Alexandru Culiuc

13 august 2014

Subiectiv despre localurile și vinurile Moldovei. Partea 3: Restaurante

Continuăm analiza localurilor din Chișinău. În prima parte am discutat impresiile de la vizita la Purcari și câteva degustații private, data trecută am analizat câteva cafenele și terase din Chișinău. Mi-a rămas să-mi împărtășesc impresiile despre câteva restaurante (Loft, Pegas, Carmelo), lucru pe care-l voi face astăzi. Data viitoare voi încheia cu unele observații generale privind industria de restaurante din Moldova.

Selecția restaurantelor analizate mai jos poate părea cam eclectică. Asta deoarece în vizita din vara aceasta m-am axat pe câteva localuri la care n-am mai fost anterior.

Pegas — bucătărie neinspirată cu priveliște la calea ferată

Bucătăria: 2/5
Deservirea: 3/5
Ambianța: 3/5
Nota finală: 2.5/5

Am ajuns aici la invitația unor foarte buni prieteni. La gustări am comandat o salată caprese și o supă caldă de roșii și ardei dulce. Caprese era de jale — doar câteva frunzulițe de busuic, mozarella nu cine știe ce suculentă, iar roșiile ca de plastic (importate, evident). Însă supa — un fel de gazpacho cald — era foarte și foarte gustoasă. Restaurantul e creat de proprietarii fabricii de mezeluri Pegas, așa că natural am comandat carne la felul doi: un steak de vită de marmură cu mămăligă la garnitură și medalioane de vită în sos de cașcaval albastru cu legume grill. Și steakul și medalioanele erau prăjit de-a binelea — noi, evident, am comandat medium-rare, carnea era cam aspră iar sosul dacă avea câteva grame de cașcaval albastru. Garniturile nu erau interesante — mă întreb cine va fi primul care va face ceva fusion interesant cu mămăliga (în versiunea clasică, mămăliga îmi pare mult prea simplă pentru un restaurant select). Felurile principale nu au fost aduse toate împreună și, în plus, una din garnituri a fost adusă mult mai târziu decât carnea (deoarece bucătăria a uitat s-o pregătească). Mai pe scurt, mâncare neinspirată și deservire dubioasă; nu înțeleg ce a determinat popularitatea localului.

Apropo, tot aici am comandat și un Negru de Purcari 2009 Vintage (chelnerul a adus inițial 2010 deoarece n-a înțeles cum am pronunțat „vintage”) — vinul s-a dovedit a fi foarte bun, deși cred că va fi și mai bun după câțiva ani de păstrare în sticlă (ulterior am cumpărat o sticlă la Carpe Diem).

Am stat la terasa de la etajul doi. Fanii lui Sheldon Cooper vor fi fascinați de trenurile care trec la câteva sute de metri depărtare (zgomotul însă nu deranjează). Mai departe se deschide o priveliște „pitorească” la zona industriala, iar puțin mai departe se vede sectorul Ciocana. Enjoy.

Loft — mai rău nu se putea

Bucătăria: 1/5
Deservirea: 3/5
Ambianța: 3/5
Nota finală: 2/5

Nu știu ce m-a tras să întru pe TripAdvisor și să văd recomandările pentru Chișinău. La Grill Hause (plasat pe poziția 3) am fost mai multe ori în vizite anterioare, așa că am decis să mergem la Loft, care e plasat pe locul 4 (apropo, Pegas e pe 6). Am făcut comanda din timp; s-a dovedit a fi că Loft are și un scăunel pentru copii (multe localuri nu au). Înăuntru nu era cine știe ce comod să aranjezi scăunelul pentru copii, la terasa din fața restaurantului se fuma, așa că am ales terasa laterală — fără priveliște, dar foarte liniștită. Chelnerițele (ne deserveau două în paralel) erau simpatice și au oferit să aducă o plăpumioară pentru fiu — era relativ târziu și răcoare. Ele și în continuare erau cât se poate de amabile. Dar asta e cam unicul lucru bun pe care-l pot spune despre local.

În primul rând toate bucatele și băuturile au fost aduse în ordine greșită. La etapa aceasta era clar că în baza experiențelor voi publica pe blog aceste impresii, așa că comanda a fost practic identică cu ceea ce am servit în alte localuri: caprese, supă-cremă de ciuperci, chateaubriand și steak cu sos de cașcaval albastru. În plus am comandat cocktailuri și o sticlă mică de Negru de Purcari. Mai întâi a venit vinul, după care au venit gustările. Cocktailurile au venit doar practic când terminam salata și supa, care erau proaste (în special supa). Am gustat vinul, am înțeles că nu e băubil — părea că fermentează în continuare (detalii în prima parte a articolului). Chelnerița n-a putut soluționa nimic așa că a chemat managerul. A mai trecut încă ceva timp până dânsa a apărut. Fără mari discuții a înlocuit vinul cu două pahare de Cabernet Sauvignon de la Vartely (care s-a dovedit a fi foarte bun). După asta a venit carnea… Credeam că la Pegas carnea au ars-o. Aici însă mi-au servit ceva de culoare sură fără urmă gust — eu, evident, am comandat steakul medium-rare. Chelnerița a spus „Am văzut și eu că pare cam gătită când o aduceam de la bucătărie. Să v-o înlocuiesc?” Eram cu fiul, și el nu era cine știe ce liniștit, deci nu aveam timp să ne mai jucăm de-a țurca, așa că am lăsat totul cum era. Steakul soției era pregătit marginal mai bine, dar înseși carnea era prea vânjoasă. Mai pe scurt, dezastru culinar total. La desert am luat un crème brûlée care — atenție! — a fost servit într-o ceașcă de cafea (crème brûlée urmează servit neapărat într-un ramekin plat pentru a mări raportul crustă/cremă).

Concluzia e simplă. Posibil Loft a fost un restaurant bun câțiva ani în urmă, dar astăzi urmează să fie activ evitat. Terasa principală e pe o stradela plăcută și liniștită, așa că nu văd probleme să servești aici o bere cu nucușoare. Altă concluzie e că TripAdvisor e o călăuză gastronomică extrem de proastă, cel puțin în cazul Chișinăului (dar și a Washingtonului, de altfel).

Carmelo — haute cuisine italiană, porții americane, deservire moldovenească

Bucătăria: 4.5/5
Deservirea: 2.5/5
Ambianța: 3/5
Nota finală: 4/5

Îmi pare bine că am lăsat acest restaurant italian pentru una din ultimele seri la Chișinău. Am venit părinții și fiul, care a dormit toată seara în cărucior, așa că am avut suficient timp să ne delectăm fără grabă.

Chelnerița ne-a primit fără mare entuziasm — presupun că nu sunt deprinși cu familii cu copii. Meniul principal era în patru limbi, însă recomandările bucătarului șef erau pe o pagină aparte, doar în italiană și fără descrieri. La rugămintea noastră să le explice, chelnerița a aruncat câteva cuvinte de parcă ne-ar face o mare favoare. Meniul de vinuri lipsea, așa că am rugat chelnerița să ne spună ce au. A enumerat câțiva producători din Moldova și a mai adăugat ca au și vinuri italiene. Când am întrebat-o care anume, m-a privit cam mirată dar m-a direcționat spre o poliță de vinuri, care concomitent servește separator între două săli. Vinurile sunt aranjate practic vertical (greșeală, deoarece astfel se usucă dopul de plută) și efectiv la lumina soarelui (greșeală evidentă), nici vorba să fie păstrate la temperatură optimală. Vinurile roșii erau pe o parte a polițelor, vinurile albe pe cealaltă (cel puțin asta era intenția). Chelenerița nu m-a ajutat de loc în procesul de alegere. Majoritatea vinurilor erau șirpotreb care se vinde la oricare supermarket. Spre exemplu, n-am zărit nici un Barolo (repet, chelnerița nu ajuta deloc, așa că poate l-am scăpat). La un colț era dosit un Brunello de Montalcino 2009 cu 1800 lei. M-am gândit că prețul e comparabil cu cel pe care l-aș plăti într-un restaurant american pentru un Brunello. Dar mare mi-am fost mirarea când printre vinurile albe de pe partea din spate a polițelor am ochit un alt Brunello — Castello Banfi 2008. Banfi este unul dintre cei mai mari producători din Chianti (ceea ce nu e neapărat un complement), iar 2008 n-a fost cel mai bun an pentru Brunello (aici și aici). Dar! Vinul costa 800 lei. 57 dolari. Scump în comparație cu majoritatea vinurilor moldovenești (deși observați că Negru de Purcari 2009 Vintage la Pegas era 750 lei, deci practic identic), dar în SUA Brunello mai ieftin de $50 la magazin nu găsești indiferent de an și producător (ulterior am văzut că în SUA și Marea Britanie anume acest vin se vindea la magazin cu $55-60). Cu alte cuvinte, era clar că adaosul comercial e sub 10% față de „norma” de 100-150% (interesant că adaosul la vinurile moldovenești era „normal”). Am comandat vinul fără ezitare și am rugat să fie decantat (chelnerița din nou m-a privit cam straniu).

La antipasti am luat caprese (evident), carpaccio de crevete și carpaccio de branzino (biban de mare în română, seabass în engleză) și o sticlă de Gitana Feteasca Regală. Caprese era — în final! — din roșii moldovenești, deși ele nu erau tot atât de dulci ca cele pe care mama le cumpăra la piață. În plus era unicul caprese servit cu mozzarella di bufala. Carpaccio de crevete am încercat pentru prima data — foarte gustos. Dar carpaccio de branzino era simplu excepțional, fapt confirmat și de soție, care în Lima era răsfățată cu cele mai fine și proaspete bucate de pește din lume. Toate porțiile erau generoase, vinul a mers foarte bine.

La felul principal am luat branzino la gril pentru mama, spaghetti cu carne de omar pentru tata, spaghetti cu caracatiță pentru soție iar eu, tradițional, am luat un fileu de vițel. Tata a primit practic o jumătate de omar — inclusiv un clește cu care s-a luptat mai mult timp (chelnerița a adus un spărgător special și șervețel care se leagă la gât — doar un specialist se va isprăvi cu un omar fără risc pentru cămașa). Pastele — pregătite al dente — erau într-un sos de tomate foarte gustos. La soție, sosul de caracatiță era dens și avea un gust puternic, caracatiță era multă, totul condimentat perfect. Soției îi plac mult pastele cu caracatiță și le-a gustat cam în toată lumea, și a zis că cele de la Carmelo erau printre cele mai bune. Mama a rămas foarte satisfăcută de branzino — peștele era proaspăt (am fost la restaurant vineri; Metro — unde majoritatea restaurantelor cumpără produse de mare — aduce pește proaspăt de regula joi), fin și bine condimentat. Am încercat și eu o bucățică de pește și mi-a părut puțin uscat, dar nu critic. Fileul meu de carne era… da, din nou supra-prăjit. Când am tăiat fileul demonstrativ în fața chelneriței (fără careva comentarii), l-a luat din fața mea imediat și a dispărut cu cuvintele „ăștia de la bucătărie trebuie să mă asculte când le transmit comanda”. Pentru câteva minute chelnerița a revenit cu un nou fileu — de data asta ok de prăjit (deci l-aș fi preferat cu și mai mult sânge). Toate bucatele erau foarte copioase — mărimea porțiilor era la nivelul restaurantelor americane de nivel mediu (care încurcă cantitatea cu calitatea).

În concluzie, din toate bucatele comandate (3 antipasti și 4 feluri principale), bucătarii au dat în bară cu una, și greșeala a fost reparată prompt și fără discuții. Restul era fie foarte gustos (caprese, branzino prăjit, carpaccio de crevete), fie excelent (carpaccio de branzino, pasta cu omari și pasta cu caracatiță). Mai pe scurt, mult și gustos. La capitolul calitatea mâncărurilor Carmelo ar putea face concurență unor restaurante italiene scumpe din State. Prețurile și ele sunt mult mai ridicate decât în alte localuri, deși au mult până la prețurile dintr-un local similar din occident.

După cum am scris, deservirea la început era proastă și nerespectuoasă (cel puțin pentru un restaurant care evident are pretenții la haute cuisine). Situația s-a îmbunătățit doar la momentul când chelnerița și-a dat seama că comandăm mult și deloc ieftin. Asta mă deranjează mai mult decât situația în care ea ar continua să se comporte à la moldave de la început și până la sfârșit. Calitatea mâncării a ispășit aceste deficiente, dar e clar că experiența totală putea fi și mai bună. Pe de altă parte, toate bucatele au fost aduse în ordinea corectă și la timpul potrivit. Interiorul restaurantului e cam steril (alb și negru) și nu foarte… apetisant. Dar aici prefer abordarea patronului Carmelo — mai bine investești în bucătari buni și ingrediente calitative, decât în mobila italiana și lumini norvegiene. Dar halul în care sunt păstrate vinurile urmează să fie rectificat urgent.

Publicat: 13 august 2014 18:46

Categorii: Călătorii | Imaginea Moldovei | Offtopic | Personal

Taguri: ,

Comentarii (5)

1

Suru
14 august 2014 23:04

Bravo

Imi place sa citedc opinia unui om care stie CUM se maninca in restarante bune. (In Moldova people dont really know how to eat when you go out to a real reataurant)
Sunt curios, nu spube nimic despre desert la Carmelo...

2

Alexandru Culiuc
14 august 2014 23:25

N-am luat desert la Carmelo, deoarece acasă ne aștepta un tort de zefir (da, și așa ceva există -- foarte gustos) făcut de mama chiar în acea zi.

3

Igor
15 august 2014 16:45

bine-i scris, asa la rece si direct. situatia cu deservirea ii cam peste tot la fel in md. incosistenta, cu mult pafos unde al chiar nu ar trebui sa fie, multe aiere de gen `mana dupa spate' etc. Am stat in vre-o doua locaruri (nu merita sa mentionez numele), si nici la unul nu cred ca mor sa ma intorc inapoi. Si da, totusi in general este scump, daca tii cont de toti factorii, si buna parte de contingent ii ... ok, tare so, so.

4

natalia
16 august 2014 5:45

Totusi, as fi fost curioasa sa aflu parerea ta desprea carnea de la KIKU. Mi-am lins degetele odata, dupa un steak medium-rare, gatit de Petru (proprietarul si cheful). Dorada gustata acolo e la fel, delicioasa.

5

Brandusa
13 august 2015 7:53

Cam aceiasi parere o am si eu. Carmelo e primul in topul preferintelor mele.

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre