Alexandru Culiuc

11 mai 2015

Observații pe marginea raportului Kroll

Mai multă lume a scris comentarii pe marginea raportului Kroll; am decis și eu să contribui câteva observații. Voi prelua exemplul raportului — nu mă lansez în speculații, doar atrag atenția la câteva puncte care mi-au părut interesante.

Raportul e calitativ. Toate tranzacțiile sunt aranjate pe policioare, fiecare secțiune explicând atât tranzacțiile în care erau implicate cele trei bănci, cât și operațiunile de finanțare ale acestora. Raportul de asemenea e 99% factual, iar puținele speculații sunt sprijinite de evidență indirectă. Mai mulți comentatori afirmă că raportul nu răspunde la întrebări conexe, dar autorii raportului nu poartă nici o vină la acest capitol deoarece…

Scopul raportului e limitat de termenii de referință setați de BNM, beneficiarul raportului. Kroll urma să răspundă la un număr de întrebări concrete privind tranzacțiile dubioase (p.6, secția 1.1), ei au făcut-o. Raportul comisiei de anchetă a parlamentului, desecretizat și el recent, deschide anumite paranteze la subiecte conexe, cum ar fi interacțiunea dintre băncile respective și organele de reglementare.[1]

Raportul operează cu informații anterior închise. Mai mulți comentatori afirmă că majoritatea informației era deja cunoscută.[2] Chiar și o lectură superficială a documentului demonstrează că această impresie e greșită — raportului e în mare măsură bazat pe informații interne livrată consultanților Kroll de Banca Națională. Ceea ce ne aduce la prima concluzie:

BNM avea la dispoziție majoritatea datelor necesare pentru a scrie propria versiune a raportului. Toată informația pe tranzacții și majoritatea informației analitice și investigative provine anume de acolo. Din raport aflăm că BNM urmărea evoluția grupului Shor începând cu septembrie 2010 (p. 14, primul alineat). Raportul prezintă și exemple care arată cum BNM reușea să stabilească legături între companiile din grupul Shor — exemplele sunt impresionante.[3] Mai pe scurt, raportul ne face să conchidem că echipele de control/audit din cadrul Departamentului reglementare și supraveghere bancară își făceau treaba.[4] Raportul însă nu permite cititorului să evalueze dacă, în ce măsura și cât de oportun respectivul Departament (și BNM la general) a recurs la măsuri de remediere. De asemenea apare întrebarea de ce BNM n-a scris (sau n-a fost împuternicită să scrie) un raport paralel.

Pierderile la BEM puteau fi și mai mari ca urmare a unei tranzacții dubioase care a făcut parte din procesul de recapitalizare a băncii în 2013. În martie 2013, în schimbul dreptului de a procura acțiunile din emisia specială, acționarii privați s-au obligat sa asigure că o bună parte din stocul de credite neperformante să fie scoase de pe bilanțul băncii. La scurt timp s-a găsit compania „britanică” Roseau, dispusă să procure un pachet de credite neperformante de aproape 1 miliard de lei fără nici un fel de rabat (adică de parcă creditele ar fi fost performante). Raportul Kroll nu găsește nici o explicație pentru acest comportament irațional (p. 31, ultimul alineat). Împreună cu tranzacțiile din 25-26 noiembrie 2014 (care și au dus la dispariția banilor; tranzacțiile anterioare erau menite să plaseze toate piesele în pozițiile necesare), conducerea BEM a încercat să anuleze și acest acord cu Roseau, ceea ce ar fi readus în bilanțul BEM un miliard de credite neperformante în schimbul unui miliard de cash ieșit din bancă. Se pare că în învălmășeala acelor zile, operațiunea n-a fost dusă până la capăt din cauza nerespectării unor formalități (p. 66). În caz contrar, era să vorbim astăzi despre pierderi de 14 miliarde lei, nu 13.

Ilan Shor nu e unica persoană nominalizată în raport. Reacția publică parțial se reduce la „știam de Shor, așteptam ceva mai mult”. Dar raportul menționează un șir de persoane din conducerea celor trei bănci care aparent erau implicate în activitate frauduloasă. Apare întrebarea de ce toată atenția (atât publică cât și a organelor de anchetă) e fixată pe Shor dar nu și pe executivii din bănci (e aproape sigur că Shor n-a semnat nici un document personal).

BS, UB și BEM nu sunt unicele bănci moldovenești invocate. Deși majoritatea tranzacțiilor descrise în raport țin de cele trei bănci, și relațiile acestora cu băncile din Rusia (deseori cu finanțare provenită de la Privatbank din Letonia), raportul menționează și alte bănci moldovenești. Spre exemplu, la finele 2013, o bună parte din finanțarea „grupului Shor” venea de la Moldindconbank (peste 840 milioane lei sau circa 17%, considerabil mai mult decât BEM la acel moment). Iar din tabelul din p. 58 cititorul află că Victoriabank și-a sporit depozitele la BEM de la 90 milioane pe 18 noiembrie 2014 la 1.8 miliarde la 24 noiembrie (o creștere de douăzeci de ori în doar o săptămână), iar Moldindconbank și Agroindbank în sumă au plasat 400 milioane lei (MAIB nu avea depozite la BEM până la 17 noiembrie). Cititorul poate presupune că aceste depozite erau să fie pierdute după dispariția banilor pe 25-26 noiembrie dacă BNM nu era să crediteze BEM după preluarea acesteia în administrare specială.[5] Ce putea motiva bănci neafiliate grupului Shor să plaseze depozite mari într-o bancă cu un bilanț defectuos rămâne un mister — raportul Kroll trece cu vederea această întrebare.

Raportul Kroll e doar primul pas. Autorii raportului punctează pe care direcții urmează să purceadă investigația; să sperăm că ele vor fi întreprinse, iar calitatatea următoarelor rapoarte se va menține la nivel. Și că istoria nu se va reduce doar la rapoarte.

Preluarea acestui material fără permisiunea autorului este interzisă.

Post Scriptum. Culiuc.com are zece ani

Articolul de mai sus — al 206-lea la număr — marchează zece ani de când am publicat primul articol pe culiuc.com (a fost și un anunț cu o zi înainte, dar blogul ca atare s-a născut pe 11 mai 2005). În acești zece ani viața mea — personală și profesională — s-a schimbat cardinal și sunt surprins că în ea mai există loc (mai exact „apare din paște în paște”) pentru culiuc.com. Zilele de vârf a sitului sunt evident în trecut și de facto blogul se află într-o stare de hibernare. Dar îmi pare bine că în continuare dispun de o metodă ceva mai puțin efemeră decât Facebook pentru a-mi exprima opiniile pe marginea a tot felul de subiecte. Mulțumesc cititorilor blogului și în special comentatorilor.

[1] Spre exemplu, e interesant de citit despre rolul Judecătoriei Râșcani în blocarea hotărârilor BNM. Dar raportul Parlamentului nu vorbește despre rolul Curții Supreme, care a decis în 2013 că curțile au dreptul să se impună în procesul de supraveghere — despre asta citim în raportul FMI din iulie 2014, dar și — într-o formă ceva mai diplomatică — într-un comunicat de presă din octombrie 2013.

[2] Comentatorii de asemenea insistă că analiști locali puteau scrie raportul cu mai puțini bani. Nu cred. În Moldova lipsește cultura de scriere a rapoartelor de investigație, în special într-un domeniu relativ specializat. Ca să vă convingeți, e suficient să citiți raportul comisiei de anchetă a Parlamentului, care operează cam cu aceleași date.

[3] Aici apare o întrebare tehnică. Rapoartele IAFB ale BNM urmăresc evoluția expunerilor faţă de persoanele afiliate raportată la Capitalul de gradul I (creditarea grupului Shor reprezintă anume o asemenea „expunere față de persoane afiliate”). Spre exemplu, la 30 septembrie, respectivul indicator constituia 66% la BEM (față de maximul reglementat de 20%). Acest indicator era calculat în baza informațiilor livrate de bănci sau în baza investigațiilor BNM?

[4] Cititorul poate doar să-și imagineze ce cred auditorii din Departamentul reglementare și supraveghere bancară din BNM despre faptul că lucrul lor de 4.5 ani a fost în final scos la lumina zilei de câțiva consultanți externi care au fost plătiți în două luni cât întreaga echipă de supraveghere bancară pentru câțiva ani.

[5] Decizia secretă a guvernului care a permis BNM să crediteze bănci aflate în administrație specială în „situaţii de criză financiară sistemică”, inclusiv „pentru a restitui, în caz de necesitate [...] mijloacele instituţiilor financiare rezidente”, e datată cu 13 noiembrie 2014.

Publicat: 11 mai 2015 23:52

Categorii: Economie si Afaceri

Taguri: , ,

Comentarii (1)

1

Larry Livingstone
13 mai 2015 22:48

Devreme ce BNM a fost foarte bine informata pe parcursul anilor referitor la creditarea frauduloasa din banci, intrebarea evidenta ar fi - de ce totul s-a redus doar la monitorizare?

Daca ar fi sa presupunem ca in lipsa unui political will adecvat pentru a stopa aceste operatiuni, autoritatile s-au limitat doar la data collection atunci iarasi de ce a fost permisa degenerarea situatiei pana la un risc sistemic sporit?

Si pe final SIS-ul, care are ca scop combaterea aparitiei situatiilor exceptionale in unitati economice de importanta vitala aka stabilitate financiara in cazul respectiv, unde cu siguranta a existat o supraveghere specializata a grupului Shor si afiliatilor.

SIS-ul a ales inexplicabil o pozitie exclusiva de observator fiind extrem de constient ca in banci opereaza un grup organizat cu o agenda deloc constructiva pentru deponentii de rand.

Between Scylla and Charybdis, in persoana BNM-ului si SIS-ului, my last question is - care este probabilitatea existentei unor elemente de grup in aceste institutii care au actionat in complicitate, favorizat intangibilitatea jurisdictionala si musamalizat aspectul infractional?

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre