Alexandru Culiuc

28 martie 2014

Concediul de maternitate — exemple din SUA

Peste câteva zile se va împlini un an de când am devenit tătic, de aceea cu interes am urmărit dezbateri aprinse privind legea 332, care cică puternic constrânge beneficiile de maternitate. Le-am urmărit cu interes, deoarece e o problemă economică clasică — încercăm să găsim o soluție la trei obiective:(i) oferirea unor beneficii suficiente, (ii) asigurarea condițiilor în care sectorul privat dorește să angajeze potențiale mame și (iii) crearea unor mecanisme care minimizează abuzul sistemului de asigurări sociale.

E clar că aceste trei obiective sunt parțial incompatibile între ele, de aceea dezbaterile sunt absolut naturale. Ceea ce însă m-a surprins este că domină poziția că beneficiile de maternitate sunt un drept inalienabil și oricare încercare de a le raționaliza reprezintă o crimă împotriva omenirii. Copilul meu însă s-a născut în SUA — o țară în care beneficiile de maternitate nu sunt privite drept ceva natural. Cred că dezbaterile din Moldova ar fi mai productive dacă subiectul n-ar fi fost tratat ca o vacă sfântă. Pentru aceasta, am decis să descriu pe scurt situația din SUA, în comparație cu care beneficiile din Moldova par extrem de generoase (în raport cu salariul).

În primul rând, în SUA legea nu stipulează un concediu de maternitate minim. Companiile mici nu au nici un fel de obligațiuni la acest capitol, iar companiile mari (peste 1000 angajați) sunt obligate să ofere 12 săptămâni de concediu de maternitate din cont propriu; evident, majoritatea părinților tineri nu-și pot permite să se dezică de salariu pentru aproape 3 luni.

E adevărat că multe companii, în dorința să atragă specialiști buni, oferă în contractul de angajare o perioadă anumită de concediu plătit. Însă doar 9% de companii oferă angajaților concediu de maternitate plătit la 100%; circa 60% din angajați obțin un concediu plătit parțial (mai multe date aici). Un site a colectat date privind concediile de maternitate oferite de principalele companii IT din SUA (care sunt extrem de generoase când vine vorba de oricare beneficii). Citez doar câteva exemple: Microsoft oferă 12 săptămâni, Yahoo 16 săptămâni (o schimbare introdusă de Marisa Mayer în 2013; anterior erau 8 săptămâni), Facebook 17, Google 18 (înainte de 2013 erau 13 săptămâni, și nu erau plătite la 100% din salariu). Guvernul federal SUA oferă 12 săptămâni de concediu plătit, condiții similare oferă și alte autoritățile la nivelele de mai jos (statal, municipal).

În continuare voi descrie beneficiile de maternitate și paternitate care m-au vizat personal: la FMI și IDB (Interamerican Development Bank, echivalentul BERD pentru America Latină).

FMI oferă condiții extrem de competitive pentru angajații permanenți (deoarece FMI angajează o sumedenie de europeni, care sunt deprinși la un sistem deasigurări sociale incomparabil mai darnic decât cel din SUA). Concediul de maternitate e de 60 zile lucrătoare (12 săptămâni, puțin sub trei luni calendaristice), maximul pentru întreaga carieră e de 180 zile (deci doar primii trei copii sunt acoperiți). E acoperit la 100% din salariul curent, dar asta e tot. Concediul de paternitate e de 40 zile lucrătoare: 5 sunt oferite automat, celelalte 35 — doar în cazul în care mama lucrează full-time (personal am beneficiat de 25 zile, deja după ce soția a revenit la serviciu). Ajutorul anual pentru copil e de $600 pe an. E bine și asta, dar ofer o singură cifră pentru comparație — în Washington DC creșa pentru un copil de 1-3 an costă puțin sub $2000 pe lună.

Soția mea nu e economist la FMI. Ea e economist la IDB, dar nu a avut nici o singură zi de concediu de maternitate plătit. Asta deoarece e consultant, fie și cu contract de 2 ani (termen care se consideră relativ lung), și nu angajat permanent (de era angajată permanent, ar fi avut ceva echivalent cu ceea ce oferă FMI). A lucrat până în ajunul nașterii. A stat acasă două luni — prima lună din contul zilelor de concediu acumulate pe parcursul anului precedent, a doua lună a lucrat de acasă (de două sau trei ora a mers la serviciu să participe la niște întruniri importante). După aceste două luni a revenit la serviciu full-time. N-a fost simplu — fără ajutorul bunicilor ar fi fost chiar complicat de tot — dar am supraviețuit. Și odată ce ne-am descurcat cu zero zile de condediu de maternitate plătite, îmi vine greu să susțin din tot sufletul pe cei care protestează față de niște schimbări (aparent, relativ minore) în calculul compensațiilor.

Sunt sigur că mă voi pomeni cu câteva contra-argumente:

  • Concediile de maternitate în SUA nu sunt cine știe ce lungi, însă salariile sunt ohoho. Păi, salariile sunt comăsurabile cu productivitatea, iar prețurile la imobil și pentru servicii locale sunt comăsurabile cu salariile (am pomenit deja cât costă creșa).
  • SUA nu e cel mai bun benchmark; în Canada, Suedia și Danemarca concediul de maternitate plătit e de circa un an. E adevărat. Dar de asemenea e adevărat că un suedez sau canadian este de zeci de ori mai productiv decât un moldovean. Respectivele țări nu sunt bogate deoarece statul oferă beneficii generoase, ci beneficiile sunt generoase deoarece cetățenii sunt productivi. Moldova (și moldovenii) au mult de lucrat înainte de a-și putea permite așa ceva.
  • Rata de creșterea naturală a populației în Moldova e negativă; urmează să sprijinim părinții în dorința lor de a procrea. Toți suntem de acord că rata de creștere a populației e negativă deoarece părinții nu-și pot permite copii; ei sunt prea scumpi. Există două soluții. Prima e să sporești cuantumul beneficiilor, a doua e să sporești productivitatea și, prin urmare, veniturile (inclusiv prin liberalizarea pieței de muncă). E o decizie mai mult filozofică dacă politica statului urmează să pună în prim plan redistribuția, sau creșterea veniturilor. Însă în situația în care venitul pe capita în Moldova e acolo unde e, iar cuantumul beneficiilor este mai mărinimos decât în țări incomparabil mai dezvoltate, concluzia îmi pare relativ evidentă…

În final, toate aceste contra-argumente sunt rezonabile, și nu voi afirma că răspunsurile mele închid subiectul; dezbaterile urmează să continue. Dar dezbaterile vor fi mult mai productive dacă vom accepta că concediul de maternitate nu este un drept inalienabil, ci un beneficiu costisitor (în Europa costisitor pentru plătitorii de impozite, în SUA — pentru angajator). Iar în Moldova cuantumul acestor beneficii urmează să fie determinat în condițiile unei țări cu probleme multiple, și resurse extrem de limitate.

Publicat: 28 martie 2014 22:25

Categorii: Personal

Taguri:

Comentarii (16)

1

Marina
29 martie 2014 14:26

Nivelul salariilor depinde nu doar de productivitatea personală a salariaţilor, mai sînt şi alţi factori (nivelul tehnologic, controlul migraţiunii, efectul Balassa-Samuelson etc.). Cred că nu este corect de reproşat moldovenilor faptul că nu lucrează suficient de intens.

În ceea ce priveşte beneficiile sociale în SUA, totuşi, pentru echilibru, este necesară şi o remarcă în privinţa contribuţiilor la fondul social şi altor impozite, care nici nu se compară cu cele pe care le plătim în Moldova.

2

Ion Marandici
29 martie 2014 21:01

@ Alexandru
Corect, doar ca SUA este exceptia pe plan global, practic nu mai exista tari importante unde piata sa decida cat trebuie sa stea acasa mama si ce beneficii sa primeasca etc. Adica SUA este un contra-exemplu, pentru ca nu avem ce invata de la SUA in aceasta privinta. Este o tara unde maternity leave policies trebuie schimbate/reformate la fel cum se incearca reforma (non-)sistemului de sanatate. Daca lasi piata sa lucreze si statul nu intervine, ai drept rezultat - politicile de maternitate din SUA.

Este adevarat ca intotdeauna exista si California, unde situatia este un pic mai buna in aceasta privinta. Se ofera benefits si partially paid leave, pentru ca exista o asemenea lege.

In opinia mea, sanatatea mamei si a copilului sunt mai importante decat profiturile corporatiilor. Sunt lucruri care nu ar trebui monetizate. Pe termen lung noi stim ca este benefic ca nou-nascutii sa fie cat mai aproape de mame in primele luni de dupa nastere, exista multe studii care arata ca breastfeeding-ul este mai sanatos decat formula, relatiile dintre mama si copil se formeaza in primul an, asa ca absenta mamelor de langa copii in prima jumatate de an dupa nastere poate avea efecte negative pe termen lung asupra dezvoltarii psihice a copilului.

3

viermar
29 martie 2014 23:29

Toți suntem de acord că rata de creștere a populației e negativă deoarece părinții nu-și pot permite copii; ei sunt prea scumpi.

o afirmație normală pentru capitaliști, dar șocantă pentru ortodocșii noștri locali :-)

4

Vitalie Sprinceana
30 martie 2014 3:29

Alex, doua lucruri.
- economic. Recunosti rolul foarte important al bunicilor. Care ar putea calatori, ar fi la pensie si care au in abundenta o resursa care s-ar chema timp liber. Bunicii insa nu sunt resursa economica si nu sunt distribuiti uniform. Ce fac familiile fara bunici (fie nu-s, fie nu pot calatori)? Angajeaza bone (de obicei femei imigrante care muncesc informal si pe salarii mici) sau unul dintre soti sacrifica cariera.
Asa incat istoria "vacii sfinte" in SUA trebuie complementata cu istoria exploatarii, voluntare sau involuntare, a unei forte de munca ieftina sau gratuita (bonele, bunicii).
- economico-politic. O poveste si mai complicata. Cu o imensa economie tenebra. Cu distributii extrem de inegale a bogatiei. Cu acces extrem de inegal la resurse si redistribuirea lor. Am simtit o inversunare la adresa mamicilor care vor asistenta pentru cresterea copiilor. Am tot citit pareri care aproape transformau mamicile in free-riders. Iar ele sunt doar o parte a unui lant, partea cea mai de jos si necesara. Si cea mai nevinovata. Aflam bunaoara aproape zilnic ca judecatorii, procurorii, politistii, deputatii si alte categorii speciale beneficiaza de anumite subsidii (apartamente, terenuri) din bogatia publica. Despre controlul unor ramuri intregi. Mai e si problema amestecului politic in economie... Merg spre ideea ca productivitatea nu tine doar de efortul individual ci se incadreaza intr-un context institutional-economic-politic. Si ca spre final ajung putini bani la mamici nu doar din cauza productivitatii scazute ci si a unor serii de aranjamente proste in care ele nu prea au influenta.

5

Rodica
30 martie 2014 16:08

Eu una nu inteleg: cum poti analiza o situatie unde doi oameni cu studii superioare si post de lucru in organizatii internationale, nu se pot descurca singuri, dar trebuie sa faca apel la solidaritatea societatii (a familiei aici, a bunicilor) ca sa dai "sfaturi" pentru reducerea unui beneficiu social, intr-o tara ca Moldova?
Cam cati din tara asta sunt in situatia dvoastra? A fost o marire spectaculoasa a clasei "mijlocii" in Moldova pe care as fi ratat-o in ultimii ani?
"Moldova (și moldovenii) au mult de lucrat înainte de a-și putea permite așa ceva." Si cam cati ani sa astepte Moldova dle Culiuc pana sa dezvolte servicii sociale ca in tarile dezvoltate? Cam cate generatii sa se chinuie?

6

Valeriu
31 martie 2014 10:48

Un articol foarte prost. E pacat ca oamenii care pretind a fi foarte scoliti ajung sa scrie astfel de articole neargumentate.

Inainte de a te lansa in acuze la adresa mamelor, trebuia sa iei elementar in calcul faptul ca: TOATA LUMEA in RM plateste IMPOZITE in FONDUL SOCIAL (pe linga impozitul pe venit si primele de asigurare medicala), anume pentru a avea garantate PENSIA, CONCEDIILE DE BOALA si surpriza... CONCEDIILE DE INGRIJIRE a COPILULUL.
Tu in SUA nu platesti astfel de impozite. Sotia dupa cum si singur ai spus e contractor deci are alte reguli de joc si nu beneficiaza de asigurare din partea statului, presupun ca si impozitele la ea sunt calculate altfel.

7

Vasile Dumbrava
31 martie 2014 13:56

Stimate Alexandru,
N-am putut sa ma retin dupa ce am citit articolul dat. Un articol de doi bani ...
In opinia mea este incorect de a compara SUA cu Moldova (din toate aspectele: istorice, economice, culturale, etc. )
Putem compara si cu alte state, de exemplu Suedia, unde conditiile sociale sunt cu mult mai inalte
decit in multe ale tari europene si nu numai (desi impozitul pe venit tot e mai mare).
Eu muncesc in Marea Britanie. Fiica mai mare frecventeza gradinita care aici este foarte costisitoare si cea mai mica are citeva luni.
Suntem singuri si nimeni nu ne ajuta.
Eu nu ma plang de conditiie grele prin care trecem acum. Sunt convins ca sunt o sumedenie de moldoveni plecati in SUA, Canada, etc. care se afla in situatii
similare sau chiar mai complicate ca la D-stra.
De ce n-ati dat copulul la gradinita? (in SUA copii se accepta de la nastere) mai ales ca ambii lucrati? (In Moldova nu sunt asa conditii!)
Inteleg, ca aveti invidie de faptul "acolo" nu aveti ceia ce se mai aloca inca in Moldova.
Daca nu va plac conditiile sociale din SUA de ce nu plecati in alta tara?
Se cunoaste ca sistemul social din SUA nu este unul reusit si are multe neajunsuri, dar sa nu duceti in eroare populatia din Moldova, facind o concluzie pripita.
Este necesar de luat in consideratie multe aspecte (salariul? pachetul social? asigurarea? ce se acopera de aceasta asigurare? infrastructura etc.)
E usor sa critici din afara. Mai greu e sa faci ceva acasa ...
Sigur ca reforme sunt necesare, dar nu cred ca din contul mamelor (situatia demografica nu se imbunatateste, mai ales luind in vedere emigrarea masiva).
In a-l doilea rind, deseori multe decizii in Moldova au un subtext populist deseori bazat pe un interes de grup.
(n-ati uitat de alegerile care se apropie? e oportun de marit pensiile din contul tinerelor mame, correct?)
Probabil, ca V-ati rupt de realitatea Moldovei!

8

Alexandru Culiuc
31 martie 2014 19:40

Mersi tuturor pentru comentarii – am scris că nu încerc să ofer răspunsul definitiv la subiect și e normal că mai mulți cititori au sărit cu contra-argumente suplimentare. Mai întâi un răspuns general, după care voi încerca să răspund fiecăruia.

N-am încercat sa ofer o soluție și nu consider ca exemplul SUA este unul bun de urmat (nu este, probabil urma să fiu mai explicit în text). Dar mi se pare ca dezbaterile actuale sunt conduse exclusiv prin prisma "copiii sunt totul". Nici un moto absolutist de genul ăsta nu este constructiv, deoarece oricare decizie are cost de oportunitate, si el urmează sa fie luat in considerație( pentru economiști – „a corner solution is rarely the optimum”). Am vrut doar sa amintesc – in baza exemplului propriu – ca exista milioane de familii, care trăiesc conform unor reguli absolut diferite de joc (zero concediu de maternitate, dar nici 40% din salariu cotizații la CAS – totul e un compromis). Nu sunt aceste reguli bune, dar lumea nu a luat sfârșit. Și respectiv urmează să tratăm problema ințelegând că există un spectru extrem de larg de soluții, și cea potrivita pentru Moldova nu neapărat se aliniază cu cea din Suedia (cel puțin atât timp cat Moldova e de 10 ori mai săracă decât Suedia).

Acum să le luăm la rând:

@Marina (#1), cred că te-ai încurcat puțin, Balassa-Samuelson depinde exclusiv de productivitate, iar productivitatea – în mare parte de nivelul tehnologic. N-am scris că nu se lucrează intens; am scris că nu se lucrează productiv. În privința CAS de acord – e un factor major în discuție. Dar scopul articolului n-a fost să comentez politica fiscală (nu pot să o fac), ci să ofer exemplul unei alte țări cu alte beneficii. Vezi de asemenea ce i-am răspuns lui Valeriu mai jos.

@ Ion Marandici (#2) nici vorbă, sănătatea e mai importantă decât profiturile corporațiilor. N-am afirmat contrariul. Dar mă gândesc că dacă eu și soția plăteam CAS 40% (sau oricare alt % mare din salariu), apoi nu puteam să ne permitem o șir de lucruri absolut esențiale pentru copil (cel mai important – să locuim într-un „school district” bun). Repet, totul e un trade-off.

@Vitalie Sprinceană (#4). De acord cu partea a doua a comentariului. O problemă majoră a acestei reforme este că există alte grupuri cetățeni care beneficiază – absolut legal – de beneficii incomparabil mai generoase decât cele ale mamelor, și în plus la asta există și alți cetățeni care-și creează – uneori legal sau ba – privilegii inadmisibil de generoase. Nu e clar de ce se pornește de la mame. Dar pe de altă parte Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei e responsabilă anume de aceste domenii; ea nu poate îmbunătăți sistemul judiciar sau să-i pedepsească pe deputați că-și dăruiesc case subvenționate. Adă-ți aminte că critică similară era înaintate Maiei Sandu („de ce începeți cu bieții copii? există multe alte probleme mai importante”). Dacă fiecare reformator era să aștepte până se vor porni lucrurile pe alte domenii, apoi chiar nimic nu se va întâmpla. Posibil doamna Buligă are în portofoliul său de responsabilități probleme mai stringente (am opinia mea la acest subiect, dar nu-l pot discuta). În așa caz critica ta ar rămâne valabilă.

Cât despre bone… Nu înțeleg ce te face să crezi că ele sunt „exploatate”. Există cerere, există ofertă, se formează un preț de echilibru. Nici părinții, nici bonele nu au careva „market power” (nu e nici caz de monopol, nici monopson), deci nu prea văd unde piața dă greș (what is the market failure?). După mine, bunicele nu sunt exploatate by default (mama mea moare de nerăbdare să vină să fie „exploatată”). De acord însă că bunicile nu sunt distribuite uniform, și nu toate bunicile au aceeași dorință sau posibilitate să ajute...

@Rodica (#5), Presupun că întrebarea cu care ai încheiat comentariul (Cam câte generații sa se chinuie?) a fost una retorică. Dar ea are un răspuns statistic. Ruhm și Teague (1995) au strâns date privind evoluția concediului de maternitate într-un șir de țări OECD începând cu anii șaizeci (vezi tabelul 2, pagina 26). Baze de date privind ocrotirea familiei menținută de OECD a extins acest set de date până în prezent (disponibil online, cu explicații și o anexă care detaliază toate schimbările). Din tabelul lui Ruhm și Teague vei observa că majoritatea țărilor dezvoltate analizate nu ofereau concediu de maternitate plătit nici în 1969 (inclusiv Franța, Danemarca, Finlanda și Olanda -- țări care în ziua de astăzi au sisteme de asigurări sociale extrem generoase), iar celelalte ofereau în mediu 14 săptămâni. Și până la finele anilor optzeci țările analizate nu aveau acele beneficii generoase cu care astăzi se compară Moldova. Dar să zicem că 1969 marchează punctul de schimbare. În 1969 PIB/capita în respectivele țări era în jur de $15,000 (în prețuri comparabile ale anului 2005). Moldova actualmente se află la $3,000. La o rată de creștere de 5% (o rată de creștere extrem înaltă față de ceea ce Moldova a înregistrat în ultimi ani), Moldova va atinge un PIB/capita de $15,000 aproximativ în anul 2047. Apropo, din tabelul OECD vei observa că un șir de țări au tăiat relativ recent fie durata totală a concediului de maternitate, fie concediul de maternitate plătit (Germania, Noua Zeelandă, Danemarca).

@Valeriu (#6),cred că încurci cauzalitatea. Beneficiile nu depind de cuantumul cotizațiilor. Invers, cuantumul cotizațiilor este determinat în funcție de beneficii.

@Vasile Dumbravă (#7), ai scris cam răzleț, voi încercă să răspund la câteva fragmente care mă fac să cred că nu ai înțeles de ce am scris textul de mai sus.

Putem compara si cu alte state, de exemplu Suedia” Dacă citești ce am scris în răspunsul meu Rodicăi, vei înțelege că cu Suedia (care în 1969 avea un PIB/capita de $19 mii) ne vom putea compara cam peste 40 de ani. Și, apropo, de ce să nu ne comparăm cu Elveția; oare n-a fost spus că Moldova e Elveția de est? Dacă vezi tabelul OECD (l-am pomenit mai sus în răspunsul Rodicăi) Elvația oferă doar 14 săptămâni, toate plătite (și până în 2004 concediul de maternitate plătit era exact zero). De acord, SUA este o excepția majoră față de media OECD (m-am axat pe ea deoarece am experiență personală anume cu sistemul de aici), dar există și alte țări dezvoltate care oferă beneficii de maternitate mai puțin generoase decât cele care sunt invocate în dezbatere (Suedia, Germania, etc.).

Eu nu ma plang de conditiie grele prin care trecem acum.” Exact. Nici eu. That’s the point.

De ce n-ati dat copulul la gradinita?” – l-am dat la 5 luni (am scris mai sus și cât face plăcerea – așa că nu doar în UK e scump).

Daca nu va plac conditiile sociale din SUA de ce nu plecati in alta tara?” N-am zis că nu-mi plac. Am scris că sunt diferite și că ne-am descurcat. E complicat să fii părinte bun indiferent de unde nu ți-ai crește familia.

Probabil, ca V-ati rupt de realitatea Moldovei!” Fără îndoială, nu sunt la curent cu toate aspectele maternității în Moldova. Anume de aceea nu am încercat să ofer soluții. Am prezentat situația într-o altă țară, am oferit un „data point” în plus la dezbatere. Și am oferit o teză relativ evidentă: „Beneficiile sociale (care n-ar fi) urmează să fie raportate la capacitatea economiei de a le suporta”.

9

Natalia
1 aprilie 2014 13:14

Natalia:
Copilul il nasti pentru tine, nu pentru stat. Iar daca ai dificultati in cresterea lui aceasta este o problema personala nu a autoritatilor statale. Acordarea acestor indemnizații nu trebuie privita ca o obligatie a statului. Statul trebuie sa creeze conditii in care noi, mame, sa aducem pe lume bebeluși în maximă sigurantă și confort. Copilul sa meargă intr-o instituție preșcolară utilată conform cerințelor și cu cadre profesioniste. 12 ani de scoală sa nu fie o povară pentru copii (mă refer la curriculum și capacitatea profilor de a trezi setea pentru cunoștințe) la fel si mediu sa fie benefic procesului educațional. Aceiasi poziție și cu referire la studii post liceale. Asigurarea unui climat bun mediului de afaceri pentru a crea locuri de muncă și nu in ultimul rînd infrastructura drumurilor pentru a se deplasa de la o instituție la alta. Iată ce obligații are statul. Dacă ai cap, și in cap, mîini și picioare poti sa faci față provocarilor. Exemplul mei - 100 lei pe lună indemnizatia pentru cresterea copilului - și nu am plins nimănui, nici nu am iesit la proteste. Copilul este al meu, prin urmare problemele sunt ale mele, find toate asumate din momentul conceperii

10

Marina
12 aprilie 2014 20:57

@ Alexandru Culiuc: Nu, eu nu m-am încurcat. Cînd am menţionat Balassa-Samuelson, am avut în vedere că salariile nu sînt _întotdeauna_ comesurabile cu productivitatea. Ca nivelul salariilor în toate ramurile să fie în SUA mai înalt decît în Moldova, nu este necesar ca şi productivitatea să fie mai mare în toate ramurile. Este suficient să existe una-două ramuri mai productive, şi ele vor "trage" în sus şi salariile din alte ramuri. Un şofer de autobus cîştigă în SUA mai mult nu de atîta că face mai mulţi kilometri pe oră. Dar, în fine, asta devine off topic.

11

Marina
12 aprilie 2014 21:09

@ Natalia: Ok, copilul meu - problemele mele. De ce atunci statul cere de la mine impozite nebune? Eu sînt de acord să renunţ la toate prestaţiile sociale din partea statului (inclusiv indemnizaţia, pensia etc.) cu condiţia că şi el mă lasă în pace. Cred că aş fi în cîştig.

12

zzz
4 iunie 2014 18:29

как это знакомо: жувачку вместо жрачки, и состязание по надуванию пузырей...

13

Andrei
14 iulie 2014 21:57

Bine, dar nu putem compara S.U.A cu Moldova totusi .

14

Vasile
14 august 2015 12:04

Foarte bine punctat Natalia.

15

Nika
14 august 2015 19:05

Pe scurt: 2 oameni cu salarii mai mari decit salariul unei bone (deja automat ajung in top 30% si sunt exclusi restul 70% din populatia tarii respective) oricum au avut nevoie si de ajutorul bunicii (in Moldova cam fiecare a 2-a familie are bunicile plecate din tara, la lucru, deci nu exista aceasta optiune). Eu cred ca atunci cind treci printr-o experienta, trebuie sa empatizezi si cu alte categorii - ex. o familie de invatatori incepatori de scoala in SUA etc etc. si nu sa te limitezi la propria experienta. Si da - in MD solicitarile sunt corecte, pentru ca sunt in schimbul unor taxe foarte mari, retinute lunar din salariu. Poate e cazul sa fie anulate si taxele - no problem, dar asta e alta discutie deja. Si da, la desert - SUA are cea mai mare rata a saraciei in rindul copiilor, comparativ cu tarile membre OECD (cele mai bogate tari ale lumii).

16

Camelia Vasilov
20 decembrie 2015 14:50

Am citit povestea dumneavoastra acum mult timp, cand am descoperit acest blog, si am avut din prima senzatia ca aceasta pozitie porneste de la niste premise profund, dar profund gresite. Povestea dumneavoastra este una de succes, una din acele povesti care pot fi ilustrate foarte bine atunci cand cauti pe Google 'working mothers'.

In primul rand,
"Concediul de maternitate nu este un drept inalienabil, ci un beneficiu costisitor" NUMAI DACA maternitatea in sine ar fi o optiune (sau serviciul).

Un remarcabil discurs TED pune toate punctele pe i in aceasta problema: http://www.ted.com/talks/jessica_shortall_how_america_fails_new_parents_and_their_babies#t-624611

De dragul dezbaterii, sa zicem ca ne putem permite sa ne dispensam de facerea de copii ca sursa de viitoare forta de munca pentru tara - dar ce punem in loc? Imigratie masiva? Trecem pe roboti? Moldova e la ani lumina de oricare din aceste optiuni (si nici nu cred ca ele ar fi de dorit chiar daca le-am avea). Invitam tinerii plecati sa-si faca un viitor profesional in afara granitelor sa se intoarca, cu beneficiile ... 0 ?

In al doilea rand, ce se intampla cu acei copii lasati cu alte surse de ingrijire si interactiune cu lumea decat parintii, si asta din saptamana a treia dupa nastere? (Discursul de pe TED nu acopera aceasta tema, desi ar trebui).

Anume, chiar daca sunt tratati foarte okay de o cresa (pentru familiile care isi permit una, evident), sunt foarte slabe sansele ca cineva ii va stimula intelectual si emotional suficient de mult astfel incat pana la critica varsta de 3 ani sa-si formeze conexiunile neuronale la maximum. Capitolul despre dezvoltarea copilului din raportul pe dezvoltare al Bancii Mondiale din 2015 sustine foarte bine ideea ca ceea ce cauzeaza saracia - un set de obiceiuri, lipsa de anumite abilitati etc. - se transmite la modul cel mai serios inca din primele luni de viata. http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/Publications/WDR/WDR%202015/Chapter-5.pdf

Cineva ar trebui sa studieze performantele viitoare ale noilor-nascuti care au fost tinuti departe de parintii lor timp de minim 8 ore pe zi, sa calculeze impactul asupra economiei prin inovatia pe care ar fi putut-o aduce acestia (si prin celelalte mecanisme cauzale expuse in raport) si includa si acest impact in analiza costurilor si beneficiilor unui concediu de maternitate.

Acum, nu zic ca am gasit doar aici premisa ca maternitatea si cum te descurci cu ea sunt pure alegeri: ilustrez cu un schimb de replici in cadrul seminarului de la universitate in care am discutat capitolul citat mai sus.

Pe scurt, eu am reprodus o vorba de la mine din sat asupra copiilor noi-nascuti "Ce cuminte este, unde-l pui acolo sade! Si slava domnului, inca nu vorbeste ca atunci o sa-mi bata capul toata ziua!" Bebelusii care nu prea vorbesc, tipa, cer atentie, se misca mult sunt considerati copii model, iar cei care nu sunt asa sunt 'indreptati' de parinti in aceasta directie. La care o colega de curs: "Oamenilor cu asemenea convigeri ar trebui sa le fie distribuite prezervative!"

Ghiciti ce: nu e vorba de convingeri, e doar un calcul economic. Unei mame sarace care trebuie si sa lucreze ii convine mult mai mult ca bebelusul sa fie 'cuminte'. Dar bebelusii cuminti sau cumintiti de parintii lor si asa stresati cu toate nu vor ajunge niciodata sa-si foloseasca la maxim pontentialul neuronal. Si ciclul saraciei poate reincepe.

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre