Alexandru Culiuc

30 iulie 2014

Subiectiv despre localurile și vinurile Moldovei. Partea 1: Vinăria Purcari și alte degustații

Recent am revenit dintr-o vizită de două săptămâni în Moldova. Ultimul articol — consacrat reușitelor producătorilor de vin din Moldova la competiții internaționale — a stârnit dezbateri referitor la meritele vinului autohton. Ca consecință, în programul sejurului în Moldova am inclus vizitarea vinăriilor, plus am luat vin din state (mă întreb câtă lume aduce vin în Moldova) să fac degustații comparative cu prietenii. Pe parcursul vizitei accentele s-au deplasat: am ajuns doar la o vinărie (Purcari), însă am vizitat mai multe restaurante din capitală.

Astăzi voi discuta impresiile vinicole, în partea a doua cafenelele și terasele (Crème de la Crème, Delice D’Ange, Mamico, Propaganda), după care câteva restaurante (Loft, Pegas, Carmelo) și voi încheia cu observații generale.

Vinăria Purcari — vinuri bune cu postgust de sovok

Vinuri: 4/5 (dar 1/5 în cazul Negru de Purcari 2010 în sticle de 0.375 ml)
Bucătăria: 3/5
Deservire: 1/5
Ambianță: 3/5
Nota finală: 3/5

Am făcut rezervarea cu o zi înainte la telefon. Am comandat degustația de 12 vinuri și meniuri pentru prânz. De asemenea am cerut un ghid anglofon (pentru soție). Constanța, cu care am comunicat la telefon și prin email, a fost amabilă și eficientă. Ne-am înțeles că venim a doua zi la 11:30. Am făcut cei 110 km de la Chișinău cam în două ore; am parcat la „chateau” la 11:40. Alți clienți în acea zi nu erau — era o zi de lucru relativ posomorâtă. Ghidul nu era, comanda noastră nu era cunoscută nimănui. Ni s-a promis că ghidul vine în 15 minute. Între timp am explorat împrejurimile.

Teritoriul e simpatic, dar cam straniu pentru o vinărie: punct de control la intrare, conacul departe de vii (de regulă un chateau e construit astfel încât să ofere o priveliște a viilor), teren de joc pentru copii chiar lângă conac (fiul însă a rămas mulțumit), până nu demult pe-aici se plimbau păuni (mâncați de câine, cum a explicat ulterior ghidul), parcarea principală foarte mică. Conacul arată ok, dar cam pompos și sumbru. Terasa însă e foarte plăcută. Mai pe scurt, totul e calitativ dar eclectic, cu pretenții (excesive, în opinia mea) la vechime și tradiții.

Ghidul a venit în final la 12:30 — l-am așteptat timp de 45 minute (ca recompensă ni s-a servit ceai. wow!). Am făcut o excursie de vreo 1.5 ore a încăperilor de producere, ambuteiaj și maturare a vinurilor (beciuri). Când am ajuns la spațiile de producere, ușa s-a dovedit a fi închisă, așa că am așteptat 15 minute în fața blocului până a venit un angajat la pas agale să ne deschidă. Beciurile sunt impresionante; Purcari utilizează doar baricuri franceze care sunt înnoite o dată la cinci ani.

După excursie am revenit în sala principală. Credeam că acum va începe degustația, dar înainte de asta ni s-a arătat un filmuleț care a repetat principalele puncte ale excursiei — zece minute pierdute în zădar.

Degustația a lăsat o impresie stranie. Pe de o parte totul foarte serios — ne-au așezat la o masă rotundă mare, fiecare cu 12 pahare de vin în față. Degustația era condusă de ghid. El evident repeta descrierile învățate pe de rost dintr-o broșură (gen „gustul pur, revigorant se transformă în postgust de durată ce se remarcă prin tonuri armonioase de migdal.”) și răspundea extrem de defensiv la niște comentarii inofensive. Pinot Gris era bun (dar greoi pentru acest soi), Sauvignon blanc ok, Alb de Purcari bun pentru un vin bazat pe Chardonnay (de regulă nu-mi place), Rosé nu era interesant. Au urmat câteva vinuri roșii ordinare (un an în baric): Pinot Noir (soiul meu preferat) foarte greoi, Merlot bun (deși nu-mi place acest soi), Cabernet Savignon ok, Rara Neagră neobișnuit și puțin aduce aminte a vin de casă (am prieteni care vor zice că e un avantaj). Am încheiat degustația vinurilor seci cu Roșu și Negru de Purcari (trei ani în baric). Ambele erau bune, Negru puțin mai interesant. Vinurile de desert nu m-au impresionant — Cahor și Icewine ambele mi-au părut excesiv de dulci, dar Icewine totuși ceva mai interesant.

S-a dovedit a fi că toate sticlele deschise pentru degustație ne aparțin nouă — fluxul de vizitatori e minimal, și deci nu există șanse ca altcineva sa le încerce înainte ca ele să se răsufle (anume de aceea prețul degustației este relativ înalt — 23 euro de căciulă pentru un grup de 3-4 persoane). O parte din vinul rămas l-am consumat la prânz, restul încărcat în cooler și consumat a doua zi la un picnic. E drept că prânzul comandat includea câte o sticlă mică (375 ml) de vin, așa că ne-am pricopsit inclusiv cu un Negru de Purcari din 2010. Dar și aici am avut de așteptat zece minute până s-a apropiat unica persoană care putea să ne elibereze respectivele sticle (deși la tejghea erau alți doi angajați). Bucatele erau de calitate variabilă: spre exemplu supă de ciuperci era excelentă, însă costița extrem de vânjoasă. Chelnerul a fost simpatic și prompt.

Purcari mi-a lăsat o impresie stranie. Vinurile lor sunt în mare parte bune (dar citiți mai jos soarta acelei sticle mici de Negru de Purcari), echipamente de producție moderne, teritoriul e pus la punct. Dar în jurul vinurilor și vinăriei s-a creat prea multă pompă și ritualuri. Spre exemplu, aici lipsește o opțiune de degustație rapidă — ai venit, ai degustat câteva vinuri chiar la tejghea, ai plecat la următoarea vinărie (Etcetera e la doar 20 minute de mers). Și dacă faci totul cu atâta importanță de sine, apoi organizarea și deservirea urmează să fie impecabile. Aici însă aveam mai multe perioade de așteptare în zădar (ghidul la început, deschiderea încăperilor de producere, filmulețul inutil înainte de degustație, culegerea sticlelor incluse în prețul prânzului) plus un ghid neinspirat și deloc carismatic. Posibil vizitele comandate prin tur operatori pentru grupuri mai mari de turiști sunt mai bine organizate, însă pe mine asta nu mă privește. În plus, aș crede că impresiile mele sunt mai reprezentative pentru locali. Iar impresiile mele pot fi rezumate astfel: o aromă fină de provincie, cu nuanțe de pretenții excesive și cu postgust de sovok.

Alte degustații improvizate și cum a dat în bară Negru de Purcari

Am făcut două degustații comparative; extrem de neștiințifice și nu în condiții ideale sau controlate. Am adus din State două sticle, concurenții autohtoni au fost procurați la Carpe Diem cu asistența lui Mihai. El a fost foarte amabil, atent și răbdător (l-am ținut de vorbă cel puțin o jumătate de oră) și s-a dovedit a fi un adevărat cunoscător al vinurilor din Moldova.

Prima degustație includea cupajuri în stil Bordeaux (Cabernet Sauvignon, Merlot, altele):

  • 2006 Linden Hardscrabble Red (Virginia, SUA), adus de mine
  • 2009 Equinox Echinoctius, procurat la Carpe Diem
  • 2010 Negru de Purcari (sticlă de 375 ml), procurat la Purcari

Negru de Purcari, pe care l-am luat cu două zile înainte la Purcari, nu e un „Bordeaux blend”, dar e cam în aceeași clasă de vinuri de cupaj cu un conținut înalt de Cabernet Sauvignon, așa că părea binevenit în această degustație comparativă. Dar a decăzut practic imediat — vinul pișca de limbă continua să fermenteze! Cantitatea de bule era Gustul era comparabil cu cel al unei șampanii lăsate peste noapte. Am decis că probabil avem de-afacere cu un exemplu de re-fermentație în sticlă și l-am vărsat. Equinox era la prima vedere ok, dar în comparație cu Linden avea un gust care îmi amintea un vin de casa. Cineva ar putea interpreta această comparație drept complement, dar după mine era puțin acru. Unul din participanți la degustație a notat că Linden nu are „un al doilea gust bine pronunțat”, dar pe fonul concurenților oricum a câștigat cu ușurință.

A doua degustație a inclus două vinuri din Pinot Noir:

  • 2009 Lycée Viticole Beaune 1er Cru „La Montée Rouge” (Bourgogne, Franța), adus de mine
  • 2006 Acorex Brunetta, procurat la Carpe Diem

Vroiam să includ și 2009 Crescendo Pinot Noir, produs de Colegiul de Viticultură din Chișinău, deci am fi avut o comparație dintre două sticle Pinot Noir produse de școli profesionale. Însă Carpe Diem nu-l avea în stoc; chiar și sticlă de pe vitrină era vândută. Un alt potențial candidat era 2009 Vartely Taraboste Pinot Noir, dar el este aparent produs doar în sticle de 1.5 litri — cam mult pentru o degustație. Posibil voi încerca să repet această comparație într-o vizită ulterioară.

De data aceasta am avut ocazia să decantăm vinurile în prealabil dar le-am servit la o temperatură puțin mai înaltă de optim. Cum n-ar fi, concurenții erau în condiții egale. Brunetta s-a arătat deloc prost, dar era greoi, stil Californian, și nu avea nici o șansă față de Bourgogne-ul fin și complex. Rezultatul nu era surprinzător; Mihai de la Carpe Diem și-a exprimat dubiile când i-am spus că intenționez să compar pinot noir autohton cu unul din Bourgogne. Mi-a propus Brunetta drept cel mai bun din ce avea disponibil în stoc, dar a zis că Pinot Noir n-o duce prea bine pe meleagurile mioritice. A avut dreptate. Păcat.

Câteva zile mai târziu la Loft (despre care voi scrie data viitoare) am comandat încă o sticlă mică de Negru de Purcari 2010 pentru a vedea dacă prima experiență a fost o abatere (aceeași sticlă mică servită în cadrul degustației a fost ok). Însă rezultatul a fost identic — vinul fermenta. Se pare că aceste demi-sticle de Negru de Purcari (care, ai crede, s-ar bucura de popularitate la restaurante pentru o cină în doi) suferă de un defect în producere sau sunt excesiv de susceptibile la condițiile de stocare și urmează a fi evitate. Loft a înlocuit Negru de Purcari cu Chateau Vartely Cabernet Sauvignon Reserva, care s-a dovedit a fi excelent; n-am avut ocazia să-l compar direct cu cel de la Purcari, dar Vartely mi-a trezit impresii mai bune.

Pe parcursul vizitei, de asemenea am încercat Feteasca Regală de la Chateau Vartely și Feteasca Albă de la Gitana și de la Vinăria din Vale (anume acel vin care a primit unica medalie de argint la Decanter 2014). Toate mi-au plăcut; niște vinuri de vară excelente.

Anticipând unele comentarii…

Anticipez comentarii din seria „să ne bucurăm de ce avem”, „critica nu ajută”, „străinilor le place”. Răspund. Unul, avem puțin („succesele” la Decanter reprezintă doar un punct de reper) și ar trebui să avem mai mult. Doi, lauda ajută și mai puțin decât critica. Trei, străinii nu vor critica experiența în Moldova din respect față de partea primitoare. Ei de asemenea ajustează aprecierile la starea economică a țării — „pentru o țară săracă precum Moldova, nu e rău”. După mine, atât timp cât aprecierile vor fi date pe o scară relativă și nu absolută, calitatea sectorului de deservire, agreement și turism va rămâne la acel nivel pe care-l observăm acum. Încerc să apreciez experiențele în Moldova în baza unei scări „subiective absolute”. E subiectivă, deoarece e bazată pe experiențele proprii în restul lumii. E absolută, deoarece nu ofer vreun handicap în funcție de nivelul de dezvoltare a țării.

Repet, am prezentat opiniile proprii — nu de expert în viticultură, oenologie sau arta culinară, ci de consumator informat și interesat cu o experiență relativ largă. Cititorii care nu sunt de acord cu aprecierile mele, n-au decât să-și publice pe ale sale — aici (în comentarii), pe Facebook sau pe bloguri personale.

Update [25 august 2014]: Vinăria Purcari răspunde

Vinăriei Purcari a răspuns la acest articol. Citiți mesajul lui Victor Bostan, CEO, în ultima parte a ciclului de articole.

Publicat: 30 iulie 2014 18:19

Categorii: Călătorii | Imaginea Moldovei | Offtopic | Personal

Taguri: , ,

Comentarii (2)

1

Ion Luca
14 august 2014 22:07

Stimate Domn,
mersi pentru inca un articol interesant.
Ma bucur sa fi gasit in sfirsit o sursa de discutii calitative despre vinul din MD
Pinot Noir intr-adevar este cel mai capricios soi rosu si-mi pare dublu rau ca nu ati avut ocazia sa-l incercati pe cel de la Crescendo - care (imi scuzati impertinenta de a va corecta) e produs la Scoala Profesionala din Nisporeni.
Din pacate aveti mare dreptate ca suferim mult la capitolul deservire, dar este o consecinta a lipsei unei scoli adevarate in acest domeniu - credeti-ma o stiu nu din auzite.
Noi in general ca tara suntem abia la inceput, de aceea am sa va sugerez sa vedeti tot acest proces din p.d.v.d. a faptului ca noi abia invatam ce este economie de piata (marketing, client oriented way of business s.a.m.d). Noi nici nu stim bine cu ce se maninca aceasta economie de piata (la nivel national desigur). Taranii din Loire sau Puglia si aia stiu cum sa faca o mica brosurica sau sa serveasca si o cafea calitativa pe linga vin, noi insa suntem abia in paleoliticul economiei de piata.
Aceasta schimbare necesita cel putin o generatie, dar schimbarea are loc. Ea se intimpla in fiecare zi.
Aduceti-va aminte cinci ani in urma cum aratau rafturile de vin si cum arata ele azi? Cinci ani in urma noi eram ok si cu o cana de lut, astazi noi vrem deja sa servim vinul din pahare RIEDEL. Cinci ani in urma ne bucuram de medalii la concursul din Ialta sau Moscova azi deja discutam despre importanta medaliilor de la Decanter.
Credeti-ma ca este o mare onoare sa fac parte din acest proces de schimbare care este unul cu foarte multe provocari.
As zice chiar ca noi deja avem 3 valuri de tineri buni care s-au dedicat total acestei meserii.
1. Primul val de specialisti buni care acum sunt in zona de virsta de 40 (Vasile Luca, Oleg Boboc, Constantin Stratan, Arcadie Fosnea, Alexandru Luchianov, Vitalie Babanuta, Dumitru Munteanu si altii - sper sa ma iertati daca am uitat pe cineva).
2. cel de-al doilea este urmat de acei new-comeri care au acum frumoasa virsta de -30+(Ilie Gogu, Sergiu Galusca, Sergiu Moraru, Andrei Sirbu, umilul d.tra cititor Ion Luca si altii desigur) si
3. cei mai ambitiosi specialisti -20+ Dan Prisacaru, Mihai Bradu despre care scrieti in acest articol si multi altii pe care inca nu am reusit sa-i cunosc care din pasiune dar si din increderea ca in Moldova poti duce o viata decenta vin in fiecare zi la servici cu gindul sa faca ceva atit pentru propria piele dar si pentru intregul sector care intr-adevar este acum pe brinci, in 4, jos-jos unde e si aliansu :) dar asta e pentru ca suntem doar un baby si mai avem nevoie de citiva ani sa ne inscriem la maraton.
Noi nu am avut de unde invata cum sa ne promovam, cum sa servim, cum sa pretuim parerea consumatorului. o spun in cunostinta de cauza pentru ca sunt un produs al scolii economice moldovenesti post-sovietice (mai nou doctorand la stiinte economice cu ciclul de licenta si masterat absolvit la ASEM, dar cu cercetarea pentru phd migrat la UTM care are o facultate de oenologie).
Noi inca suntem in faza de learning-by-doing. si totusi permiteti-mi sa scot palaria in fata vinificatorilor din Moldova care chiar si in aceste conditii reusesc sa puna tricolorul nostru pe tabloul invingatorilor la diverse concursuri internationale si, am sa ma repet, am 9 concursuri internationale in calitate de membru a juriului in palmares si stiu un pic ce se intimpla in culisele acestor evenimente, intr-adevar, de importanta majora pentru promovarea vinurilor.

2

Constantin Stratan
17 august 2014 0:50

Oleg, Vitalie si Arcadie inca nu "sunt in zona de varsta de 40" :)

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre