Alexandru Culiuc

19 iulie 2016

Culiuc Sr. la nouăzeci

Trei ani în urma am scris despre importanța norocului. Atunci m-am axat pe câteva momente din viața care mi-au determinat parcursul academic, profesional și, ulterior, de familie. Acele momente erau strâns legate de bunica mea. Am scris acel eseu cu ocazia zilei de naștere a bunicii, care atunci împlinea nouăzeci de ani. Astăzi, 19 iulie, și bunicul meu, Leonid Culiuc Sr. (tatăl e Jr.) împlinește nouăzeci de ani, iar duminica ei au făcut 67 ani de căsătorie.

Nu pot identifica momente specifice în care bunicul a jucat un rol decisiv, precum o pot face în cazul bunicii. Dar bunicul a marcat întreaga familie Culiuc — și aș crede pe mulți alții — la nivel fundamental. Deoarece nu cunosc persoană mai integră, responsabilă, corectă și cu o voință de caracter mai puternică decât dânsul. Doar doua viniete scurte la subiectul „voință de caracter”.

AlergatulBunicul este cel care a determinat practicarea „religioasă” a sporturilor în familia Culiuc și, în special, alergarea la distanțe medii. El alerga și făcea exerciții practic zilnic timp de aproape jumătate de secol.[1] O făcea înainte de serviciu, în week-end, în vacanță și deja ieșit la pensie. Am început să alerg anume cu bunicul: când dânsul avea 65 și eu 14, mă lua la Lacul Komsomolist (actual Valea Morilor). Tatăl tot a fost influențat de exemplul bunicului și itinerarul nostru de astăzi este practic identic cu cel pe care-l parcurgeam anterior cu bunicul. Sora mea a început și ea să practice alergatul cu el. Cu trecerea anilor, escapada la lac (circa 9 km) a fost înlocuită de alergarea în Parcul Catedralei (peste drum de casa buneilor) și ulterior cu o plimbare matinală lungă în același parc. Bunicul era un element constant în orele de dimineață a Parcului Catedralei, indiferent de temperatura de afară, precipitații sau starea sănătății. „Elementul” a dispărut doar câteva luni în urmă, când picioarele bunicului au slăbit rău de tot.

FumatulTimp de mai mulți ani, bunicul reușea să îmbine sportul și fumatul. Fuma un pachet de țigări pe zi; o obișnuință formată în adolescență. Când m-am născut, familia noastră locuia împreună cu părinții tatălui, așa că bunicul era „fugărit” la balcon să-și fumeze țigara. După vreo lună, într-un „exil” din acestea și-a fumat ultima țigară. Și când zic „ultima”, am în vedere chiar ultima. A lăsat fumatul fără pregătiri, fără a scădea treptat numărul zilnic de țigări; nemaivorbind de metode mai actuale de tratament (plasture de nicotină, etc.). Dintr-un motiv simplul — fumatul afecta sănătatea nepotului.

Aș putea să povestesc și alte istorioare. Cum bunicul m-a învățat să strâng urzica cu mâinile goale (inițial nu era deloc plăcut). Cum a asigurat finanțarea construcției Teatrului de Operă și Balet. Cum niciodată nu l-am auzit să ridice vocea, să iasă din fire sau să-și manifeste nemulțumirea (cea mai dură înjurătură este „безобразие”, neapărat în rusă). Cum se ridica în picioare când în cabinetul său întra o doamnă — o reacție deloc naturală pentru șefii de partid de atunci (sau de astăzi)… Închei prin a spune că bunicul mi-a servit drept model a ceea ce este un Om cu majusculă, un model spre care voi tinde dar la care niciodată nu voi ajunge. Bunicule, te iubesc. Sănătate.

Scurtă notă biografică

Leonid Culiuc s-a născut în 1926 în Bălți. Tatăl său, felcer și unul din liderii comunității locale a baptiștilor, a decedat tânăr, asa că Leonid a fost responsabil pentru întreținerea mamei și celor trei frați mezini. La Bălți până acum există un pod la zidirea căruia a participat când avea 14 ani.

Războiul l-a prins elev la liceul comercial din Bălți. În 1944 s-a refugiat cu familia la Petroșani (acolo a făcut planorism și a lucrat la turnătoriile de oțel), dar sovieticii au forțat majoritatea basarabenilor sa revină în RSSM. Aici a făcut o cariera vertiginoasă, o realizare deloc trivială, ținând cont de faptul că sovieticii nu agreau moldoveni în rangurile de sus ale ierarhiei (refugiul în România tot nu i-a servit drept un plus). Instructor la casa de pioneri din Bălți (planorismul de la Petroșani a prins bine), învățător în satul Strâmba (pe atunci nu existau caiete, așa că elevii scriau pe margini de ziare), cursuri la școala de șoferie, șofer la stația de selecție din Bălți, student la colegiul pedagogic din Bălți (aici a cunoscut-o pe bunica), director și învățător de chimie la școala din Drăgănești (aici s-a născut tatăl), președintele comitetului executiv raional (райисполком) din Sângerei (în paralel a absolvit prin corespondență universitatea din Tiraspol), secretarul doi la comitetul raional de partid (райком) din Sângerei, prim secretar al comitetului raional de partid al raionului Bălți, șeful secției de organizare (орготдел) a Comitetului Central PCRM, deputat în Sovietul Suprem URSS, student la Școala Superioară de Partid din Moscova (echivalentul sovietic al MBA-ului; pregătea manageri), președintele comitetului radio și televiziune al RSSM.

Ministru al Culturii RSSM a devenit la 41 de ani, în 1967. La 47 de ani a fost demis din funcție în același val de luptă cu naționalismul care i-a înlăturat pe Corobcean, Cornovan, Iliașenco, Rădăuțan și Testemițeanu. Dar sistemul era suficient de inteligent și bine pus la punct ca să nu irosească resursele umane înalt calificate; bunicul și-a încheiat cariera în 1989 în funcția de vice-președinte al Comitetului de Stat de Planificare (Госплан).[2] Acum e soț iubitor, tată, bunic și — de trei ani încoace — străbunic.


Leonid Culiuc Sr., 1983

Grandparents with red stroller. Fall 1977
Bunicii cu nepotul, 1977


Bunicul cu strănepotul, 2015



[1] Un detaliu interesant pentru alergători. Bunicul a început să alerge după lectura cărții „Бег ради жизни” în 1969, o traducere prescurtată la „Running With Lydiard” de Lydiard și Gilmour. Lydiard, un alergător și antrenor neozelandez, era unul dintre primii popularizatori ai joggingului, iar această carte a fost un catalizator al joggingului din SUA din anii șaptezeci.

[2] Scriu aceste rânduri, si-mi dau seama ca probabil puțină lume mai tânără decât mine are închipuire ce e aia prim secretar, райком și Gosplan. Ceea ce bucură, de altfel.

Publicat: 19 iulie 2016 16:01

Categorii: Personal

Comentarii (1)

1

Slanina
26 octombrie 2016 20:30

Multi inainte strabunicului, stranepotului si celorlalti membri ai clanului :-)

Adauga Comentariu


HTML admisibil: a href, b, i, br/, p, strong, em, ul, ol, li, blockquote, pre