Alexandru Culiuc

5 august 2014

Subiectiv despre localurile și vinurile Moldovei. Partea 2: Cafenele și terase

Continuăm analiza localurilor din Chișinău. În prima parte am discutat impresiile de la vizita la Purcari și câteva degustații private. Astăzi, în partea a doua, voi discuta câteva cafenele și terase din Chișinău (Crème de la Crème, Delice D’Ange, Mamico, Propaganda). Pentru data viitoare lăsăm câteva restaurante (Loft, Pegas, Carmelo) și ulterior voi încheia cu unele observații generale.

Crème de la Crème — paradisul părinților

Bucătăria: 3/5
Deservirea: 4/5
Ambianța: 5/5
Nota finală: 4/5 (5/5 pentru părinți cu copii)

Fără îndoială cel mai stilat stilat local din cele vizitate pe parcursul sejurului. Pare straniu să-l analizezi de rând cu alte restaurante, dar anume aici am mâncat cel mai gustos gazpacho. Dulciurile erau bune deși nu excepționale. Spre exemplu, sunt un mare amator de crème brûlée (aș spune chiar connaisseur; l-am gustat pe patru continente diferite în cel puțin douăzeci de restaurante, inclusiv în Seychelles, Maurițiu și Insulele Comore — toți trei producători de vanilie). Aici el s-a servit cu efect maximal — flambé (chelnerița a dat foc lichiorului în fața noastră) așa că crusta era ideală, dar înseși crema era lipsită de o singură bobiță de vanilie. Pe de altă parte, macaronii (macaroanele?) erau foarte proaspeți și gustoși. Mojito a fost servit cu frunze nespălate de mentă, așa că am avut plăcerea dubioasă să gust mojito cu cernoziom. Cocktailurile au fost înlocuite, dar v.2.0 nu era într-atât de gustoasă (prea multă apă gazată).

Pentru părinți Crème de la Crème are of ofertă la care nu poți refuza — aici nu doar există o mică cameră pentru copii, dar și o animatoare (Adriana, dacă nu greșesc — o română corectă, amabilă, simpatică și extrem de aptă chiar și cu cei mai mici copii) care distrează copiii în timp ce părinții (mai des mamele, aș crede) se delectează și discută în liniște.

Delice D’Ange — bine, dar mai rău

Bucătăria: 3/5
Deservirea: 3/5
Ambianța: 4/5
Nota finală: 3/5 (4/5 pentru părinți cu copii)

Până la apariția Crème de la Crème, Delice D’Ange mult timp deținea monopol asupra pieței de patiserii franceze. Însă aici puțin ce s-a schimbat pe parcursul anilor. Etajul doi fost renovat puțin în culori mai deschise (mă întreb dacă era răspuns la Crème de la Crème care este preponderent alb). Meniul a rămas practic același — foarte voluminos, cu imagini și multilingv (dar nu și în engleză), însă în realitate doar o mică parte din acest meniu este disponibil. Deși meniul e voluminos, din el lipsesc mâncărurile de prânz de genul celor servite la la Crème de la Crème și asta-i capitolul la care Delice pierde (e drept că pentru asta există Pani Pit). Chelnerița noastră era foarte zăpăcită, cam înceată și așa și nu a reușit să proceseze cartela de credit. Localul e comod pentru părinți — are teren de joc interior și extrior, ambele mai mari și mai bine dotate decât Crème de la Crème. Dar cel puțin când am venit noi nu am dat de echivalentul Adrianei de la concurentul din vale. În concluzie, Delice rămâne un local plăcut și stilat, dar care totuși cedează concurentului mai proaspăt, în special la capitolul mâncare de prânz.

Mamico — o terasă plăcută

Bucătăria: 3.5/5 (dar am comandat puțin, așa cu nu bag mâna în foc)
Deservirea: 3/5
Ambianța: 4.5/5 (mai mult se referă la terasă)
Nota finală: 4/5

Ne-am oprit aici doar pentru niște băuturi și un snack ușor, de aceea analizez Mamică în calitate de terasă și nu restaurant. Berea mea era rece, mojito de căpșune a soției gustos. După aceasta Marielle a încercat să comande mojito de căpșune și în alte localuri, dar nimeni nu-l oferea — ce prostie când în piața se termină ultimele căpșune locale. Din mâncare am comandat doar un carpaccio de vită și niște cartofi prăjiți. Explic combinația relativ stranie: cartofii erau cam unicul lucru pe meniu care aveau șansa să-i placă fiului (16 luni). Însă cartofii erau gustoși (sărați optim, cu multe ciuperci și usturoi; poate puțin prea mult ulei), așa că am „ajutat” fiul și noi. Feliile de carne din carpaccio era puțin mai deschise la culoare și mai puțin suculente ca de obicei, dar erau servite cu o cantitate corespunzătoare de rucolă și un sos simplu bazat pe oțet balsamic. Chelnerița era simpatică, dar băuturile și mâncarea au venit cam încet.

Mamico e amplasat pe Veronica Micle, o stradă cu puțin trafic, multă verdeață și clădiri simpatice (chiar dacă delapidate), așa că terasa e plăcută. În jur se fuma, dar mesele par suficient de depărtate una de alta ca asta să nu deranjeze prea mult. În încăpere am întrat doar pe câteva minute — stilul general e similar cu cel de la Propaganda (doar că aici e stilizată perioadă interbelică, pe când Propaganda pretinde la stilistica anilor saizeci-șaptezeci), dar totul se privește mult mai integru.

Peste drum de la Mamico se află Marius, un restaurant la care am fost acum vreo trei ani în urmă și la care nu intenționez să revin — foarte pretențios și deloc interesant ca mâncare (poate s-au schimbat de atunci, cine știe).

Propaganda — mâncare calitativă într-o ambianță eclectică

Bucătăria: 4/5
Deservirea: 4/5
Ambianța: 3/5
Nota finală: 4/5

Mai mulți mă descurajau să merg la Propaganda. S-au invocat și argumente raționale, deși cred că unele opinii erau colorate de atitudinea față de co-proprietara localului.[1] Cum n-ar fi, recunosc că am venit aici prima dată mai degrabă cu sentimentul „nu-mi va place”. Dar în final a fost unicul local la care am fost de două ori.

Prima dată am stat la terasă. Chelnerul vorbea engleza, ceea ce a compensat parțial lipsa meniului în engleză. Soția a vrut să comande pasta, dar când am auzit că sosul pentru pastă e importat din Ucraina, s-a dezis — ce sens e să mănânci sos conservat din Ucraina când la piață se vând niște roșii de o dulceață nemaivăzută? Ni s-a spus că gazpacho e făcut din roșii moldovenești (ulterior am înțeles că nu e chiar așa), așa că l-am comandat. Băuturile și bucatele au venit la timp. Supa era bună, deși soției i-a plăcut versiunea de la Creme de la Creme mai mult. De asemenea am comandat chateaubriand (ceea ce în State se servește sub denumirea de „filet mignon”) și costiță de porc. Costița era bună, dar cel mai mult m-a mirat fileul de vită. L-am comandat medium-rare (cu sânge) și el așa și a fost servit (poate avea chiar cu mai însângerat decât medium-rare, dar mie anume așa și-mi place), și bine condimentat. Și bucata de carnea era evident proaspătă și fină.

După acest filet mignon bun la Propaganda, am decis să comand ceva similar la toate restaurantele ulterioare, să am un numitor comun când făceam comparațiile. Păi iată, cum veți vedea mai jos, toate celelalte restaurantele au dat în bară cu steakul (de regulă gătindu-l prea tare). De aceea am revenit pentru un al doilea prânz la Propaganda cu o săptămână mai târziu. De data aceasta eram în trei cu mama și ne-am așezat în a doua cameră. Am insistat să luăm două chateaubriand — unul medium și altul medium-rare. Păi iată, ambele steakuri erau pregătite la perfecție, și carnea tot atât de fină și bine condimentată. Nu știu dacă acestea sunt cele mai bune steakuri din Chișinău — n-am fost la vreu steak house dedicat, dar e cert că steakul la Propaganda e bun, și e bun într-o manieră consistentă (ceea ce pare să fie o raritate). De asemenea la sugestia chelnerului am comandat ceea ce pe factură a apărut sub denumirea de говядина по бургунски (probabil бургунДски totuși) — n-am reținut denumirea în română (meniul nu este, spre mirarea mea, afișat pe pagina Facebook ca să verific acum). Era gustos, deși nu avea nimic în comun cu Boeuf Bourgignon, care este mult mai complicat în pregătire și mai gustos — soția îl prepară la perfecție.

Apropo, cred că chelnerul de la Propaganda era printre cei mai buni de care am dat pe parcursul călătoriei: vorbea o engleză clară, se mișca repede și era ceva mai dezghețat decât est-europeanul stereotipic, fără a fi excesiv de familial.

La plecare am întrebat-o pe Natalia de ce servesc roșii importate. Mi-a spus că „SanEpidul” cere certificate de calitate pentru toate ingredientele. Vânzătorii de la piața centrală nu le oferă (deși asigură cumpărătorii că producția vândută la piață este regulat verificată la calitate de același SanEpidul). Propaganda încearcă acum să găsească pe cineva local cu care ar putea lucra, dar la moment poftiți roșii de la Metro (aparent acolo se aprovizionează mai multe alte restaurante).

Despre ambianță. Înseși terasa e plăcută, fotoliile mari și comode te predispun să petreci aici mai mult timp, abundă mici detalii bine gândite (mici vaze cu flori deasupra meselor de-a lungul peretelui). Dar trotuarul e relativ îngust, iar strada Sciusev între Pușkin și Bănulescu e aglomerată, și, sincer vorbind, urâtă (în comparație cu cartierul unde se află Mamico, spre exemplu). Așa că mare plăcere estetică de la șederea la această terasă eu n-am primit. Interiorul e promițător, dar nu dus până la capăt. Intenția e clară — un apartament sovietic stilizat, posibil al unor disidenți politici. Dar artefactele și în special cărțile par să fie alese și împrăștiate cam la repezeală și aleatoriu — nu e chiar kitsch, dar nici un exemplu de design bine-gândit. Designerii evident vroiau să umple pereții cu tot felul de chestii, dar fotografiile interesante s-au terminat repede, de aceea o bună parte din pereți e ocupată de citate banale puse în rame (și executate cam prost din punct de vedere a designului tipografic). Cred că se putea găsi soluții mult mai interesante (și tot atât de ieftine): spre exemplu placate sovietice anti-capitaliste (și occidentale anti-comuniste) și articole decupate din presa sovietică sau americană din anii șaizeci-șaptezeci — exemple reale ale propagandei de pe timpuri. Citirea respectivelor articole ar scurta efectiv timpul de așteptare a bucatelor.

[1] Natalia Morari este, evident, выскочка în tusovka intelectuală din Chișinău așa că un anumit grad de antipatie poate fi înțeles. Dar un deceniu în State m-a cam rupt de tusovkă, așa că respectivele schimbări nu-mi provoacă nici un fel de sentimente. În plus, SUA este țara vâskocikilor, așa că n-ar fi cazul să discriminez pe această bază.

Publicat: 5 august 2014 19:54

Categorii: Călătorii | Imaginea Moldovei | Offtopic | Personal

Taguri: , ,

Comentarii (6)

1

Viorica
5 august 2014 20:45

Am fost si eu recent in vizita in Chisinau tot cu copil mic, am fost la Propaganda si la Delice D'Ange si tot cu aceleasi impresii am ramas. La Propaganda mincarea a fost foarte gustoasa si chelnerul (nu stiu daca era tot acelasi ca si la voi) dar tot asa de simpatic cum l-ai descris tu, deservirea a fost extraordinara. La Delice D'Ange aproape nimic din meniul voluminos nu aveau ceea ce m-a enervat si pe mine, dar pentru copil a fost vesel la locul de joaca amenajat la etajul doi si decorul e frumos, cafeaua tot a fost foarte buna. La Crème de la Crème asa si nu am ajuns dar dupa postarea ta vad ca trebuia.

2

Dana
5 august 2014 22:01

Dacă ajungi la Jack's Bar & Grill, BEEF. Meat&Wine sau Torro Grill, încearcă și acolo steackul:)

3

natalia
16 august 2014 5:52

Referitor la Propaganda, am intins de-a dreptul (am renuntat intr-un final) din costita de miel, ca dintr-o guma. N-am incercat alta carne, dar mi-am zis sa nu mai risc. Garnitura de fasole verde insa, era foarte, foarte gustoasa. Crocante si bine condimentate.

4

Gica
3 august 2015 9:37

Mereu merg la Propaganda cand vizitez Chisinaul. Mancarea, ambianta, chelnerii , bautura totul ma face sa revin cu placere.

5

Albert
13 august 2015 12:24

Cam aceleasi note le dau si eu.Vinurile sunt destul de bunicele.

6

Dorin
17 august 2015 19:45

La Propaganda mincarea a fost foarte gustoasa si chelnerul dar tot asa de simpatic cum l-ai descris tu.

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre