — creșterea TVA stimulează deplasarea investițiilor în industrii comercializabile.

Creșterea cotei TVA e doar primul pas. Această creștere va aduce venituri suplimentare la buget. Ele pot fi însă întoarse înapoi în economie prin scăderea unui alt impozit — impozitului pe venitul persoanelor fizice (IVPF). E simplu de arătat că sporirea TVA de la 20 la 25% mai mult decât compensează eliminarea totală a IVPF, rata medie a căruia constituie circa 10% (și mai rămân fonduri necesare pentru rectificarea unor urmări secundare — vezi mai jos).

Observați că sporirea TVA și eliminarea IVPF are un impact dramatic asupra bazei impozitării. Scade povara fiscală pe activitatea economică internă (eliminarea IVPF), dar crește impozitarea pe consumul intern (sporirea TVA). Efectul net ar fi minuscul dacă consumul ar fi finanțat integral din veniturile provenite din activitatea internă. Însă în Moldova consumul intern este la circa 30% finanțat din remitențe. Cu alte cuvinte, această schimbare a sistemului de impozitare transpune o parte a poverii fiscale de la producători spre recipienții de remitențe: agenții implicați în activitate economică internă sunt într-un avantaj net, pe când recipienții de remitențe au de susținut impozite suplimentare. Efectiv, această schimbare în sistemul fiscal este echivalentă cu soluția standard la boala olandeză — se aplică o povară fiscală suplimentară asupra veniturilor provenite din activitatea care cauzează scăderea competitivității celorlalte sectoare.

Cine câștigă?

Principalii beneficiari unei asemenea reforme fiscale ar fi exportatorii, care vor beneficia de costuri de salarizare scăzute, pe când creșterea TVA nu îi atinge. Alte industrii vor câștiga și ele, beneficiul fiind proporțional cu ponderea salariului în structura costurilor (și deci a forței de muncă în producție). Cu alte cuvinte, reforma favorizează industriile care utilizează intensiv forța de muncă; e o reformă care neapărat va crea noi locuri de muncă.

Salariații actuali vor fi și ei în câștig, deoarece eliminarea impozitului pe venit mai mult decât va compensa creșterea prețurilor datorata modificării cotei TVA (vedeți exemplul numeric de mai jos). Cel mai mult vor câștiga salariații în partea de sus a distribuției de salarii, deoarece ei vor simți cea mai mare micșorare a IVPF.

Va câștiga și economia. La sensul direct — economiile vor crește, deoarece scumpirea consumului va ridica atractivitatea economiilor (care vor fi impozitate doar când depozitul va fi retras și consumat). Iar sporirea economiilor înseamnă resurse suplimentare pentru investiții care, de data aceasta, vor fi direcționate prioritar spre industrii comercializabile, spre industrii care contribuie direct la creșterea competitivității economiei naționale.

Cine pierde și cum îi compensăm?

Pierd consumatorii care nu beneficiază de scăderea IVPF; în primul rând pensionarii și recipienții de remitențe. Deja am scris că impozitarea suplimentară a recipienților de remitențe este o consecință dorită (it’s a feature, not a bug), așa că rămân pensionarii. Este clar că pensiile vor urma a fi indexate pentru a compensa creșterea cotei TVA.

Până aici de asemenea am ignorat faptul că IVPF este un impozit progresiv, pe când TVA nu e (deși nici nu e într-atât de regresiv precum se afirmă). Deja am scris că înlocuirea IVPF cu TVA va aduce beneficii mai mari pentru persoanele cu salarii mari, care anterior plăteau un impozit pe venit mult mai mare decât 10% din salariu. Iar persoanele care au un salariu doar puțin mai mare decât cuantumul scutirii personale evident vor pierde, deoarece cota medie (nu marginală) a IVPF pe care o achită acum este deja extrem de scăzută. Aici situația a mai complicată, deoarece unica metodă de a-i compensa va fi prin sporirea îndemnizațiilor de asistență socială, iar sistemul respectiv este încă în dezvoltare în Moldova (în special la capitolul de precizie a direcționării — targeting — al beneficiilor).

De asemenea pierd cei care primesc „salariile la plic”. Ei nu plăteau IVPF anterior și nu-l vor plăti nici în sistemul nou, dar vor fi și ei supuși TVA-ului sporit. Dar și asta e o consecință dorită — modificarea regimului fiscal astfel scade atractivitatea economiei tenebre.

Un exemplu numeric

Notă: Exemplul de mai jos oferă o analiză statică — se presupune că activitatea economică și baza de impozitare nu sunt afectate de schimbările propuse, ceea ce e o simplificare majoră și nu prea realistică. Implicațiile dinamice sunt discutate mai jos.

Condiții inițiale:

  • Rata TVA constituie 20% (pentru simplitate, se presupune că există doar o singură rată TVA)
  • Rata medie IVPF constituie 10% (evident, e mai mică pentru salarii mai mici și mai mare pentru salarii mai mari, dar 10% pare o estimare realistică)
  • Prețul final al produsului de consum constituie 120 (astfel încât prețul înainte de TVA să constituie 100)
  • Salariul mediu brut pe economie constituie 1000 lei. Prin urmare salariul mediu net constituie 900 lei (1000 lei — 10%)

Schimbări propuse în regimul fiscal

  • Cota TVA crește la 25%
  • Cota impozitului pe venitul persoanelor fizice (IVPF) scade la 0.

Consecințe pentru sectorul privat

  • Prețurile cresc cu 4.2% (daca prețul înainte de impozit al unui bun constituie 100 lei, apoi creșterea TVA va rezulta în creșterea prețului final de la 120 la 125 lei, o creștere de 4.2%).
  • Salariile nete pot crește cu până la 11.1% (eliminarea IVPF de 10% ar duce la creșterea salariului net de la 900 lei la 1000 lei, o creștere de 11.1%). Însă dacă întreg beneficiul din eliminarea IVPF este transferată angajatului, apoi producătorii nu câștigă nimic și problema competitivității nu e soluționată. Să presupunem că acei 100 lei economisite de companie din eliminarea IVPF sunt împărțiți egal între patron și angajat:
    • Salariul net crește cu de la 900 la 950 lei, o creștere de 5.6% care depășește creșterea IPC de 4.2% (deci angajații văd o creștere a salariului real de circa 1.3%)
    • Salariul brut scade cu 5% de la 1000 la 950 lei. Deci costul forței de muncă scade cu 5% pentru companii.

Consecințe pentru buget

  • Veniturile din TVA cresc cu 25%, ceea ce mai mult decât compensează scăderea la zero a veniturilor IVPF. Veniturile totale cresc cu circa 1% din PIB (las cititorul să verifice calculele în baza datelor fiscale recente).
  • Costurile salariale scad cu 5% (egal cu scăderea in sectorul privat), deși salariul net al angajaților din sectorul bugetar crește cu 5.6%. Economiile la cheltuieli constituie circa 0.5% din PIB.
  • Cresc costurile pentru achiziția bunurilor și serviciilor cu maximum 4.2% (în situația în care toate bunurile și serviciile achiziționate de stat sunt impozitate la cota standard a TVA).
  • Cresc transferurile spre fondul social și alte programe sociale cu 4.2%, ceea ce reprezintă o creștere de circa 0.5% din PIB.

Un calcul simplu ne arată că surplusul de venituri și economiile la salariul brut al bugetarilor mai mult decât compensează cheltuielile suplimentare (achiziția bunurilor și serviciilor, pensii și alte îndemnizații sociale). Diferența este impunătoare — 0.6 procente din PIB care pot fi utilizate diferit. După mine, cele mai rezonabile opțiuni pe termen mediu ar fi scăderea datoriei publice și îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii. Spre exemplu, defalcările suplimentare în Fondul de Asigurări Sociale ar putea finanța tranziția treptată spre pilonul II al sistemului de pensii (un subiect care merită o discuție separată).

Implicații dinamice și alte aspecte

Exemplul de mai sus presupune că veniturile la buget din TVA vor crește proporțional cu cota. Dar creșterea cotei va spori stimulenții pentru evaziunea fiscală la TVA (care și astăzi reprezintă o problemă). Este clar că reforma fiscală propusă nu va avea izbândă decât dacă fiscul se apucă serios de contribuabili. Spre fericire, eliminarea totală a IVPF va permite redirecționarea resurselor eliberate spre asigurarea colectării depline a TVA.

O altă potențială problemă constă în aceea că persoanele fizice sunt scutite de plata TVA la importul bunurilor într-o valoarea mai mică decât un barem relativ generos. Odată ce pensionarii nu prea fac cumpărături pe Amazon sau Victoria’s Secret, această scutire beneficiază în primul rând cuantilele superioare ale distribuției de venituri. Creșterea TVA va spori atractivitatea unor asemenea cumpărături (și, prin urmare, regresivitatea fiscală a reformei). Prin urmare, respectivele scutiri urmează limitate pentru a evita o scădere a venitului din TVA.

În exemplul de mai sus am presupus că angajatul și angajatorul vor partaja beneficiile din eliminarea IVPF relativ egal. Dar angajatorul teoretic ar putea refuza să crească salariul net al angajatului și să pună întreg cuantumul economisit în propriul buzunar.[5] Această mișcare ar fi absolut legală în caz dacă contractul de angajare definește remunerarea în valoare netă (salariul la mână). De aceea, încă înainte de introducerea respectivelor reforme urmează de legislat ca toate contractele de muncă să fie specificate în valoare brută (înainte de impozite și CAS). Posibil va urma chiar de legislat și distribuția exactă a economiilor din eliminarea IVPF (spre exemplu, salariatul obține un adaos la salariul net în valoare de cel puțin de 50% din suma anterioară a IVPF).

Mai sus am discutat care ar putea fi efectele dinamice nedorite ale reformei propuse asupra veniturilor fiscale. Dar există și un efect pozitiv — reforma propusă va crește competitivitatea economiei și deci urmează să sporească exporturile și PIB-ului. Iar un PIB mai înalt înseamnă o bază de impozitare mai largă și deci creșterea altor impozite (în primul rând impozitul pe venitul persoanelor juridice). În plus, odată cu dispariția IVPF va scădea avantajul salariilor la plic, deci este probabil că o parte mai mare a salariului să fie plătită la alb (nu-mi fac iluzii că reforma ar putea elimina cu desăvârșire practica salariul în plic), iar asta va crește — fie și puțin — contribuțiile de asigurări sociale. Deși aceste efecte pozitive nu pot fi cuantificate exact, este foarte posibil ca creșterea economică suplimentară datorată acestei reforme să compenseze o potențială creștere a evaziunii fiscale la TVA.[6]

Reforme fiscale conexe

Am scris mai sus că reforma are un dezavantaj — este regresivă, deoarece cel mai mult vor câștiga salariații „bogați”. Dar aceasta situație poate fi ușor compensată prin alte pârghii fiscale; în primul rând impozite asupra activelor durabile.

Impozitul pe imobil poate fi ușor specificat drept un impozit cu o progresivitate sporită (o rată marginală de impozitare mai înaltă pentru imobiluri scumpe). Un alt avantaj al impozitului pe imobil este faptul că el ar aplana puțin cererea pentru imobil și, prin urmare, cota investițiilor în sectorul de construcții — asta din nou ar oferi o subvenție indirectă pentru alte sectoare din economie care beneficiază într-o măsură mai mică de remitențe. În final, impozitul pe imobil este mult mai puțin distorsionant decât alte surse de venituri fiscale (deoarece afectează într-o măsură mai mică activitatea agenților economici).

Sistemul de impozitare a autoturismelor (bazat pe volumul motorului) de asemenea cere o revizuire drastică care ar rezulta în impozite mai înalte pentru autoturismele de lux; TVA ar fi și aici soluția potrivită.

E adevărat că buna funcționare a acestor două impozite — la imobil și autoturisme — va cere eforturi mari pentru a asigura determinarea corectă a valorii de piață a respectivelor active (de altfel proprietarii de case și automobile vor putea declara valori ireal de mici). Dar e cert că creșterea sofisticării fiscului de mult urmează să fie implementată; reforma propusă doar oferă o motivație suplimentară pentru a le implementa.

De asemenea urmează ridicate considerabil accizele la vicii și în primul rând la țigări. Veniturile suplimentare la buget ar putea fi utilizate pentru a spori scopul programelor de asistență socială, și/sau micșorarea cotei CAS pentru salariile mici (cu alte cuvinte, o subvenție suplimentară la pensia persoanelor cu venituri mici — progresivitatea se transferă de la IVPF la CAS). Toate acestea mai mult decât ar compensa efectul regresiv al reformei de bază — înlocuirea IVPF cu un TVA mai mare.

Încheiere

Politica economică din Moldova întotdeauna a fost una ghidată de principiul „ne inspirăm din experiența altor țări”. Spre regret, studierea de regulă se reduce la vecinii imediați și spațiul post-sovietic. Dar chiar dacă am fi studiat experiența tuturor țărilor relevante, oricum nu am găsi soluții pentru problema enunțată mai sus — pierderea competitivității în urma migrației și remitențelor. Asta deoarece puține țări în lume au remitențe comăsurabile cu cele din Moldova (raportate la mărimea economiei) și niciuna din ele nu e un stat dezvoltat. Posibil anume de aceea nimeni n-a înaintat propuneri de regimuri fiscale gâdite special pentru cazul unui stat competitivitatea căruia suferă de pe urma migrației și remitențelor. Și odată ce nu a existat experiență internațională relevantă, Moldova n-a avut de la cine să se „inspire”.

Preluarea experienței străină e o metodă utilă de soluționare a unor probleme generice. Însă dacă Moldova vrea să-și rezolve problemele specifice, ea n-are decât să propună soluții gândite special pentru a le soluționa. Repet, Moldova n-ar fi primul stat mic care ar propune idei noi de politici economice: țintirea inflației a fost introdus în Noua Zelandă, privatizarea la scară a sistemului de pensii a fost realizată în Chile (așa numitul „sistem de asigurări sociale bazat pe trei piloni”, ulterior promovat de Banca Mondială inclusiv și în Moldova), impozitul unic pe venit (flat tax) a fost introdus de Estonia și Lituania. E timpul să inovăm.

Într-un articol anterior am propus soluții pentru diversificarea și sofisticarea exporturilor. Aici propun un regim fiscal care va susține întregul sector de exporturi, va spori puterea de cumpărare a salariilor, va crea locuri de muncă, va combate economia tenebră, va spori economiile și investițiile și va asigura bunăstarea populației vulnerabile. Mă întreb câte guverne urmează să se schimbe până unul nu doar va vorbi despre „problema dezvoltării bazate pe consum și remitențe”, dar va încerca să o adreseze corect și integral.



[1] E o versiune actualizată a schemei din teza de masterat, o parte din care am tradus-o în română. Am discutat impactul economic al remitențelor în două articole anterioare: unul axat pe impactul asupra balanței comerciale și altul dedicat problemei bolii olandeze.

[2] Industriile bunurilor comercializabile pe plan internațional includ industriile de export, dar și industriile care substituie importurile.

[3] E un rezultat bine cunoscut din teoria second-best. În cazul când este prezentă o distorsiune de piață (orientarea excesivă a resurselor în industrii non-comercializabile), înlăturarea unei alte distorsiuni (accesul la finanțe) poate scădea eficiența economică totală deoarece se exacerbează efectul primei distorsiuni.

[4] Asta deoarece contează doar prețurile relative.

[5] Piața ulterior oricum ar aduce salariul înapoi la un nivel de echilibru, dar procesul ar putea fi îndelungat.

[6] Repet, Fiscul nu colectează impozitele la limita eficienții; evaziunea fiscală suplimentară poate fi evitată.

Publicat: 22 iunie 2009 21:18

Categorii: Economie si Afaceri

Taguri: , , , , , ,

Comentarii (1)

1

Valeriu Prohnitchi
3 decembrie 2014 22:41

Alex, mersi, foarte interesanta analiza. Daca-ti amintesti, cand am discutat prima data propunerea, ingrijorarile mele cele mai mari erau legate de efectele redistributive ale reformei propuse. De asemenea, o modificare de asemenea natura si amploare va declansa efecte majore de runda a doua si a treia, care trebuie evaluate in cadrul unui model de echilibru general. De exemplu, nu putem trece cu vederea faptul ca cresterea ratei TVA va duce automat la cresterea preturilor si la scaderea cererii, ceea ce, prin intermediul mecanismului multiplicator, poate duce la scaderea investitiilor. Astfel, un posibil risc este legat de efectele indirecte pe care le poate avea TVA majorat asupra angajarii si salariilor. Nu este exclus ca compensarile cerute de sindicate sau de angajati sa anihileze efectul pozitiv determinat de reducerea impozitului pe venitul persoanelor fizice (apropos, nu sunt sigur daca am inteles de ce analiza insista pe IVPF si nu pe CIT, care este un factor mai important pentru decizia investitionala). Inca o data, ideea este pe cat de interesanta, pe atat si de revolutionara si merita sa fie evaluata in cadrul unui model de echilibru general. In Moldova exista un asemenea model (dar cam vechisor din punct de vedere a datelor, acesta bazandu-se pe datele din conturile nationale din 2010). Cu permisiunea ta, in 1-2 saptamani, ar putea fi posibil de recalibrat modelul pe date mai actualizate si de simulat care ar fi efectul net al intregului set de ipoteze pe care le-ai folosit. Dar ideea data in mod sigur merita a fi luata in serios. Felicitari

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre