Alexandru Culiuc

23 iulie 2012

Diaspora, Mărțișorul și Ambasada

În Moldova mult se discută despre atragerea remitențelor în investiții, despre transferul de know-how al migranților în economia națională, despre rolul diasporei în dezbaterile socio-politice din țară. Sincer, am rezerve la toate aceste capitole.

Remitențele nu diferă cardinal de alte surse de finanțare a investițiilor, de aceea cea mai bună politică de atragere a remitențelor în investiții este crearea unui mediu de afaceri favorabil tuturor investițiilor, indiferent de sursa de finanțare. Migranții din Moldova sunt preponderent implicați în industrii ne-comercializate internațional (non-tradable goods), pe când Moldova are nevoie de know-how în industrii din sectorul bunurilor comercializabile internațional (tradable goods). Cât ține de rolul diasporei în dezbaterile publice din țară, deseori se trece cu vederea faptul că interesele migranților nu sunt neapărat perfect alineate cu interesele celor din țară.

Statul și diaspora

Este cert că guvernul Moldovei nu împărtășește dubiile mele. Există programul PARE 1+1, se organizează congrese pentru reprezentații diasporei, există situri semi-oficiale pentru diasporă și migranți și, în final, se planifică crearea Agenţiei pentru Relaţii cu Diaspora — statul moldovenesc oferă stimulente multiple pentru a amplifica dorința migranților de a se implica în viața de „acasă”. Dar care sunt factorii care dau naștere acestei dorințe? Deseori se invocă patriotismul, însă patriotismul nu a împiedicat migranții să caute viață mai bună peste hotare, deci interesul propriu domină dragostea irațională față de un petic de pământ. Și atunci rămânem cu doi factori: interesul material (aici totul e simplu) și aspirația la recunoaștere socială. Care este acel grup social al cărei recunoaștere contează? Aborigenilor din țara-gazdă nu le pasă de țara ta de baștină. Lumea din baștină e prea departe ca recunoștința lor să „încălzească”. Rămâne restul diasporei — ei se află în apropiere și au interes față de ce se întâmplă acasă. Însă recunoștința diasporei nu va exista și nici nu va conta atât timp cât diaspora nu reprezintă un grup social integru.

Dacă statul cu adevărat dorește implicarea diasporei, apoi primul obiectiv este să asigure ca diaspora să se simte Diasporă — un grup care promovează în comun interesele sale atât în țara-gazdă, cât și în baștină. Și primul pas este, evident, să strângi membrii diasporei împreună. Aici ajungem în final la subiectul acestei postări — cum statul moldovenesc sprijină constituirea și închegarea Diasporei în cazul concret al Statelor Unite.

Mărțișorul și Ambasada

În SUA există un singur eveniment public care strânge împreună la un loc peste o sută de moldoveni. Nu e vorba de 27 august sau de crăciun. E vorba de mărțișor — o sărbătoare apolitică și nereligioasă. Evenimentul are loc anual în Washington DC la început de martie, lumea vine cam din toate statele de est (anul trecut cineva a venit cu automobilul tocmai din Chicago). Programul e încărcat: muzică națională live (cu horă), copii declamă poezii, vernisaj fotografic (în 2007) sau de picturi. Dar cea mai importantă este comunicarea: lumea face cunoștință, tinerii discută, copiii se joacă împreună, invitații străini caută discuții cu oficialii din Moldova. Tot asta cu bucate (preparate de voluntari) și vinuri (uneori chiar și moldovenești). Cu alte cuvinte — întruchiparea procesului de creare a unei Diaspore închegate. Dacă doriți să vedeți cum arată evenimentul, Cristina Cheptea a postat multe fotografii (inclusiv meniul) de la ediția 2011.

După standardele din Moldova, evenimentul nu este ieftin — bugetul pentru anul 2012 a depășit $4,000 (doar chiria sălii se ridică la $1,600), care au fost acoperiți cam la două treimi din vânzarea biletelor, iar restul — de sponsori și din donații particulare.

Ai crede că Ambasada Moldovei la Washington ar fi prima să ofere sprijin acestui eveniment, Inițial cam așa și a fost, dar lucrurile s-au schimbat… Un scurt istoric:

  • Prima ediție a Mărțișorului avut loc în 2007. Inițiativa a venit de la Natalia Cucos, soția consulului de pe timpuri. Eveniment a fost organizat de voluntari ai comunității (in primul rând Eugenia Berzan) cu sprijinul Ambasadei și susținerea altor organizații.
  • Evenimentul nu a avut loc în 2008.
  • Mărțișorul 2009 a fost organizat în totalitate de ambasadă.
  • În 2010 organizarea a fost preluată de Casa Mare (ONG); Ambasada s-a implicat în soluționarea unor întrebări logistice și a donat $500.
  • În 2011 Ambasadă a ieșit din procesul organizațional și a micșorat donația cam în jumătate.
  • În 2012 sprijinul Ambasadei s-a redus la patru cutii de vin. Ambasadorul Moldovei nu s-a prezentat, iar angajații ambasadei prezenți la eveniment nu au rostit nici un cuvânt în public din partea Ambasadei sau Guvernului de la Chișinău (deci prezența lor nu era „oficială”). În schimb au venit reprezentați ai Departamentului de Stat și Ambasadorul OSCE, care sperau să discute cu Ambasadorul.

Stranie situație. La Chișinău se discută un proiect de creare a unei Agenții de Relații cu Diaspora care va avea peste treizeci angajați, pe când Ambasada de la Washington s-a distanțat la maximum de unicul eveniment într-adevăr de amploare și cu tradiții al diasporei moldovenești în emisfera de vest.

Ambasada și Diaspora

În principiu, Ambasada de la Washington nu este obligată să susțină un eveniment organizat de un ONG al diasporei. Coagularea diasporei ar putea fi realizată și prin organizarea unor evenimente nemijlocit de ambasadă. Însă asemenea evenimente nu există. Practic toate ambasadele din DC organizează de ziua națională petreceri, baluri, cine. Ambasada Moldovei nu face nimic pe 27 august, cu o singur excepție. În 2011 a fost organizat un ceva cu prilejul a 20 ani de independență, însă din spusele celor prezenți evenimentul nu a făcut față așteptărilor. Unicele evenimente la care este chemată diaspora sunt întâlniri cu politicienii din Moldova ajunși la Washington. Sunt interesante și ele (deși uneori mai mult depresant decât interesant), dar mi s-a creat impresia că coagularea diasporei nu a servit nici pe departe drept principalul obiectiv al acestor întâlniri.

Moldova în genere pare invizibilă în Washington. Anual zeci de ambasade din Washington participă în Passport DC — pe parcursul câtorva săptămâni ambasadele organizează zilele ușilor deschise (fiecare ambasadă o face diferit; spre exemplu, anul trecut ambasada Franței oferea cină preț fix servit de bucătari cu renume veniți din Franța). Ambasada Moldovei nu se numără printre participanți.

Mi se va reproșa că Ambasada e prea mică pentru a organiza evenimente de amploare. Păi bine, în așa caz de ce să nu intrați parteneriat cu diaspora… Spre exemplu, cu același Mărțișor?

Concluzie

Nu zic că statul este obligat să subvenționeze — în cadrul Mărțișorului sau altor evenimente — cheful a câtorva sute de moldoveni care material o duc mai bine decât majoritatea compatrioților de acasă. Ar exista alte domenii unde $1,000 în plus ar putea prinde mai bine. Însă în așa caz și salariile celor 32 viitori funcționari al Agenției de Relații cu Diaspora urmează și ele să fie redirecționate pentru alte scopuri — nu vei avea cu cine întreține relații atât timp cât nu există o diasporă închegată. Statul și MAE urmează să fie consistenți în poziție și abordare: sau „ducă-se emigranții dracului” (o poziție pe care aș înțelege-o — vezi primul alineat), sau „hai să mobilizăm diaspora”. Și dacă la Chișinău s-a decis în favoarea celei de-a doua opțiuni, apoi este greu de imaginat o metodă mai eficientă și directă de a atinge acest scop în cazul SUA decât prin sprijinirea Mărțișorului de la Washington.

Sincere mulțumiri membrilor diasporei din SUA care au oferit informații, comentarii și sugestii la acest articol.

Publicat: 23 iulie 2012 22:51

Categorii: Guvernare si politica | Imaginea Moldovei

Taguri: , , ,

Comentarii (3)

1

Vitalie Sprinceana
24 iulie 2012 20:23

Aceleasi lucruri le am de spus ca si in comentariul privat:
- diaspora serveste ambasadei cel mult ca masovka pentru politicieni aflati cu treaba (si mai ales fara) la Washington. E un trend cu intalnirile cu diaspora, un fel de coborare in popor a demnitarilor. Ca politicienii vin total nepregatiti nu e vina ambasadei dar ca in afara de asta ambasada e un sopron pustiu, asta e chiar de regretat.
- ambasada Moldovei in SUA nu are o strategie de comunicare cu diaspora, nu are programe culturale pentru diaspora cum nu are program cultural pentru publicul american interesat de Moldova. Eu nu stiu cine e atasatul cultural al Ambasadei dar cred ca ori nu are treaba cu cultura ori pur si simplu ia ruble pe degeaba. Ori ambele. Nu-s bani? Nu-i bai, au altii - Institutul Cultural Roman, bunaoara, aduce an de an zeci de artisti, scriitori si oameni buni din Romania, vin si moldoveni prin programe din astea. Trebuie cineva sa scrie proiecte la ambasada. Si...nu e nimeni.
- diaspora nu exista pentru ambasada, Is mai interesante contactele cu senatori, congresmeni si alte figuri din politica americana. Pana la un moment e intelegibil, dar...daca e doar asta, atunci e cam slut. Aici ar fi vorba de optica si de ochelari. In cei ai ambasadei incap doar 3-4 moldoveni, si e slut. Dar nu-i nimic, singuri am venit in SUA, singuri ne descurcam.

2

b.
6 august 2012 2:20

Se pune intrebarea: Care sunt factorii care dau nastere dorintei de a te implica in viata de "acasa"?

Din solidaritate. Solidaritatea poate fi un factor care da nastere dorintei de a te implica in viata de "acasa" (desi, desigur, am putea sa gandim un pic la termenii pe care ii alegem: de ce vorbim de "acasa"? De ce a alege acest termen si nu un altul? Las de-o parte aceasta intrebare, desi mi se pare importanta).

Cand spun "din solidaritate", cred ca prima intrebare la care trebuie sa raspund e aceasta: din solidaritate... cu cine?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, se poate proceda, mai s intai, prin negatie: sunt solidar nu din motive patriotice (ca si cum as apartine unei natiuni in mod fundamental, ca si cum o legatura anistorice m-ar determina sa functionez mereu in rapport cu o comunitate de co-nationali); sunt solidar cu cei a caror orizont de actiune este limitat de o putere coercitiva (pardon pentru abstractiune; putem discuta, daca exista dorinta...).

Ma solidarizez cu cei care sunt blocati, suprimati, ignorati. Este cazul celor din RM (si nu numai, desigur). Asta ar fi, schitat intr-un mod foarte general, argumentul meu: ma implic din solidaritate cu cei "umiliti si obiditi", vorba lu' Dostoievski.

As mai face un comentariu. Se spune: Daca statul doreste implicarea Diasporei, apoi primul lucru de facut e de a asigura ca Diaspora sa se simte Diaspora. Iti propun sa schimbam un pic unghiul de vedere: dar ce e de facut ca statul sa se simta stat? Probabil ca, ulterior, exigenta pe care o formulai poate fi gandita.

3

Daniela
24 septembrie 2012 23:35

Aceleasi ganduri le am si eu, acum ca se incing spiritele in discutii despre diaspora si migratie. Mai ales la o lectura a unor activitati ale viitoarei Agentii, care nu doar ca nu includ activitati de inchegare a diasporei, dar o multime de alte activitati cruciale, dupa mine. Alegeri? Acte? Servicii? ...

Dar mai important decat rationamentele practice despre aceasta Agentie, despre misiunea si activitatile sale, este motivatia migratiei. Motivul principal al plecarii poate fi trasat pana la urma la Stat, si la modurile eronate in care acesta functioneaza. Este o misiune nobila, dar imposibila, pentru Stat sa prinda din urma cetatenii care au fugit tot de el...

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre